Poate punk-ul să fie de dreapta?

În aceste vremuri ciudate, unele sectoare ale valului reacționar internațional vor să fluture steagul punk-ului, care este împotriva guvernului, împotriva establishment-ului, împotriva normelor sociale stabilite... dar într-un mod puțin cam ciudat. "Nu există nimic conservator în punk, nu a existat niciodată și nu va exista niciodată", afirmă Brett Gurewitz, membru al trupei americane Bad Religion. "Întotdeauna au existat fasciști, sau skinheads naziști cu zvasticile lor, care au încercat să se infiltreze în mișcare. De fapt, Dead Kennedys au făcut acea melodie: Nazi Punks Fuck Off (ceva de genul "Punkeri naziști: la dracu'"). Mișcările de dreapta alternativă și autoritară s-au organizat și au crescut mult, din păcate, dar nu au nimic de-a face cu punk-ul", adaugă muzicianul.

La o videoconferință participă doi dintre fondatorii Bad Religion, care au deja păr cărunt: trupa împlinește 45 de ani. Greg Graffin, în vârstă de 61 de ani, textier și cântăreț, scriitor, biolog, antropolog, care se conectează din New York, unde predă Evoluția la Universitatea Cornell. Și Brett Gurewitz, cunoscut și sub numele de Mr. Brett, în vârstă de 63 de ani, chitarist și compozitor, care se conectează din Los Angeles, unde conduce legendara casă de discuri Epitaph Records. "Privind în urmă simt recunoștință. Compun cântece de la 17 ani: este foarte rar să găsești ceva care să te pasioneze cu adevărat și să te poți dedica acestuia. Există foarte puțini oameni pe această planetă cu acest noroc", spune Mr. Brett. "Este incredibil că ne-am putut dedica acestui lucru. Adevărul este că nu am planificat așa", adaugă Graffin.

Punk-ul, acea explozie de energie juvenilă, împlinește o vârstă. De obicei, 1977 este citat ca an fondator, când Clash și Sex Pistols și-au lansat primele discuri din Marea Britanie (Ramones, din New York, o luasera înainte cu câteva luni), iar mișcarea a provocat scandal mondial printre cei bine-crescuți, în timp ce se răspândea ca un incendiu în rândul tinerilor. Începuse domnia crestei și a țintei.

Doar trei ani mai târziu, în Los Angeles, California, s-a fondat o altă trupă seminală a genului, Bad Religion, care combina un hardcore dur și rapid, dar melodic, cu versuri inteligente de critică socială. Încă de la primele lor piese au abordat teme care sunt încă relevante: amenințarea tehnologică, anxietatea generalizată, punerea sub semnul întrebării a ideii de progres sau a libertății prost înțelese în mod individualist. Au debutat într-un depozit gol, deschizând pentru Social Distortion. Logo-ul lor, un crucifix tăiat, a devenit obișnuit în îmbrăcămintea punkerilor, hardcoriștilor și skaterilor.

În anii '90, punk-ul californian a cunoscut un boom global, datorită succesului unor trupe precum Green Day (acum transformată în trupă de stadion) și Offspring; care i-a avut printre protagoniștii principali și pe NoFX, Rancid sau Bad Religion, aceștia din urmă în rolul de decani ai scenei și cu prestigiul adăugat că unul dintre fondatorii lor, Brett Gurewitz, era (și este) și șeful Epitaph, casa de discuri care a vehiculat o mare parte din acea strălucire a anilor '90.

Bad Religion continuă să fie activi și nu încetinesc nici cu "tăvălugul" lor sonic, nici cu dorința lor de a înfrunta lumea în versurile lor. Anul acesta sărbătoresc 45 de ani cu un turneu spaniol care îi va duce în primăvară prin diferite orașe: Bilbao, A Coruña, Madrid, Málaga, Valencia și Barcelona, cu o oprire și în Lisabona. Vor aduce cu ei și alte trupe, ca într-un mic festival: Agnostic Front (clasicii hardcore old school din New York), Strung Out, Crim și Belvedere. Șapte concerte în nouă zile: nu e rău pentru o trupă cu patru decenii și jumătate pe scenă. Ei fac ca vechiul slogan să fie adevărat: Punk's not dead.

Trupa s-a format în liceul (cu un nume care dă fiori) El Camino Real, din Los Angeles, printre cei patru punkeri care erau pe acolo. Îi ascultau pe Ramones, Sex Pistols, Buzzcocks.

Întrebare: Ce vă amintiți de atunci?

Greg Graffin: Acum este greu de înțeles cât de ciudat era să fii punk rocker. Toată lumea asculta Led Zeppelin și credea că punk-ul va distruge muzica lor iubită din anii '60 și '70. Noi nu am văzut niciodată așa, credeam că punk-ul este cool și inspirator. Și asta deși eu nu am avut niciodată o înfățișare foarte punk, am fost întotdeauna foarte normcore [râde].

Brett Gurewitz: Ei bine, eu cred că Greg avea o înfățișare punk cu geaca lui de piele și părul negru. Cel care nu părea punk eram eu: eram un băiat foarte slab, cu plete negre, mă inspiram din Joey Ramone. Curând mi-am dat seama că nu pot purta părul lung în scena hardcore din Los Angeles [râde].

