Anne Waldman, o figură proeminentă și ultima poetă în viață a generației Beat, a vizitat Madridul pentru a-și prezenta filmul documentar "Outrider". Această peliculă tip mozaic explorează viața și opera sa, începând cu tinerețea ei petrecută sub amenințarea unui holocaust nuclear, o experiență care, după spusele ei, a forțat mulți din generația sa să devină artiști.

Generația Beat, apărută în anii 1950, a respins valorile americane clasice, opunându-se curentului principal și ideii de superioritate americană de după Al Doilea Război Mondial. Waldman, născută în New Jersey în urmă cu 80 de ani, a devenit mai mult decât o simplă poetă. Allen Ginsberg, una dintre figurile cheie ale mișcării, a descris-o ca pe cineva capabil să "îi taie respirația și să-i cutremure oasele".

Păstrând o energie remarcabilă, Waldman și-a exprimat bucuria de a vizita Madridul și de a se caza la Reședința Studenților. Ea își amintește de atmosfera boemă din Greenwich Village, New York, unde cafenelele și cluburile de jazz găzduiau "lecturi clandestine" care au contribuit la formarea creației sale timpurii.

Al Doilea Război Mondial a reprezentat un "punct de cotitură" pentru Waldman. Ea crede că, în lumea "apocaliptică" de astăzi, poeții ar trebui să "funcționeze ca un barometru al conștiinței umane", mai ales când limbajul este "atacat de lideri care folosesc insultele și frica".

"În mintea poetului, toate timpurile sunt contemporane", afirmă Waldman, subliniind importanța rezistenței la discursurile care alimentează frica, în special în contextul "regresiei drepturilor și revenirii formelor de tiranie".

Documentarul, regizat de Alystyre Julian, abordează și întrebarea "cum să fim contemporani cu timpul nostru", un aspect care, în opinia lui Waldman, este un "ethos" social, dincolo de politică. În ciuda evenimentelor globale actuale, Waldman păstrează o speranță "utopică" pentru conștientizarea interconectării tuturor lucrurilor, de la fabricarea obiectelor cotidiene până la lecțiile civilizațiilor antice construite pe suferință. Înclinația ei de mult timp către budism subliniază ideea de autosuficiență și observare, provocând reflecții asupra sensului existenței umane.

Waldman recunoaște că, uneori, i se pare "mai puțin semnificativ" să se dedice poeziei, având în vedere conflictele actuale și schimbările climatice, dar este convinsă că, dacă ar fi crescut astăzi, ar fi devenit poetă "mai mult ca niciodată". Ea își păstrează speranța pentru generațiile viitoare, inclusiv pentru nepoata sa.