Filmul "Alpha", cea de-a treia producție regizorală a Juliei Ducournau, investighează ravagiile fizice și familiale ale unei epidemii, prin prisma unei adolescente și a unchiului său dependent de heroină. Ducournau, cunoscută pentru explorarea temelor legate de corp și carne în operele sale anterioare, precum "Titane" și "Raw", încearcă de această dată să reinterpreteze epidemia SIDA, folosind un personaj feminin și corpuri în continuă mutație, ce devin fantome de piatră și praf, în jurul unei amintiri dezolante.

Cu toate acestea, metafora regizorului nu reușește să convingă pe deplin, transformându-se într-o dramă adolescentină și familială, suprasaturată de fundalul dependenței de heroină. Personajul principal, Alpha, o tânără inadaptată de 13 ani, locuiește singură cu mama sa, medic, până când unchiul său, fratele toxicoman al mamei, se mută misterios cu ele. Stigmatul acului o urmărește pe adolescentă, care se mișcă prin viață ca o umbră a bolii unchiului său.

Filmul abordează, dintr-o perspectivă fantastică, generația care a căzut victimă dependenței de heroină. Însă, în călătoria sa în trecut, Ducournau adoptă o abordare contrară, iar în încercarea de a crea o poezie a "body horror"-ului, se complace într-o memorie morbidă. Pelicula se deschide, spre exemplu, cu un prim-plan microscopic al unei răni de dimensiunea unui crater pe plica brațului unui bărbat, în timp ce un ac își caută drumul, iar mai apoi, o fetiță trasează o linie între înțepăturile de pe același braț, ca într-un joc de unit punctele.

Deși excesul este o componentă a viziunii sale artistice, înclinația lui Ducournau către truculența vizuală nu își găsește, de această dată, sensul, iar filmul se dezintegrează, la fel ca și corpurile din povestea sa. Regizorul explorează durerea adulților prin inocența Alphei, dar triunghiul unchi-mamă-nepoată este dezechilibrat. Punctul de susținere al filmului este, în mare măsură, interpretarea formidabilă a lui Tahar Rahim și transformarea sa într-un dependent de droguri din anii ’80. Rahim reușește să fie prezent și absent în același timp; neajutorarea sa este emoționantă, dar fără a-și ascunde latura diabolică. El este spectrul sărman al unui bărbat care, cândva, a fost frumos și plin de farmec, și care acum îi mai are doar pe sora și nepoata sa. În contrast, Alpha se pierde pe parcurs cu conflictele sale școlare și o bună parte din drama familială de fond. În noua sa încercare sterilă, lui Ducournau îi lipsește ceva mai important decât carnea.