Bonnie Honig: O voce puternică a teoriei politice agonaliste

Bonnie Honig (Montreal, 1959) este o teoreticiană politică importantă, dar mai puțin cunoscută în România. Niciunul dintre eseurile sale, aproape zece la număr, nu a fost tradus în limba română. Cu toate acestea, feminista și profesoara de la Brown University din Rhode Island este o susținătoare a nesupunerii civile și a protestului, pe care le consideră caracteristici necesare ale unei democrații pe care a botezat-o agonală – una care acordă un rol important contestației. Honig, care are și cetățenie americană, a publicat eseuri alături de Judith Butler sau Adriana Cavarero și a abordat subiecte precum rolul structurilor publice – școli, biblioteci, baraje – în construirea identității noastre sau ce tip de beneficii obținem din imigrație. Cu un stil acid, a analizat și ce se poate realiza datorită criticii feministe și, după primul triumf al lui Donald Trump, a studiat lovitura pe care victoria sa a dat-o întregii mișcări pentru egalitate (Shell-Shocked: Feminist Criticism after Trump, Conmocionadas: la crítica feminista tras Trump).

Ne întâlnim într-o dimineață gri de februarie într-o sală aseptică a Universității Autonome din Madrid, unde Honig a fost invitată să vorbească despre Democrație, feminism și limbaj. Este apropiată și, ca o bună parte a planetei, digeră distopia care a venit odată cu Trump.

Interviu cu Bonnie Honig

Î: Primele 100 de zile de mandat ale lui Donald Trump au fost amețitoare. Unde începe rezistența?

R: Există deja o anumită rezistență legală în curs de desfășurare; în SUA, politica se bazează pe legi. Au existat, de asemenea, demonstrații, doar că nu au apărut în marile mass-media. Nu este acel Mare Marș al Femeilor din 2017; cred că astăzi îngrijorează faptul că o altă mobilizare de acest fel devine o scuză pentru a trimite armata. Sunt convocate proteste mici, un protest al persoanelor trans pentru persoanele trans, sau al persoanelor de culoare pentru persoanele de culoare. Trebuie să rămânem împreună și să ne sprijinim reciproc. Tăcerea se poate transforma în complicitate și poate potența tendințe dictatoriale. În aceste momente, participarea la proteste, chiar dacă sunt mici, este foarte importantă. Am realizat ceva? Probabil că nu, dar știm că a ne manifesta este a ne aminti ce ar putea deveni lumea.

Î: Dumneavoastră apărați conflictul în politică. Credeți că nu trebuie să-l reducem la tăcere.

R: Cea mai mare parte a activității din teoria politică este menită să facă din ciocniri ceva inutil. Sunt stabilite reguli și se stabilește ce este adecvat. Dar, în acest fel, de ce mai avem nevoie de politică? Nu este o idee bună să căutăm tocmai modalități de a scăpa de această tensiune.

Î: În Political Theory and the Displacement of Politics (Teoria politică și dislocarea politicii) ați întors pe dos teoria deliberativă și a consensului a lui Kant și Rawls. Ce v-a inspirat?

R: Citirea lui Hannah Arendt m-a condus să gândesc într-un alt mod. Ea împarte condiția umană în trei: suntem creaturi care fabrică lucruri durabile și, în plus, suntem actori politici. Suntem diferiți – în perspective, gen, rasă –, dar egali în același timp. Și acest lucru provoacă fricțiuni și ne conduce la politică. Tensiunea este cea care definește cine suntem și cum suntem.

Î: Să ne întoarcem la momentul actual. Vreo idee de stânga care v-a plăcut?

R: Există o propunere pe masă de a crea un Cabinet în umbră [există deja în Regatul Unit, Canada și Noua Zeelandă], un sistem care ar ajuta să vedem cum ar aborda dintr-un alt partid ceea ce decide Guvernul. O modalitate de a verifica ușor diferența dintre ceea ce se pune în practică și ceea ce ar trebui să facă un Guvern democratic adecvat.

