De aproape nouăzeci de ani, de la asasinarea tragică a lui Federico García Lorca în vara anului 1936, eforturile de recuperare a manuscriselor, fotografiilor, scrisorilor și desenelor sale continuă fără încetare. Această poveste, care a început la doar o lună după izbucnirea Războiului Civil Spaniol, se îmbogățește constant cu noi descoperiri.

O recentă realizare implică digitalizarea de înaltă rezoluție a unui documentar din 1932 despre compania teatrală "La Barraca", filmat de Gonzalo Menéndez Pidal. Această muncă meticuloasă a permis identificarea clară a chipului poetului în mai multe cadre, inclusiv într-un camion și pe scenă, în rolul "Umbrei" din piesa "Viața este vis". Regizorul Manuel Menchón integrează aceste imagini în noul său documentar despre Lorca, intitulat "La voz quebrada" (Vocea frântă), a cărui premieră este programată pentru primul semestru al anului 2026. Menchón a consultat numeroase arhive din Spania și din alte țări pentru a-și documenta filmul.

Documentarul lui Pidal este una dintre cele două filmări cunoscute în care apare Lorca, cealaltă fiind realizată în Montevideo în 1934 de Enrique Amorim. Aceasta din urmă se află acum în arhivele Fundației Federico García Lorca, înființată de familie în 1984.

Expoziția "Lorca și arhiva. Memorie în mișcare", care va fi prezentată în 2025 și va călători la Madrid în aprilie 2026, reconstituie istoria complexă a documentelor legate de creatorul dispărut. Expoziția, rezultatul a patru ani de cercetare și curatoriată de expertul spaniol în Lorca, Andrés Soria Olmedo, Andrew A. Anderson și Melissa Dinverno, include 460 de piese, multe dintre ele inedite, provenite din aproape 50 de arhive din Argentina, Uruguay, Mexic, Puerto Rico, Statele Unite și Spania.

Arhiva lui Lorca este compusă din „mii de documente și un număr infinit de lacune care evocă poetul absent”, scrie Maurer, subliniind că obiecte precum „un plic, un cufăr, o cutie bancară, o cameră închisă cu cheia dublă” sugerează „mormântul gol” al artistului.

Cu toate aceste descoperiri, anumite materiale esențiale rămân pierdute. Academicienii subliniază absența înregistrărilor vocale ale lui Lorca și a partiturilor scrise de el. Deși există dovezi ale participării sale la programe radiofonice în Buenos Aires și Madrid, înregistrările acestora nu au fost găsite. De asemenea, sunt căutate intens scrisori cu Salvador Dalí, precum și versiuni manuscrise ale unor opere precum "La casa de Bernarda Alba" și "El público", sau texte complet pierdute, cum ar fi "La niña que riega la albahaca y el príncipe preguntón".

Experți precum Maurer și Anderson continuă să lucreze la o nouă ediție a corespondenței poetului, convinși că noi materiale vor continua să apară. Melissa Dinverno subliniază că arhiva lui Lorca este răspândită în întreaga lume, un efect natural al războiului și exilului. Această căutare continuă este o „sarcină de detectivi”, unde fiecare arhivă are propria sa poveste, iar modul în care opera și istoria lui Lorca sunt percepute este într-o continuă construcție, transformându-l într-o „memorie vie”.