Totul a început în 2012, într-un moment nepotrivit și cu o fotografie proastă

Totul a început în 2012, într-un moment nepotrivit și cu o fotografie proastă. Pe un câmp din Formentera se văd doi tipi care pozează cu ceea ce definesc astăzi ca «față de nimeni», un gest foarte serios și totodată profund comic, care face deja parte din marca Andreu Buenafuente-Berto Romero. «Era o perioadă foarte grea, în plină criză. Eu nu aveam emisiune, el continua cu teatrul său... Lucrurile stăteau destul de rău și criza începea să se agraveze, audiovizualul scădea vertiginos, publicitatea la televizor a scăzut cu 50%... Din fericire, ne-am refugiat la radio», explică Andreu Buenafuente (Reus, 60 de ani) pe o terasă din Barceloneta, cu Marea Mediterană în fundal. Alături de el, Berto Romero (Cardona, 50 de ani) aprobă: «Nimeni... a fost o supapă de decompresie, dar nu-i dădeam importanță. Fiecare era conștient că proiectul său personal sau interesant era altul. Mergeam obosiți la înregistrări, dar cu acest exercițiu de lejeritate râdeam, ne simțeam bine».

*Nadie sabe nada* (Nimeni nu știe nimic)

Se referă la *Nadie sabe nada* (Nimeni nu știe nimic), o emisiune de umor radiofonic bazată pe improvizație, care a început la SER pe 30 iunie 2013 fără multe pretenții, ca un experiment de vară, și care a continuat să adune premii și audiență în cele peste 400 de episoade: în 2019 a primit premiul Ondas pentru cea mai bună idee radiofonică, în 2022 a difuzat 40 de emisiuni pe HBO Max, a fost recunoscut de Spotify pentru că a depășit 50 de milioane de stream-uri... Fanii lor au coduri proprii, se salută spunând «samanté», unul dintre cuvintele inventate de duo, iar lista de așteptare pentru a participa la înregistrările emisiunii depășește 50.000 de persoane, precizează Oli, responsabil cu gestionarea publicului. «Am decis că va fi un spațiu în afara realității și a actualității. Cel mai mare atu era să creăm o zonă protejată, 50 de minute pe săptămână în care nimic să nu-ți poată face rău, în care să intri într-o conversație între doi prieteni, albă și distractivă», precizează Romero.

Berto Romero și Andreu Buenafuente, în zona sportivă a plajei din Barceloneta. Adrià Cañameras

În primul episod, Buenafuente a amintit un sfat al jurnalistului Jesús Hermida: «Cât timp ești nervos, ești viu». Spune că, deși are peste patru decenii în fața unui microfon, nu a încetat să simtă acei nervi: «Eu îi spun corp de funcție. Te trezești dimineața deja cu o configurație diferită». Nu are superstiții, deși în ultima vreme nu se desparte de un pandantiv primit cadou de la Joana, fiica sa, care s-a născut în 2012 din relația cu actrița Sílvia Abril, cu care s-a căsătorit în 2017. «Am stabilit că este o amuletă, eu am crezut că asta e bine și nu pot ieși fără el. Odată nu-l aveam și mi l-am desenat pe hârtie și l-am agățat la fel», povestește el. Romero a acumulat «rituale» de-a lungul anilor: «Se creează singure și apoi îmi dau seama că sunt mereu aceleași și foarte rigide, dar nu sunt gândite. Când fac teatru, ceea ce am făcut toată viața, am văzut că trebuie să ajung mereu cu același număr de minute înainte să înceapă și să stau un timp singur, să fac proba de sunet într-un moment exact, cu microfonul la fel... Uneori vin cu Marta [Bercebal, ilustratoare, soția sa din 2003] și copiii [au trei] de la casa soacrei mele și văd că nu ajungem la timp și deja am o față descompusă».