Î: Acest lucru se dezbate în Partidul Democrat, care, de altfel, nu face prea mult zgomot.

R: Prea mult timp a fost ca o carapace goală. Uită-te în ce încurcătură suntem și nu apare nicio conducere. Este adevărat că în SUA este un obicei ca fostul președinte să tacă puțin, nu este rândul lui să vorbească. Dar Trump nu a respectat acest lucru. El a elaborat un plan și acum vedem impactul acestuia.

Î: Trăim într-o distopie. În SUA, desigur, dar și în afara ei.

R: Nu am înțeles cât de rapid și anarhic va fi totul cu Trump. Ei iau scurtături, folosesc mica majoritate pe care o au pentru a numi persoane care reprezintă direct o amenințare la adresa securității naționale și, astfel, pot avea acces la informații confidențiale; deși uneori cred că aceste informații trebuie făcute publice. Ceea ce au vrut a fost să fie foarte eficienți foarte repede. Democrații ar putea face același lucru, dar nu se întâmplă așa. Cu Trump, chestia constă în a reuși să supraviețuim, nu în a ne organiza pentru momentul în care se va relua puterea. El inversează totul. De la ridicol la sublim. Ca și cum am fi un yo-yo.

Î: Ați detectat toată această ascensiune a patriarhatului cel mai extrem. Ce are genul care dezlănțuie atâta ranchiună?

R: Nu știu dacă am ceva lămuritor de spus despre motivul pentru care aceste curente aterizează în gen, de ce patriarhatul și misoginia și nu în vreo altă formă de dominație. Dar văd că într-o lume în care transmiterea modului de viață de la o generație la alta nu este la fel de previzibilă ca înainte, unde oamenii își cresc copiii în orașe muribunde și apoi descendenții trebuie să se mute pentru a obține un loc de muncă, iar familia este atenuată... Se ajunge la generarea unei temeri sociale de pierdere care se materializează în fantezia că cineva își pregătește copiii să devină homosexuali sau trans, în creaturi extraterestre, în persoane sexuale diferite. Și copiii noștri sunt creaturi extraterestre. Din momentul în care ai unul, încerci să descoperi ce se întâmplă în căpșorul lui. Dar uneori vizitează un alt loc și se întâlnesc cu acea comunitate. Aceasta nu este o conversie de la heterosexual la gay. Este pur și simplu acceptarea a ceva cu care te lupți în interior și pe care nu-l poți împărtăși cu familia ta.

Î: Faptul că Trump a afirmat că există doar două genuri, ce va provoca?

R: O structură care permite o violență teribilă. Încă nu a interzis niciunei persoane trans să apară în public, dar o va face; ceea ce nu știm este când. Toate acestea provoacă victime, tineri care aveau vârsta pentru a-și experimenta libertatea și acum li se ia... Este teribil de contemplat.

Î: În România, dezbaterea trans în feminism este trist de înrădăcinată.

R: Oricine lovește o minoritate care abia este capabilă să găsească spațiu pentru existența sa este de partea greșită. Există multe dificultăți și violențe care vin din cerința ca oamenii să rămână în micul lor spațiu. Orice politică care găsește o comunitate vulnerabilă și investește în creșterea vulnerabilității sale nu este o politică democratică.

Î: Următorul atac al lui Trump este pe cale să se întâmple. Cum sfătuiți să reacționăm?

R: Știi ce? Să ne prefacem că Trump nu există și să ne vedem de treaba noastră. Ce s-ar întâmpla dacă nu i-am mai spune niciodată numele? Și nu am avut timp să vorbim despre modelele politice pe care le admir, care s-au schimbat. Acum sunt cele din Brazilia și Coreea de Sud [care a revocat în câteva ore legea marțială impusă de președintele țării, Yoon Suk-yeol]. Acestea sunt astăzi modele de urmat.