În câteva cuvinte
Un nou studiu evidențiază că identificarea violenței de gen variază în funcție de factori sociodemografici, cu femeile, tinerii și persoanele cu venituri mai mici fiind mai susceptibile să recunoască aceste situații. Violența economică este cea mai greu de identificat, iar violența psihologică este adesea subestimată. Studiul subliniază importanța intervenției martorilor și a denunțării pentru a combate violența de gen.
De ce unii oameni sunt capabili să identifice mai bine decât alții o situație de violență de gen?
Ce legătură are faptul că o persoană este mai mult sau mai puțin dispusă să intervină în ceea ce vede? De ce depinde decizia cuiva de a denunța la Poliție sau la Serviciile Sociale ceva ce știe că se întâmplă? Sunt înțelese la fel toate formele de violență, cea fizică, psihologică, sexuală, economică? Există o probabilitate mai mare sau mai mică de a fi expus la una dintre aceste situații? Există mii de studii despre victime de zeci de ani, dar nu la fel de multe despre cei care văd sau cunosc această violență, care este una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din lume și o problemă structurală care afectează, conform OMS, una din trei femei de pe planetă.
Acum, studiul «Identificarea și cunoașterea situațiilor de violență împotriva femeilor. Analiza profilului martorilor potențiali», promovat de Observatorul Social al Fundației La Caixa, se concentrează asupra acestora pentru a examina cine are mai multe șanse să asiste la una dintre aceste situații și cum o percep în funcție de tipul de violență, circumstanțe și caracteristici individuale. Și da, există diferențe. De exemplu, posibilitatea de a cunoaște o femeie care suferă sau a suferit violență fizică variază «semnificativ», spune studiul, în funcție de caracteristicile sociodemografice; mai ales în funcție de gen, naționalitate și nivelul veniturilor. În timp ce 36% dintre femeile chestionate au declarat că cunosc o victimă, doar 24% dintre bărbați au făcut-o; dintre persoanele străine, 43% au afirmat acest lucru, comparativ cu 29% dintre persoanele spaniole; dacă se analizează veniturile, 39% dintre cei care câștigă mai puțin de 500 de euro pe lună au declarat că cunosc o victimă, procent care scade la 22% în cazul persoanelor cu venituri mai mari de 2.000 de euro.
Dacă se extind aceste variabile, «persoanele mai tinere, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, cele singure, cele care colaborează cu asociații feministe, merg regulat la biserică sau au o orientare politică de stânga» sunt cele care declară într-o proporție mai mare că recunosc situații de violență fizică în mediul lor. Pentru a obține aceste date, trei cercetătoare de la Universitatea Publică din Navarra — Ariadna García-Prado, Rebeca Echavarri și Sara Martínez de Morentín — și o alta de la Universitatea din Oviedo, Fernanda Gutiérrez-Navratil, au intervievat 969 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 48 de ani din Comunitatea Forală Navarra. Un eșantion foarte concret «care este extrapolabil la populația națională», subliniază García-Prado, cercetătoarea principală. Pe de o parte, pentru că participanții au fost aleși astfel încât să fie așa, iar pe de altă parte, pentru că, ulterior, datele se aseamănă, confirmă și completează alte statistici, cum ar fi macro-anchetele privind violența împotriva femeilor din 2015 și 2019 sau acel procent al Organizației Mondiale a Sănătății.
«30% dintre persoanele chestionate au relatat, pentru că le-am lăsat un spațiu pentru asta, că au cunoscut sau au asistat la o situație de violență», detaliază García-Prado, care explică, de asemenea, că această analiză face parte dintr-un studiu mai amplu care se află deja în a doua revizuire într-o revistă științifică europeană.
Violenta economică: cea mai greu de identificat
În general, majoritatea sunt capabili să identifice toate tipurile de violență, cu toate acestea, există unele mai complicate, iar asta, spune cercetătoarea, «este crucial pentru analiză, pentru că primul pas în fața violenței este să fii capabil să o recunoști». În toate, însă, femeile sunt cele care o identifică cel mai bine. Pe tipuri, violența economică este cea cu care există cele mai mari dificultăți, deși o identifică 77%, «persoanele străine și cu un nivel scăzut de educație» au mai multe probleme în a face acest lucru, la fel ca și în cazul violenței de control, în care procentul de identificare crește la 87%. În cea sexuală, la 96%, la 97% în cea psihologică și la 98% în cea fizică. În aceasta din urmă, există cea mai mică diferență între profilurile care sunt capabile să o perceapă.