Î: Nu este clar că punk-ul mai este printre genurile preferate ale tinerilor contemporani, care acum sunt angrenați în curentele muzicii urbane, cum ar fi trap-ul sau reggaeton-ul.

B.G.: Să nu uităm că, atunci când s-a născut punk-ul, rock n' roll-ul era un gen încă foarte tânăr. Eu cred că tinerii au un mare respect pentru punk, îi cunosc pe Clash, pe Stranglers și, de asemenea, pe Bad Religion. Cred că punk-ul este ramura cea mai seminală a rock-ului, de acolo iese post-punk-ul, goticul, punk-ul amestecat cu funk, influențează muzica electronică... Este un punct de inflexiune foarte important pentru muzică.

Î: O știu tinerii?

B.G.: Cred că da, pentru că astăzi toată muzica este la îndemâna unui clic. Tinerii nu nu ascultă punk, ci ascultă multe genuri. Punk, dar și pop, minimal techno, indie sau metalcore. Scena era mai închisă înainte, nu puteai spune că îți place altă muzică. Era practic ilegal să spui că îți plac Grateful Dead [râde].

În cei 45 de ani de carieră, Bad Religion a lansat 17 albume. Etapa lor legendară de la sfârșitul anilor '80 include albumele Suffer (1988), No Control (1989) și Against the Grain (1990). Alte înregistrări importante au venit mai târziu, precum Generator (1992) sau Stranger Than Fiction (1994). Și o altă trilogie legendară (cu revenirea lui Gurewitz în trupă, după o pauză pentru a se concentra pe Epitaph), care au fost The Process Of Belief (2001), The Empire Strikes First (2003) și New Maps Of Hell (2007). Ultima lor lansare, The Age of Unreason (2019), este de asemenea remarcabilă.

Pe lângă sunetul compact, la foc automat și cu chitare ascuțite, vocea caldă de bariton a lui Graffin, versurile sale inteligente și corurile epice ale trupei (niște armonii vocale pe care le numesc oozin' aahs) au fost întotdeauna distinctive. Lui Graffin nu-i ies cântecele din cap, are mereu melodiile în interior și fiecare poveste sau știre pe care o vede este susceptibilă de a se transforma într-o piesă. Este modul lui de a înțelege realitatea. Printre temele sale obișnuite, critica socială, preocuparea pentru tehnologie, revendicarea gândirii critice în fața ignoranței sau, desigur, așa cum indică numele trupei, respingerea religiei. Deoarece versurile lor nu au tratat niciodată în special despre sex, droguri și distracția juvenilă, timpul nu le-a făcut să sune ciudat odată cu înaintarea în vârstă.

Î: Ce obsesie cu transformarea lumii în cântece.

G. G.: Da, mereu cânt în capul meu. Nu știm de ce cântă păsările, au gene care le fac muzicale: eu trebuie să am unele dintre acele gene.

Î: Multe dintre versurile voastre au fost profetice. Și multe dintre problemele pe care le-ați denunțat s-au înrăutățit. Oare punk-ul nu a avut efect?

G.G.: Nu cred că este profetic, pur și simplu sunt un observator atent al condiției umane, al lucrurilor universale, de aceea se întâmplă în realitate unele lucruri care se spun în cântece.

B.G.: Eu cred că punk-ul funcționează. Primim multe scrisori de la oameni care spun că le-am schimbat modul de a vedea lumea, că întrebările pe care le ridică melodiile noastre i-au ajutat să vadă lucrurile într-un alt fel. Modul de a schimba lucrurile este de a schimba mentalitățile.

Î: Greg, ești om de știință, ce părere ai despre curentele actuale anti-știință?

G.G.: Cred că există un curent de anti-intelectualism, în afara campusurilor și, credeți sau nu, și în interiorul lor. Și s-a generat o idee de rezistență. Multor oameni le place ideea de rezistență, dar rezistă împotriva binelui și apără răul. Dar sunt optimist: cred în posibilitatea unei bune educații și a unei bune utilizări a internetului, evitând dezinformarea.

Î: Este dificil să fii optimist în multe privințe. Trăim într-o lume care pare în pragul colapsului.

G.G.: Oricine are copii, ca noi, trebuie să fie optimist. Nu le-aș spune oamenilor să fie deschiși la minte dacă nu aș crede că există o cale bună către viitor. Deși ideea de a da puterea noastră de decizie unui computer nu mă face să fiu atât de optimist. Cred în capacitatea persoanelor bine educate de a lua deciziile corecte.

B.G.: Eu sunt un optimist și un cinic. Dar nu este același lucru un cinic cu un pesimist. Cinicii identifică problemele și le aplică umor și ironie. Și se bucură de probleme, pentru că viața înseamnă probleme. Cum poți să te bucuri de viață fără să rezolvi probleme? Chiar și arta înseamnă rezolvarea problemelor. Problemele sunt inevitabile, dar rezolvabile, de aceea sunt optimist. Pot să mă înșel? Da. S-ar putea ca, în final, să ne distrugem din cauza propriei noastre aroganțe.