A-i asculta vorbind în timp ce beau un suc de cola (Buenafuente) și o bere fără alcool (Romero) este ca și cum ai asculta una dintre emisiunile lor, sau ca și cum te-ai alătura unor prieteni care s-au întâlnit pentru aperitiv în prima zi în care soarele apare timid la Barcelona după multă ploaie. Ambii sunt îmbrăcați în negru, se protejează de vântul marin încheind jachetele; poartă ochelari cu rame groase, uneori își termină frazele unul altuia. Buenafuente povestește că obișnuia să se întâlnească în această zonă cu comicul Pepe Rubianes, decedat în 2009. «El locuia aici. Îmi spunea: ‘Băiete, hai să facem un arrocito’, și a rămas un obicei. Acum este foarte turistic, dar este curios, un cartier de pescari într-o metropolă mare». Romero preferă mai mult interiorul: «Eu sunt din Cardona, un oraș de munte, nu am această nevoie să mă apropii de mare. Când am venit la Barcelona locuiam în Gràcia și m-am tot dus spre Tibidabo și El Putxet, puncte dincolo de care orașul nu mai este interesant pentru turiști». Din momentul în care ies pe stradă, oamenii se apropie, îi strigă familiar pe numele lor, le cer o fotografie sau le spun că au bilete la *The Chicken* (spectacolul bazat pe podcastul care i-a dus la Palacio Vistalegre din Madrid la începutul lunii aprilie și cu care au afișat «complet» trei zile în luna mai la Auditori Fòrum din Barcelona). Chimia este evidentă. Cum se formează și se menține profesional, timp de aproape două decenii? «Este pur și simplu o chestiune de chimie, ceva ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată cu nimeni altcineva, iar dovada este faptul că continuăm să lucrăm împreună», afirmă Romero.

03/2025 Berto și Buenafuente fotografiați în Barcelona. ©Adrià Cañameras ------PIEFOTO------ În restaurantul Ca la Nuri iau orezul solidar sponsorizat de Sílvia Abril, care ajută la strângerea de fonduri pentru ONG-ul Yamuna.
Adrià Cañameras

Această chimie au pus-o la încercare pentru prima dată pe un platou. Era anul 2007, iar *Buenafuente* se difuza pe La Sexta după ce a fost pe Antena 3. Prezentatorul avea 42 de ani și era o figură importantă a televiziunii, care triumfa în prime time și cu producătoarea sa, El Terrat. Începuse la 17 ani ca crainic sportiv la Radio Popular, în Reus, în anii nouăzeci a debarcat la televiziune și, treptat, a devenit regele formatului late show. Romero începuse Jurnalism la Universitat Autònoma de Barcelona, dar renunțase pentru a face teatru cu compania sa, El Cansancio, și venea după un eșec la TV3 cu *El gran què*, își amintește el cu un zâmbet. S-au prezentat ca unchi și nepot și publicul i-a crezut. «El mă impresiona foarte mult în afara platoului, îmi era greu să-i vorbesc, păstram distanța. Mă intimida. Nu am fost niciodată mitoman, dar am ajuns într-o emisiune care era o mașină perfectă și simțeam o mare responsabilitate», asigură Romero. «Echipa de scenariști a considerat că ne asemănăm prea mult, eu purtam niște ochelari care erau doar rama, făceau parte din personajul meu, și nu voiam să renunț la ei, și de aceea a apărut ideea să spun că suntem familie și eu sunt un angajat pe pile». Buenafuente — al cărui spațiu a fost o pepinieră de personaje precum El Neng de Castefa (Edu Soto), El Follonero (Jordi Évole), La Niña de Shrek (Sílvia Abril) sau Rodolfo Chikilicuatre (David Fernández) — a fost surprins de modul în care funcționa duo-ul. «Întotdeauna am stat la mese primind comici, am văzut de toate», explică el, «iar cazul lui Berto a fost curios, nu a fost o irupție, a fost o ascensiune lină, până când a devenit indispensabil. Exista o plăcere în a aștepta, a susține, ca el să meargă mai departe. Și asta este ceva ce s-a pierdut în ziua de azi, totul trebuie să fie un succes imediat. El nu era un succes imediat, era o promisiune care se împlinea treptat».

