Starea mea

Nimic nu era greșit. Doar că trecuseră multe zile fără să văd soarele. Doar că săptămâni la rând am tot dat dintr-un oraș în altul, iar mișcarea devora rezervele minime de intimitate necesare pentru a supraviețui.

Doar că, deodată, nu mai era dragoste – unde se duseseră sărutările –, nu mai era pace – nu puteam opri gândurile –, nu mai era milă.

Doar că ductele mele interne au început să se umple cu sentimentul trist că nu sunt nicăieri.