Figura 1

Rapperul El Jincho, 33 de ani cu multe trăiri, dinte de aur și fața plină de tatuaje, explică de ce apără votul pentru Vox, deși el însuși este “okupa”: nu crede că Santiago Abascal va face ceea ce promite dacă ajunge la putere.

Figura 2

Irene Montero, 37 de ani de carismă și curaj, în blugi și cămașă albă, spune într-un miting: “Eu cred că o vecină ar trebui să poată da un șut în ușa casei goale a unei bănci înainte ca fiii și fiicele ei să doarmă o singură noapte sub un pod. Intolerabil este că există evacuări fără o alternativă de locuință în această țară”.

Fiecare din poziții îndepărtate, ei coincid asupra unui singur punct: ce structură repugnantă permite unui fond speculativ să acumuleze locuințe goale și să existe oameni care nu au unde să locuiască? El Jincho este din cartierul Orcasitas; Irene Montero, din Moratalaz. Mă gândesc la *Hijas del hormigón* și la periferiile și feminismul scris de autoarea din Carabanchel, Aida dos Santos. Ca și genul, problema creșterii într-un cartier te marchează, da, dar numai atunci când te și determină. Odată, Irene Montero a trebuit să pună la punct o doamnă care i-a reproșat că s-a mutat la un chalet. “Doamnă, banii sunt ai mei și cumpăr unde îmi place”. Câtă dreptate, și, totuși, este adevărat că atrage atenția: a putut alege un stil de viață și a ales acele periferii care sunt “margini”, unde cartierele se numesc “urba”. I-a trădat pe “ai săi”? Atenție la orgoliul de cartier: Isabel Díaz Ayuso îl revendică mult pe al ei, și este unul cu cel mai mare venit din Madrid. A fost tocmai primul district unde sălbaticii de la Desokupa au agățat un anunț îmbibat de ură de dimensiunea unei clădiri. Este greu de înțeles de ce atât de mulți oameni care votează opțiuni de extremă dreapta cred că liderii lor nu vor îndrăzni să pună în aplicare ideile pe care le apără. La fel cum este greu de înțeles de ce oamenilor de stânga li se cere să simtă rușine atât de originile lor, cât și de visele lor.