«Pe Andreu nu l-a trădat niciodată mâna. L-am văzut menținând colaboratori și colaboratoare care nu funcționau un sezon și, dintr-o dată, explodau în următorul», constată Romero. Asta poate implica confruntarea cu cei care cer o altă direcție, ca data trecută când prezentatorul s-a certat cu un urmăritor căruia nu-i plăcea nepotul său: «M-am bătut cu un tip pe stradă pentru tine, am pus multă vehemență acolo. Era la început, nici nu eram atât de prieteni». Presupune, de asemenea, menținerea calmului de a ignora criticile sau comentariile pe rețelele de socializare. «Astăzi totul s-a accelerat. Un proiect este evaluat în prima emisiune. Există o absență absolută a calmului și a digestiei. Totul se digeră foarte repede, se evaluează foarte repede, se dă verdictul și se trece la altceva. Și în serialele de televiziune, și, de obicei, al doilea sezon este mai bun decât primul, dar nu se dă timp pentru ca lucrurile să se așeze, acum totul arde foarte tare», susține Romero.

Cunoaște bine această lume: a creat serialele *Mira lo que has hecho* (Uite ce-ai făcut) și *El otro lado* (Cealaltă parte). Ficțiunea a câștigat teren în cariera sa, a fost nominalizat la Goya ca actor revelator pentru *3 bodas de más* (3 nunți în plus), anul acesta lansează trei filme și își pregătește debutul ca scenarist cinematografic cu *Cinco minutos más* (Încă cinci minute). Nu aspiră la noi nominalizări — «nu a fost niciodată intenția mea cu premiile» —, crede că, dacă nu ar fi fost comic, ar lucra în departamentul de artă al proiectelor audiovizuale. Pentru că amândurora le place să deseneze. Pentru întâlnirea de astăzi, Buenafuente poartă un tricou cu o autoportretizare în care se citește unul dintre motto-urile sale, «A râde este singura cale de ieșire», imagine care ilustra coperta cărții pe care a publicat-o în 2020. Dar el nu ar fi ales să fie desenator: «Mie mi-ar plăcea să fiu un cântăreț melodic britanic, dacă aș putea alege, frumos, ca oamenii să spună: ‘Ce magnetism are acest nenorocit!’».

Umoristii își amintesc un comic pe care l-au admirat, Pepe Rubianes, un vecin din Barceloneta, pozând pe strada care îi poartă numele. Adrià Cañameras

Trec de la seriozitate la lejeritate, spun lucruri amuzante fără să vrea. Există o parte de meserie, o parte înnăscută. Romero își amintește că așa, fără să vrea, a apărut prima sa glumă, când, la cinci ani, în magazinul de delicatese, a cerut brânză tăiată subțire și era atât de subțire încât a exclamat «dar nu rasă», provocând hohote de râs. Asigură că îl obosește dezbaterea recurentă despre limitele umorului: «Există meserii mult mai periculoase decât cea de comic. Ceea ce se întâmplă este că și cea de comic este, și este bine să ții cont de asta. Javier Cansado, care este un înțelept, într-unul dintre acele prime valuri în care toată lumea vorbea despre limitele umorului și toți se scuzau că ‘este umor, putem spune orice’, a asigurat: ‘Atenție, că o glumă face mai mult rău decât o palmă’. O glumă este o armă cu care trebuie să ai o anumită responsabilitate. Trebuie să ai grijă cum folosești umorul. Dar asta vine deja de la bufonii din Evul Mediu. Dacă depășeau limita, le tăiau gâtul».

