Unde este limita violenței și a sângelui pentru ca o piesă să își piardă sensul tragic și să se transforme într-un măcel gore?

S-a întâmplat cu filmul regizat de Mel Gibson, Patimile lui Hristos, unde efortul de a reflecta până la cel mai mic detaliu calvarul lui Iisus Hristos a îndepărtat mulți spectatori. Royal Shakespeare Company (RSC) a decis în aceste zile să pună în scenă, încă o dată, cea mai sângeroasă piesă a bardului englez, Titus Andronicus, și a transformat scena din Stratford-upon-Avon într-un abator, cu sisteme de drenaj pentru a evacua litri de sânge fals vărsat în timpul spectacolului. «Ca să spunem într-o frază, treci de la a medita asupra semnificației tragediei în raport cu natura umană la a calcula câte mopuri sunt capabili să mânuiască actorii distribuției în culise», glumește regizorul piesei, Max Webster, în declarații pentru BBC. Titus Andronicus este una dintre primele tragedii scrise de William Shakespeare, și cu siguranță cea mai violentă. În epoca sa (între 1591 și 1592), urmărită de un public popular, succesul a fost notabil. Mai târziu, rafinamentul victorian a retras din repertoriu o piesă care atingea un prost gust inutil. Secolul al XX-lea, însă, cu propria sa încărcătură de violență, a resuscitat interesul pentru această poveste. Generalul Titus Andronicus se întoarce la Roma după ce i-a învins pe goții din nord. Îi aduce cu el pe regina Tamora și pe fiii ei. Pentru a-și sărbători victoria, îl sacrifică pe Alarbo, unul dintre fiii captivei. Când destinul împarte din nou cărțile, iar Tamora ajunge transformată în noua împărăteasă a Imperiului Roman, după căsătoria sa cu Saturninus, se dezlănțuie o răzbunare plină de mutilări, sânge și canibalism. Fiii împărătesei o violează pe fiica lui Titus și îi taie mâinile și limba pentru ca ea să nu își poată povesti umilința. Tragedia se încheie cu 14 crime, inclusiv cea a lui Titus însuși și cea a împăratului, și cu cei doi fii ai Tamorei transformați în carne dintr-o plăcintă care va fi servită la cina finală.

Simon Russell Beale, care la 64 de ani este unul dintre cei mai prestigioși actori ai RSC, l-a convins pe Webster să ducă încă o dată în scenă tragedia și interpretează rolul lui Titus Andronicus. Scena are un aer de actualitate, dar s-a evitat orice referire expresă la un conflict actual sau căderea în clișeul abuzat de a folosi soldați americani în loc de romani. În orice caz, apropierea unor masacre precum cea din 7 octombrie, comisă de Hamas în Israel, războiul din Gaza sau invazia rusă a Ucrainei pulsează în fiecare scenă crudă a tragediei. «Există unele piese din canonul shakespearian care ating inacceptabilitatea, iar Titus Andronicus este una dintre ele. Nu înțeleg atâta violență și nu înțeleg de ce publicul se simte atât de stimulat, excitat și provocat de ea. Este ceva implacabil», a explicat pentru ziarul The Guardian actorul, care acumulează în cariera sa profesională trei premii Olivier, două Bafta și un Tony. «Au ajuns să construiască un colector în jurul scenei [pentru a putea evacua litri de sânge vărsat]. Pentru mine, asta este mai terifiant decât orice altceva. Îmi amintește de închisorile pe care le-am văzut în Siria după căderea regimului Assad și de toate poveștile pe care le-au spus cei care s-au întors în sălile unde fuseseră torturați», reflectă Russell Beale. De-a lungul anilor, au fost multe puneri în scenă ale piesei, cu protagoniști precum Laurence Olivier, Patrick Stewart, Brian Cox, David Bradley și chiar Anthony Hopkins într-o adaptare cinematografică. Dar în majoritatea lor, actele de violență sunt mai mult sugerate decât explicitate; s-a pretins chiar și atenuarea cruzimii cu efecte estetice frumoase, precum firele roșii care atârnă în loc de mâinile amputate ale Laviniei. Noua producție a RSC a convocat un public numeros, atras de acea atracție inexplicabilă pe care o produce încă violența irațională. Iar compania a fost obligată să alerteze cu privire la posibile amețeli și leșinuri. «Este important să lansăm acest avertisment cu privire la duritatea conținutului, pentru ca oamenii să ia o decizie informată cu privire la dacă vor sau nu să vadă piesa. Și dacă apoi leșină, să leșine», spune pentru BBC regizorul Webster.