Literatura a fost întotdeauna un ghid constant în viața noastră, oferind o prismă unică prin care privim lumea. Unii scriitori ne însoțesc de-a lungul întregii vieți, operele lor părând să se transforme și să-și dezvăluie noi straturi cu fiecare relectură, asemenea unor entități vii ce refuză să fie închise într-o definiție rigidă.

Autorul reflectă asupra conceptului de "scriitori morți" ca fiind singurii autentici, argumentând că aceștia scriu, nu vorbesc, și că operele lor capătă o atemporalitate. Această viziune include nu doar creatorii de text, ci și muzicieni, arhitecți și pictori, extinzând definiția "scrierii" la orice formă de expresie artistică profundă.

Unii autori m-au făcut să-mi schimb viața și m-au condus pe căile divinației anarhice; alții mă ceartă, poate pe bună dreptate.

Există scriitori care aduc bucurie temporară, alții care par să promită iluminare, dar lasă cititorul neschimbat. Însă sunt și aceia care provoacă o schimbare profundă, deschizând drumuri către o "divină acrație", cerând în același timp bunătate și adevăr. Acești scriitori pot provoca râs, pot mustra, pot speria sau pot captiva, determinând cititorul să revină la ei în încercarea de a înțelege mai bine.

Unii scriitori creează lumi ficționale care devin la fel de reale ca cele pe care le trăim, transportându-ne în alte epoci și culturi, de la străzile germane de acum două secole la dormitoarele bizantine sau naufragii în Caraibe. Ei reușesc să infuzeze optimism chiar și în cele mai brutale narațiuni, demonstrând că frumusețea vieții poate fi găsită printre brutalități. Printre acești giganți ai literaturii, autorul menționează pe Ausiàs March și, în mod special, pe "verișoara Marina", o figură care l-a definit ca poet.