Eva Albarrán și Christian Bourdais: Artă, Viață și Antarctica

Eva Albarrán (Madrid, 50 de ani) și Christian Bourdais (Paris, 50 de ani) s-au întâlnit pentru prima dată la o expoziție Yves Klein la Hayward Gallery din Londra. „Ne-am cunoscut acolo în timp ce studiam, studiam la o școală de afaceri. Aveam vreo 21 de ani”, își amintește ea, care în același timp studia și arte frumoase. „Nu neapărat voiam să fiu artistă, dar îmi plăcea să fiu înconjurată de această atmosferă, partea antreprenorială venea mai mult din voință, dar aveam nevoie de acest alt univers”, spune ea. Ea a combinat ambele aspirații creând agenția Eva Albarrán & Co în Paris, după ce a lucrat în Madrid cu Juana de Aizpuru și în orașul de pe Sena cu Marian Goodman: „Acolo am cunoscut mulți artiști, am făcut proiecte importante, am început să mă confrunt cu probleme legate de instalații expoziționale mai complexe, producția de opere de artă și m-am gândit că vreau să lucrez de partea artiștilor și am deschis o agenție de producție ca ceva foarte mic, fără perspectivă, fără să știu unde se îndreaptă”. Era în 2004. La acea vreme, notează ea, programele de masterat în management cultural erau puține și agențiile de producție de artă ca a ei, de asemenea. Acum, 21 de ani mai târziu, pe lângă agenția pariziană, cuplul are galeria Albarrán Bourdais, care și-a deschis sediul în Madrid în 2018 și un al doilea spațiu anul trecut în Mahón (Menorca), și promovează proiectul arhitectural Solo Houses în Teruel. În stânga – fereastra sufrageriei. Clădirea casei este opera arhitectului Luis Gutiérrez Soto (1900-1977). În dreapta – detalii ale unor cărți împrăștiate prin toată casa. În centru – un nou volum al fotografului Alberto García-Alix, unul dintre reprezentanții lor. Covorul – designul arhitecților Pezo Von Ellrichshausen.

Antarctica. „A nu gândi este un exercițiu pe care l-am făcut întotdeauna și trebuie menținut. Dacă te gândești la lucruri, nu riști”, spune Bourdais, ținând în mână a doua ceașcă de cafea din zi, la masa din bucătărie din apartamentul lor din centrul Madridului. De fapt, s-au stabilit acolo fără să se gândească prea mult la ceea ce va implica: din 2018 au lucrat între Franța și Spania, au aplicat pentru locuri pentru cei trei copii ai lor la Liceul Francez, și, deoarece au fost acceptați, au decis să schimbe orașul. „Ne-am mutat aici fără să ne gândim, când se deschide o ușă, trebuie folosită”, spune Albarrán. „Și aici s-a întâmplat covidul, a fost o schimbare atât de radicală în tot, încât copiii nici măcar nu au observat schimbarea”, adaugă Bourdais. Unul termină frazele celuilalt, ei asigură că acasă trec de la franceză la spaniolă aproape fără să observe. Prietenul lor, arhitectul Laurent Deroo, — responsabil de imaginea magazinelor firmei franceze de modă A. P. C. și de case, precum cea a regizoarei Sofia Coppola din Belize, — a primit carte blanche pentru a efectua renovarea apartamentului, unde domină lemnul și mobilierul făcut la comandă. „Ne cunoaște atât de bine, încât nici măcar nu trebuie să vorbim”, spune Bourdais, – „bucătăria, cu lucrarea lui Varini, este punctul central, aici mulți artiști vin să mănânce, să bea și să vorbească... ne place să fim înconjurați de artiști în viața noastră de zi cu zi, sunt oameni care văd lumea diferit, care au o utopie mare de a schimba lumea cu ideile și viziunea lor”. Sufrageria-sala de mese este conectată cu bucătăria, un spațiu care unește casa și o împarte în partea de zi și dormitoare. Pe perete se află o sculptură de Fernando Sánchez Castillo.

ANTARCTICA. Pentru ei, munca și viața se împletesc. La momentul interviului, tocmai se întorseseră de la Veneția și deja își pregătesc valizele pentru a merge la Miami, unde vor merge împreună cu fiica lor cea mică, Violeta, 14 ani (mai au doi copii: Carla, 20 de ani, locuiește în Paris, și Mateo, 18 ani). În același timp, își finalizează participarea la Arco („Are propriul său ADN, mergi la alte târguri și sunt aceleași galerii și același discurs, aceiași oameni, dar aici sunt propuneri pe care nu le vezi nicăieri”, spun ei), care va coincide cu deschiderea retrospectivei maestrului op-art și artei cinetice Julio Le Parc pe 4 martie în galeria lor de pe strada Barquillo, între Chueca și Cibeles. Astfel, artistul argentinian în vârstă de 96 de ani devine unul dintre reprezentanții lor, alături de nume precum mexicanul Héctor Zamora, colectivul danez Superflex sau Cristina Lucas din Jaén. Sarcina lor este să familiarizeze oamenii cu operele tuturor, subliniază Albarrán. „Oamenii uneori se tem să intre în galerii, trebuie să ne amintim că suntem deschiși pentru toți”, subliniază ea, – „munca unei galerii este să răspândească creațiile artiștilor pe care îi reprezintă și să îi însoțească în cariera lor, astfel încât să aibă expoziții în muzee, astfel încât publicul să îi cunoască; să răspândească și să vândă operele artiștilor”.