«Eu sunt foarte bipolar în asta, uneori contradictoriu, am un univers foarte alb care-mi place foarte mult, foarte clovn, sunt din ce în ce mai mult un clovn», replică Buenafuente, «dar apoi mă apuc să fac emisiuni de televiziune și vreau să explic din ce în ce mai mult timpul pe care-l trăim. Iar timpul pe care-l trăim este o mare porcărie, vom fi cu toții de acord. De aceea nu-mi pasă ce se va spune. Chiar mă face să zâmbesc. Eu la televiziunea publică catalană vorbeam despre morții de pe șantierele Campionatului Mondial din Qatar... Cred că deranjezi, dar este și un pic obligația mea». Subiectul care a trezit cele mai mari sensibilități atunci când l-a abordat în monologurile sale televizate a fost frauda fiscală: «Întotdeauna le scârțâia celor afectați că vorbim despre faptul că au infracțiuni fiscale. Ajungea la mine că o trăiau ca pe un atac, o ofensă, îmi retrăgeau salutul. Au fost două sau trei cazuri, de oameni foarte cunoscuți. Nu-mi dau brațul la întors, aș mai face gluma asta. Sunt un mare apărător al impozitelor. Eu plătesc tot ce trebuie să plătesc».

După o viață de comic-om de afaceri, în 2019 și-a vândut producătoarea către Mediapro și acum este director general al El Terrat. «A fost o ușurare, cine a avut o companie 30 de ani știe despre ce vorbesc, înseamnă să te trezești în fiecare dimineață și să vezi ce se întâmplă. Au fost 30 de ani de suferință și suișuri și coborâșuri de tot felul... Mi-a fost greu să introduc asta în cap, dar când am făcut-o am simțit o mare ușurare», reflectă el. Romero a preferat să nu se bage în așa ceva: «Eu sunt autonom. Oamenii cred că sunt CEO-ul El Terrat, dar sunt autonom de-o viață. Ei bine, am o producătoare mică pentru a face teatru și cu care acum am făcut un film, Pizza Movies. Întotdeauna am crezut că am destul cu menținerea mea ca artist...».

Se părea că, odată cu vânzarea companiei, Buenafuente a decis să frâneze, după ce a trăit șapte ani între Madrid și Barcelona pentru a prezenta *Late motiv*, care s-a încheiat în decembrie 2021. Atunci s-a mutat definitiv la Barcelona, s-a întors la TV3 cu *Vosaltres mateixos*, nu a renunțat niciodată la radio. Acum își pregătește întoarcerea la televiziunea națională, la La 1, cu *Futuro imperfecto*, un late show săptămânal care va fi înregistrat în fața a 700 de persoane în teatrul LaFACT din Terrassa și despre care va da detalii atunci când vor fi prezentate conținuturile canalului pe 23 aprilie la Madrid. «Nu este al amândurora, este o emisiune a mea, ceea ce se întâmplă este că a ieșit un zvon și s-a consolidat», indică el. «Nici nimeni nu a verificat știrea cu noi. Dar este emisiunea lui Andreu», adaugă Romero, care va colabora cu el. În paralel, pe 21 aprilie lansează al doilea sezon din *El consultorio de Berto* (Consultatorul lui Berto) pe Movistar Plus+, unde va conta pe Eva Soriano, Thais Villas sau Raúl Pérez. Buenafuente nu poate avansa multe despre spectacolul său, dar dă câteva indicii: «Mă voi planta în fața publicului pentru a analiza actualitatea. Cu o echipă bună de scenariști. Cred că acum sunt multe de povestit. Va fi o emisiune mai adultă, mai matură, în care vom povesti ce se întâmplă, cu adevărat, cu filtrul meu de umor».

«Îți face o față de Robert Mitchum», glumește Romero. «Și ție de Gary Oldman», îi răspunde Buenafuente.

