Capitala catalană, un invitat de onoare la Târgul de Carte de la Guadalajara, a devenit un spațiu literar vital pentru înțelegerea speranțelor, neliniștilor și nevrozelor feminine contemporane.

O femeie de vârstă mijlocie, copleșită de obligațiile profesionale și domestice, își duce existența cu dificultate. Aceasta este protagonista romanului grafic "Hoy", al autoarei argentiniene stabilite în Barcelona. Pierdută în mulțime, ea ajunge într-o zi, în drum spre serviciu, la un punct de cotitură. Oboseala sa este o experiență urbană contemporană, o variantă de gen a stresului. Într-un punct anume al orașului, protagonista se simte prinsă, deoarece conexiunea dintre angoasa sa intimă și arhitectura orașului intensifică această senzație. Acest lucru se întâmplă într-unul dintre spațiile iconice ale noii Barcelone culturale, pe strada care traversează Auditoriul.

După primele alegeri municipale post-dictatură, consiliile progresiste au jucat un rol cheie în democratizarea tangibilă la nivel local. Ca o promisiune de demnificare prin urbanism, unul dintre sloganurile primelor primării socialiste din Barcelona a fost monumentalizarea periferiei. Zonele muncitorești și postindustriale au fost transformate. Lângă Plaza de las Glorias s-a ridicat clasicistul Teatre Nacional de Catalunya și, alături, un edificiu raționalist. Dintr-o perspectivă aeriană, o vedem pe protagonista din "Hoy" prizonieră în tristețea ei, imaginându-și cum se cațără pe ziduri, ajungând la cornișa clădirii și de acolo privind orașul ca o formă de recucerire a libertății.

Eliberată, protagonista decide să redescopere orașul, căutând semne care să-i permită să se regăsească. Unul dintre primele cartiere pe care le explorează este Poble Sec. O bătrânică îi povestește că o anumită fântână publică a fost o victorie a luptei comunitare, apoi se apropie de un parc public, se dă în leagăn și, alături, un bărbat fredonează un cântec celebru. Interiorizarea versurilor, în timp ce se plimbă prin Barcelona, este o fabulă a căutării fericirii în oraș – o poveste frumoasă, una dintre numeroasele povești barceloneze scrise de femei.

Romanul Barcelonei: Un animal mitologic

Ideea unui "roman al Barcelonei" a fost descrisă de Miqui Otero ca un "animal mitologic", subliniind diversitatea și complexitatea narațiunilor urbane. Lucrări precum "Barcelona y sus escritoras" de Maria Àngels Cabré contribuie la această rezolvare, scoțând în evidență 70 de autoare care au avut orașul drept "câmp de acțiune" și ale căror contribuții nu au fost întotdeauna recunoscute.

Când Barcelona a fost desemnată invitat de onoare la FIL Guadalajara, un obiectiv instituțional a fost consolidarea traducerii în spaniolă a cărților cu capitala catalană în centrul acțiunii. Institutul Ramon Llull a coordonat această inițiativă. Astfel, o carte publicată în serial acum un secol, de către Víctor Català – pseudonimul lui Caterina Albert, fondatoarea romanului catalan contemporan – poate fi citită acum pentru prima dată în spaniolă. Este opera care inaugurează ciclul plimbărilor scriitoarelor prin oraș.

Concluzia este evidentă, dar nu pe deplin asumată: orașul, privit prin ochii femeilor, constituie un vector fundamental al construcției literare a Barcelonei.

Povestea precarității

Construcția democratică a Barcelonei a urmărit reabilitarea Barrio Chino, monumentalizarea periferiei și transformarea urbei postindustriale într-un oraș de servicii. Jocurile Olimpice au permis o intervenție urbanistică pe scară largă și au creat un mit. La sfârșitul anilor 2000, a început să se contureze un discurs ideologic care denunța capturarea orașului de către neoliberalism, confirmat de izbucnirea crizei economice.

În aceste circumstanțe, a început să se creeze un nou personaj emblematic al literaturii barceloneze: o victimă a sistemului care își povestește experiența fără victimizare. Dacă clasicul contemporan fusese "Pijoaparte" al lui Juan Marsé, noul subiect este tânăra care trăiește orașul cu ostilitate sau femeia care se simte progresiv precarizată sau declasată, teme abordate în lucrările care descriu și călătoria de la periferie spre centrul orașului.

Noul subiect al romanului barcelonez a fost tânăra care trăiește orașul cu ostilitate sau femeia care se simte progresiv precarizată sau declasată.

Aceasta este istoria primelor romane ale lui Llucia Ramis, Anna Pacheco și Andrea Genovart: "Cosas que pasan en Barcelona cuando tienes treinta años" (2008), "Listas guapas, limpias" (2019) și "Consumir preferentemente" (2023). În aceste trei romane, protagonistele lor se ciocnesc în diverse moduri cu un oraș care nu le primește, ci mai degrabă le expulzează sau devine un însoțitor neplăcut. Pentru ele, problemele locuinței, salariile mici sau tensiunea dintre clase fac dificil ca aceste femei să-și construiască un orizont de maturitate liniștit.

Nu este o experiență atât de diferită de cea a protagonistei din "L" de Paulina Flores, sau de cea pe care dramaturga catalană de origine argentiniană Victòria Szpunberg o propune în opera sa din 2024, care a fost recent reprezentată la Madrid și a câștigat Premiul Național de Literatură Dramatică. Experiența urbană a protagonistelor este indisolubil legată de angoasa locuinței și de orașul care expulzează.

Plimbarea iubirii pe stradă

O altă perspectivă literară este cea a iubirii și a regăsirii de sine în oraș. Memoir-ul recent publicat de Mercè Ibarz este un omagiu literar adus Barcelonei. Ceea ce dă naștere acestei scrieri de maturitate deplină este doliul pentru moartea soțului ei. Prin prisma pierderii fizice, scriitoarea rememorează și reflectă asupra experienței sale de tinerețe, a formării intimității sale prin prietenie și a construcției unei relații de cuplu. În acest exercițiu de rememorare, viața și orașul se confundă pentru a povesti o istorie de dragoste față de bărbatul iubit și față de orașul care te-a primit – Barcelona – pentru a deveni cine ești. "Orașele sunt visuri, iar a avea 20 de ani atunci era și asta, să le visezi cu ochii deschiși și cu ochii închiși."