Artistul madrilen Álvaro Perdices, născut în 1971, a surprins publicul cu o abordare artistică inedită, instalând camere în biserica San Antón din capitala Spaniei. Scopul său este de a transmite în streaming realitatea migranților și a persoanelor nevoiașe care găsesc adăpost în acest spațiu deschis 24 de ore pe zi, unde pot veni să se roage sau să consume ceva cald, în prezența unei replici a unei opere impunătoare de Goya.

Intitulată „Cordero Social” (Mielul Social), instalația face parte dintr-un proiect mai amplu ce își propune să aducă în atenția publicului realitatea invizibilă a Madridului, chiar în inima Europei.

Perdices explică motivația din spatele alegerii sale de a transmite evenimente dintr-o biserică, nu jocuri sau meciuri:

„Materialul meu de lucru este istoria; mă duc mereu în trecut pentru a aduce lucruri în prezent. Am trecut mult pe aici, prin acest spațiu pe care părintele Ángel îl ține deschis în Madrid, iar această lucrare, «Ultima împărtășanie a Sfântului Iosif de Calasanz», mi-a declanșat un clic, deoarece este o pictură activă și ne pune o întrebare interesantă: adevărata împărtășanie se întâmplă aici, nu doar prin prânzurile pe care le oferă, ci și pentru că foarte mulți oameni cu vieți fragile găsesc aici acel moment de lumină și liniște.”

Biserica afișează mesaje clare precum „Lasă ce poți” și „Cere ce ai nevoie”. Perdices a descoperit aici oameni pentru care strada este o junglă și care găsesc adăpost. Artistul subliniază că obiectul lucrării sale nu este atât să privească acele persoane, cât să observe situația, ceea ce se întâmplă într-un cartier supus gentrificării.

Pentru a evita intruziunea în intimitatea oamenilor, Perdices a conceput instalarea camerelor ca o „coregrafie”. Camerele se mișcă, fac zoom, iar protagoniștii se schimbă constant, neexistând o înregistrare fixă. Proiectul a fost discutat cu persoanele implicate și au fost amplasate panouri explicative detaliate despre vizibilitatea sa în Bruxelles, asigurându-se un respect maxim. Artistul se consideră un mediator, afirmând că, în calitate de creator, trebuie să te diluezi în operă.

„Cordero Social” este o realitate vizuală și palpabilă în Madrid, un fapt inconfortabil și kitsch în același timp. În Bruxelles, este filtrat prin limbajul artei, prin Goya, oferind o perspectivă mai distantă asupra realității.

Perdices consideră biserica San Antón o „excepție absolută” într-o Biserică adesea percepută ca închisă. Este o biserică în acțiune, unde oamenii vin să mănânce și să ia micul dejun din necesitate, transformând ritualul în realitate, un aspect pe care îl consideră extrem de relevant. Deși Madridul a fost întotdeauna un loc de primire, artistul observă o retorică actuală care evidențiază o separare a realității pe care societatea nu vrea să o admită. El critică arta comercială, care „nu deranjează”, în timp ce ceea ce „deranjează, agită și emoționează este dat la o parte”.

Își definește arta ca fiind „împotriva curentului”, parazitând anumite locuri și contexte pentru a deschide noi lecturi și a crea fisuri. Își imaginează privirea pe care ar avea-o Goya dacă ar fi în viață. Pentru el, arta ne cultivă, ne face mai sensibili.

Referindu-se la o expoziție a sa despre anii ’30, Perdices trage paralele cu prezentul, observând că „s-a încetat să se mai vorbească despre rezistență, totul a devenit mult mai inane, iar prin corectitudine s-a infiltrat de toate, chiar și regresia absolută”. El deplânge permiterea discursurilor de ură și a „prea multor barbarități”, criticând politicienii care, plătiți din bani publici, ar trebui să fie un exemplu, dar în schimb „insultă, urlă și spun adevărate barbarități”.