În câteva cuvinte
Royal Shakespeare Company a pus în scenă o nouă producție a piesei «Titus Andronicus» de William Shakespeare, cunoscută pentru violența sa extremă. Spectacolul a necesitat măsuri speciale, precum instalarea unui sistem de drenaj pentru sângele fals, și a generat avertismente privind posibile leșinuri în rândul publicului. Piesa explorează teme profunde legate de răzbunare, mutilare și canibalism, într-un context actual, dar fără referințe directe la conflicte contemporane.
Unde este limita violenței și a sângelui pentru ca o piesă să-și piardă sensul tragic și să se transforme într-un măcel gore?
S-a întâmplat cu filmul regizat de Mel Gibson, Patimile lui Hristos, unde efortul de a reflecta până la cel mai mic detaliu calvarul lui Iisus Hristos a îndepărtat mulți spectatori. Royal Shakespeare Company (RSC) a decis în aceste zile să pună în scenă, încă o dată, cea mai sângeroasă piesă a bardului englez, Titus Andronicus, și a transformat scena din Stratford-upon-Avon într-un abator, cu sisteme de drenaj pentru a evacua litri de sânge fals vărsați în timpul spectacolului.
«Ca să spunem într-o frază, treci de la a medita asupra semnificației tragediei în raport cu natura umană la a calcula câte mopuri sunt capabili să manevreze actorii din distribuție în culise», glumește regizorul piesei, Max Webster, în declarații pentru BBC.
Titus Andronicus este una dintre primele tragedii scrise de William Shakespeare și, cu siguranță, cea mai violentă. În epoca sa (între 1591 și 1592), urmărită de un public popular, succesul a fost notabil. Mai târziu, rafinamentul victorian a retras din repertoriu o piesă care atingea un gust rău inutil. Secolul XX, însă, cu propria sa încărcătură de violență, a resuscitat interesul pentru această poveste. Generalul Titus Andronicus se întoarce la Roma după ce i-a învins pe goții din nord. Îi aduce cu el pe regina Tamora și pe fiii ei. Pentru a-și sărbători victoria, îl sacrifică pe Alarbo, unul dintre fiii captivei. Când destinul împarte din nou cărțile, iar Tamora ajunge să fie transformată în noua împărăteasă a Imperiului Roman, după căsătoria ei cu Saturninus, se dezlănțuie o răzbunare plină de mutilări, sânge și canibalism. Fiii împărătesei o vor viola pe fiica lui Titus și îi vor tăia mâinile și limba, astfel încât să nu poată povesti umilința ei. Tragedia se încheie cu 14 crime, inclusiv cea a lui Titus însuși și cea a împăratului, și cu cei doi fii ai Tamorei transformați în carne pentru o plăcintă care va fi servită la cina finală.
Simon Russell Beale, care la 64 de ani este unul dintre cei mai prestigioși actori ai RSC, l-a convins pe Webster să pună în scenă încă o dată tragedia și interpretează rolul lui Titus Andronicus. Scena are un aer de actualitate, dar s-a evitat orice referire expresă la un conflict actual sau căderea în clișeul abuzat de a folosi soldați americani în locul romanilor. În orice caz, apropierea unor masacre precum cea din 7 octombrie comisă de Hamas în Israel, războiul din Gaza sau invazia rusă a Ucrainei pulsează în fiecare scenă crudă a tragediei.
«Există unele piese din canonul shakespearian care ating inacceptabilitatea, iar Titus Andronicus este una dintre ele. Nu înțeleg atâta violență și nu înțeleg de ce publicul se simte atât de stimulat, excitat și provocat de ea. Este ceva implacabil», a explicat pentru ziarul The Guardian actorul, care are în cariera sa profesională trei premii Olivier, două Bafta și un Tony.
«Au ajuns să construiască un jgheab în jurul scenei [pentru a putea evacua litri de sânge vărsat]. Pentru mine, asta este mai terifiant decât orice altceva. Îmi amintește de închisorile pe care le-am văzut în Siria după căderea regimului Assad și de toate poveștile pe care le-au spus cei care s-au întors în sălile unde fuseseră torturați», reflectă Russell Beale.
De-a lungul anilor, au existat multe puneri în scenă ale piesei, cu protagoniști precum Laurence Olivier, Patrick Stewart, Brian Cox, David Bradley și chiar Anthony Hopkins într-o adaptare cinematografică. Dar în majoritatea lor, actele de violență sunt mai mult sugerate decât explicitate; s-a încercat chiar și atenuarea cruzimii cu efecte estetice frumoase, cum ar fi firele roșii care atârnă în loc de mâinile amputate ale Laviniei. Noua producție a RSC a convocat un public numeros, atras de acea atracție inexplicabilă pe care o produce încă violența irațională. Iar compania a fost obligată să avertizeze asupra posibilelor amețeli și leșinuri.
«Este important să lansăm acest avertisment cu privire la duritatea conținutului, astfel încât oamenii să ia o decizie informată dacă vor sau nu să vadă piesa. Iar dacă apoi leșină, să leșine», spune pentru BBC regizorul Webster.