În cea psihologică, explică García-Prado, se întâmplă ceva «îngrijorător»: nu este percepută ca «atât de gravă». Subliniază această chestiune pentru că, atunci când se trece de la percepție la intervenție, se vede că este una dintre cele mai puțin denunțate, în ciuda faptului că nu este doar o violență foarte bine identificată, ci și cea mai răspândită. Conform sondajului european privind violența de gen din 2022, din totalul femeilor rezidente în Spania cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani și care au avut un partener, 27,8% (peste 4,6 milioane) au suferit violență psihologică în relația de cuplu la un moment dat în viață.
«Este important să se promoveze denunțarea timpurie a violenței psihologice pentru a evita ca aceasta să se transforme în violență fizică. Deși recunoașterea violenței psihologice este ridicată, denunțările sunt scăzute, 14% din total (cele pentru agresiuni fizice și psihologice însumează 53%)», detaliază studiul. «Deși identifică violența psihologică, se așteaptă ca această violență să escaladeze pentru a face pasul», aprofundează García-Prado.
Raportul, în concluziile sale, subliniază necesitatea de a «explora ce alți factori pot promova mai multe denunțuri din partea persoanelor care cunosc situații de violență».
Mediul victimei ca pilon împotriva violenței
În septembrie 2023, zece bărbați și-au ucis partenerele sau fostele partenere, transformând luna într-una dintre cele mai grave din seria istorică — din 2003, doar alte 10 luni au înregistrat același număr de victime —. În urma analizei acestor crime, secretarul de stat de atunci împotriva violenței de gen, Ángela Rodríguez, a lansat un mesaj clar: «Este imperios necesar să abandonăm negarea violenței sexiste. Și să rupem tăcerea, tăcerea este complicitate cu agresorii». În acea zi, de la Ministerul Egalității, s-a făcut apel la «mediul, care cunoștea situația; la vecini, care știau ce se întâmplă», a spus Rodríguez, pentru ca violența pe care o sufereau femeile în fiecare zi să nu escaladeze până la ultimul stadiu: asasinatul. Dar și pentru a pune capăt acelor abuzuri fizice, psihologice, sexuale, de control și economice pe care le suferă milioane de femei.
În studiu, cercetătoarele marchează în această linie obiectivul: «Printre factorii care contribuie la persistența violenței se numără rata scăzută a denunțărilor. Conform sondajelor spaniole, 65% dintre victime nu își raportează situația. Denunțul din partea martorilor este și mai mic, deoarece violența este denunțată în principal de victime». Și García-Prado aprofundează faptul că «denunțul este vital, deoarece este ceea ce oferă victimei acces la protecție, sprijin și servicii pe care altfel nu le-ar putea avea».
Conform macro-anchetei privind violența împotriva femeilor din 2015, 55% dintre victimele violenței își dezvăluie situația unui prieten sau unei prietene, prin urmare, «mediul social al victimei joacă un rol crucial, nu doar pentru că poate denunța, ci și pentru că poate încuraja și ajuta victima să o facă. În plus, creșterea denunțărilor din partea martorilor se poate transforma într-un element de descurajare, deoarece potențialii agresori se pot descuraja dacă știu că este probabil ca cineva din mediul lor să îi denunțe», spune studiul.
Pentru aceasta, conchide García-Prado, trebuie să se lucreze pentru ca societatea să înțeleagă că problema violenței este o problemă a societății și că afectează întreaga societate: «Pentru că de multe ori, chiar și identificând-o, multe persoane apropiate victimei sau agresorului nu acționează din cauza consecințelor pe care le pot avea aceste denunțuri, atât pentru femeile care suferă violența, cât și pentru ele însele, iar acest lucru poate face să se decidă să nu se denunțe, să nu se notifice nicio instituție sau serviciu». Adică, să se perpetueze tăcerea.
Telefonul 016 deservește victimele violenței sexiste, familiile acestora și mediul lor 24 de ore pe zi, în fiecare zi a anului, în 53 de limbi diferite. Numărul nu este înregistrat pe factura telefonică, dar apelul trebuie șters de pe dispozitiv. De asemenea, se poate contacta prin e-mail și prin WhatsApp la numărul 600 000 016. Minorii se pot adresa telefonului Fundației ANAR 900 20 20 10. Dacă este o situație de urgență, se poate apela 112 sau telefoanele Poliției Naționale (091) și ale Gărzii Civile (062). Și, în cazul în care nu se poate apela, se poate recurge la aplicația ALERTCOPS, de unde se trimite un semnal de alertă către Poliție cu geolocalizare.