Adrià Cañameras

S-a gândit cum va aborda criticile? «Sunt într-un moment în care totul îmi este destul de egal, am 60 de ani... Trebuie să fii educat și să asculți pe toată lumea, dar cel mai rău critic ești tu însuți. Umorul este un cuib de viespi și se vor întâmpla o mulțime de lucruri pe care trebuie să le înfrunți dintr-o anumită distracție, pentru că altfel, stai acasă», răspunde el în fața așteptărilor pe care le stârnește debarcarea sa pentru prima dată la televiziunea publică națională. Se alătură pariului pe formatul talk show al RTVE, care în ultimele luni a încorporat în grila canalelor sale *Al cielo con ella* (În cer cu ea), de Henar Álvarez; *Late xou*, de Marc Giró, și *La revuelta* (Revolta), de David Broncano. «Sunt foarte fericit, dar l-aș numi un avânt târziu, pentru că am început în '99 și eram într-un câmp deschis», explică el. «Eram tipul greu al lates-urilor. Văd că se normalizează ceva ce în alte țări este de uz comun, și există spațiu pentru mai multe». Ar trebui să fie mai multe femei în frunte? «Normalizarea înseamnă, de asemenea, să nu te uiți la genuri. Cred că ceea ce trebuie să faci este o emisiune distractivă. Dacă este o tipă distractivă, înainte. Și dacă este un tip care nu este distractiv, du-te acasă», răspunde el. «Mi-aș dori să nu trebuiască să fie revendicabil sau o știre», spune Romero. El Terrat coprodus cu Encofrados Encofrasa spațiul lui Broncano, unul dintre acele talente pe care Buenafuente le-a încercat în *Late motiv*: «Nu ne dăm sfaturi, eu dau din ce în ce mai puține. Broncano este foarte ermetic. Trăiește o viață departe de lumina reflectoarelor și liniștit. Îl respect și îl susțin în producție și îl văd când mergem la emisiunea lui».

Mia Font, care are 13 ani în *Nadie sabe nada*, evidențiază «viziunea lui Andreu pentru formate». Ea a fost cea care a început să înregistreze podcastul video și să facă clipuri pentru a le împărtăși pe rețelele sociale, ceva foarte obișnuit acum, dar mai puțin obișnuit în 2013. «Consumul de audiovizual s-a fragmentat foarte mult. Videopodcasturile, de exemplu, sunt foarte puternice. Este ceva ce în Statele Unite au foarte clar. Când Trump a făcut campanie a fost foarte deștept, a făcut turul tuturor podcasturilor importante. Dar aici încă avem foarte mult în ADN că important este programul TV», analizează Romero. Râde amintindu-și că a făcut unul dintre primele virale de pe internet din Spania, în 2003, videoclipul Seat Makinero: «Tocmai îmi scosesem o măsea, de aceea vorbeam așa». «Mie mi-a plăcut foarte mult», îi spune Buenafuente, care acum face «scufundări în căutarea de talente pe rețele» cu The Mediapro Studio Labs. «Eu consumul de comedie l-am încetinit treptat», spune Romero, «am faze de absorbție și de închidere absolută când sunt în faza de scriere sau repetiție, îmi plac science fiction, groaza... Dar din când în când văd oameni care mă surprind, precum Esperansa Grasia pe Instagram. Există comedie foarte bună, sunt Vicky [Martín] și Carolina [Iglesias], de la [Estirando] el chicle, La Ruina...».

Deși continuă să semene, unchiul și nepotul își conturează direcții diferite: pe Romero nu-l interesează atât de mult să prezinte, cât să scrie scenarii și să facă ficțiune, Buenafuente nu se desprinde de TV. «Suntem într-un moment în care rolurile se inversează, eu îl sun pentru emisiunile mele, el pe mine pentru serialele sale...», spune cel de-al doilea. Această nouă dinamică a coincis cu începutul *Nadie sabe nada*. «Acolo s-a văzut un Andreu mult mai liber, mai copil, mai jucăuș decât cel care se vedea la TV. Mie oamenii îmi spuneau: ‘Ce se întâmplă? Acum cel serios ești tu’», îi spune cel din Cardona. «Am reconectat cu radioul de la origini, a fost foarte eliberator. Întotdeauna spun că vei avea noroc într-o carieră creativă dacă ai o idee bună. Și eu cred că cea mai bună idee a mea a fost să creez El Terrat la radio», se uită înapoi Buenafuente. Această emisiune de umor a început la Ràdio Reus în 1989, un alt experiment de vară, și apoi s-a consolidat la Ràdio Barcelona.