Fereastra care leagă sufrageria și bucătăria, în care se vede opera lui Fernando Sánchez Castillo, care în 2026 va expune la Palatul Velázquez din Reina Sofía.

ANTARCTICA. Nu este întotdeauna ușor, ea s-a convins de asta când și-a creat agenția de producție de artă și a început să dezvolte proiecte: „Franța este un teren fertil pentru astfel de lucruri, deoarece guvernul investește mult, tot ceea ce este public este foarte important și există multe inițiative, aici nu aș fi putut face asta niciodată”. „Sistemul fiscal spaniol este un dezastru, dacă TVA-ul în Spania ar fi aliniat cu TVA-ul din Franța, ar crea o economie uriașă aici”, adaugă Bourdais, iar Albarrán confirmă acest lucru cu un exemplu: „Nu poți concura cu colegii tăi europeni care au un TVA cultural de 5%, 6% sau 7%, când aici TVA-ul este de 21%. Lumea artei este globalizată, dar aceeași operă costă 21% în Spania și 5% în Franța”. Artistul elvețian Felice Varini este autorul operei care poate fi văzută pe pereții care merg de la bucătărie spre camere. „Este desenată pe arhitectură, este foarte prezentă și în același timp aerisită”, spune Albarrán.

Antarctica. În Madrid, primul lor sediu a fost pe strada Jorge Juan, până când au găsit actualul spațiu din Barquillo, unde în anii 1920 se afla atelierul Loewe. În mod curios, când au decis să se deschidă în Mahón, au ales o clădire tot din 1900, care aparținuse unei familii legate de textile. Acolo casa lor este aproape de spațiul expozițional. „Noi suntem legătura dintre artist și colecționar. Deschizi lumea artistului acestei persoane”, spune Bourdais, pentru care conceptul de familie este esențial. „Nu avem atât de mulți artiști și acest lucru ne permite să fim mai aproape de ei. Dorințele și îndoielile sunt împărtășite, este un pic modelul unei galerii dintr-o altă epocă. Când vezi acele megagalerii, precum Gagosian, cu mai mult de 100 de artiști, devine o structură și nu vom încerca să ajungem la asta”, reflectă el. „De aceea ne place să creăm momente de schimb într-un cadru mai domestic, mai intim, mai personal”, notează Albarrán. „În munca noastră timpul este un lux”, afirmă el, – „sunt colecționari care nu au timp să meargă la vernisajul tău, la toată această parte socială a artei care nu le place, dar apoi se află în Menorca și vor să discute despre artă și viață”.

Sala de mese-cabinet în casă. Renovarea a fost efectuată de arhitectul francez Laurent Deroo, care a proiectat pentru ei elemente de mobilier, precum biblioteca, în care se combină cărți de artă, arhitectură și design.

ANTARCTICA. Insula li s-a părut locul ideal pentru a scăpa de graba de zi cu zi. Și aceeași idee i-a determinat să propună Solo Houses — un proiect de turism arhitectural, dezvoltat de studiouri de avangardă, format din 15 case și un hotel cu 25 de camere — în regiunea aragoneză Matarraña, după ce au căutat un loc potrivit în Spania, Portugalia, Italia, Turcia și Maroc. „Este Spania depopulată, dar se află la două ore și ceva de Barcelona și am vrut să aducem aici cei mai buni arhitecți din lume și, în același timp, să lucrăm cu localnicii, astfel încât aceștia să stăpânească aceste proiecte, să creeze un ecosistem cultural”, subliniază galerista. În ultimele două veri au prezentat opere de artă coexistând cu peisajul, iar acum, din aprilie, vor deschide Solo Sculpture Trail ca o expoziție permanentă de artă în aer liber. „Este un pariu foarte radical, utopic de a crea o destinație culturală într-un loc care nu este o destinație”, notează ea. Până în prezent au construit două case, Solo Office KGDVS (care a apărut în serialul „Bun venit în Eden”) și Solo Pezo Von Ellrichshausen, iar în acest an, așa cum afirmă ei, va avea loc impulsul final pentru hotel, un proiect al arhitectului chilian Smiljan Radić, a cărui deschidere este programată pentru 2028.

În stânga – coridorul care duce spre camerele copiilor lor. În dreapta – o canapea modulară de la Divani și pe perete o lucrare colorată a artistului francez Mathieu Mercier.

Antarctica. Aici nu se termină grijile lor. Au achiziționat și o cramă în zonă, Venta d’Aubert, fondată de un antreprenor elvețian în anii optzeci, și împreună cu aceasta explorează viticultura ecologică, experimentează cu biodinamica, producția de ulei și agricultura regenerativă: „Acum începem cu capre... Întotdeauna vrem să învățăm. Ceea ce ne place, în fiecare domeniu, fără a avea nicio pretenție, este să încercăm să lucrăm cu oameni care știu multe, pentru a continua să descoperim”.

Solo Houses este un proiect de turism arhitectural pe care îl dezvoltă în regiunea Matarraña din Teruel. Proiectele de avangardă sunt integrate în natura zonei; în imagine, casa creată de studioul chilian Pezo Von Ellrichshausen. Oferit de Albarrán Bourdais