Până atunci el fusese «băiatul bun la toate al postului», spre uimirea părinților săi: «Nu eram o casă de radio, eram o casă de TV. Am început liceul, dar am plecat pentru a intra la radio jucându-mă de-a jurnalistul, dar am fost întotdeauna un jurnalist foarte prost pentru că a întreba mi se părea incomod. Pe tatăl meu îl încânta foarte mult că sunt acolo, chiar a trecut peste faptul că nu aveam o diplomă. Mama mea se lamenta, dar apoi a clacat». Romero a crescut, de asemenea, fără repere familiale legate de divertisment: «Părinții mei erau un miner și o croitoreasă, prima generație cu o anumită stabilitate economică, iar fratele meu și cu mine am putut avea timp liber și posibilitatea de a studia. Orașul meu are o mare tradiție de muzicieni și actori de teatru. Am înființat o trupă, am început să spun povești și de acolo au ieșit monologurile. Ei nu voiau să fiu pe acolo făcând vreo barbarie, totul a apărut din această absență aproape de tutelaj». Ambii provin din familii de migranți din sud care s-au mutat în Catalonia. «Am origini andaluze, am petrecut multe veri acolo. Sunt un amestec din acea veselie andaluză cu seny-ul catalan. Amestecul este destul de nebun, catalanii cu opt nume de familie vedeau ceva ciudat în mine, iar andaluzii spuneau: ‘Acolo vine catalanul’. Dar nu m-a afectat niciodată, dimpotrivă. Odată m-au sunat pentru un reportaj despre charnegos ilustri și am spus că încântat, am fost surprins că alții nu au vrut să o facă. Cred că amestecul mi-a mers bine», argumentează Buenafuente. Romero evocă experiența sa: «Cardona a primit multă imigrație pentru mine și a fost primită de oameni foarte catalani. Acest amestec face ca eu să am o jumătate de familie foarte murciană și o altă jumătate foarte catalană. Pentru unii sunt Alberto sau Albertico și pentru alții sunt Albert. Și asta am dus-o întotdeauna foarte bine. Când vorbeam în castiliană, îmi ieșea accentul murcian, dar catalana mea este pură din Manresa și din Cardona».

Privind spre mare, comicii nu se gândesc să se retragă. «Cum te pensionezi dintr-o plăcere?», justifică Buenafuente.

Adrià Cañameras

A vorbi despre viețile lor face parte din dinamica lor. Podcastul lor a fost ani de zile un fel de autoficțiune în care îi menționează pe partenerii lor sau pe copiii lor — ceva ce lasă în urmă acum că tinerii intră în adolescență —, împărtășesc anecdote din vacanțele lor sau fac aluzie la familiile lor. Romero nu uită că era îmbrăcat în Lady Gaga cu un costum de pui pentru a juca în *Buenas noches y Buenafuente* când l-au sunat să-i spună că-l vor seda pe tatăl său: «Scenaristul vieții s-a folosit din plin. Nu am putut evita să mă gândesc că este o ironie dramatică din toate punctele de vedere, dar asta e, disociezi. Această frază mitică a spectacolului trebuie să continue». «Există epoci în care totul se scufundă, dar a ieși și a face oamenii să râdă ajută. Pe mine emisiunea m-a salvat de multe ori de marea mizerie ambientală», adaugă Buenafuente.

Nu se satură unul de celălalt, continuă să se amuze. «Petrec mai mult timp cu el decât cu soția mea, dar surpriza se menține, încă mă face să râd foarte mult», mărturisește Buenafuente. «O persoană se poate termina. Se termină lucrurile pe care le ai în comun, te distanțezi... Nu este bine sau rău, nu există judecată în spatele acestui lucru. Dar Andreu nu se termină pentru mine», adaugă Romero. Colaborările reciproce în noile lor emisiuni sau episoadele viitoare ale podcastului nu vor fi ultimul lucru pe care îl vor face împreună. «Există proiecte comune care se dezvoltă, încercând să vândă», avansează Buenafuente, «pe mine mă încântă foarte mult că, pe lângă prezent, lucrăm cu un viitor. Cât vreau să cresc, mi-ar plăcea să cresc cu el. Există Andreu și Berto pentru o vreme. Limita este speranța de viață, care în Spania este de peste optzeci de ani...».