În câteva cuvinte
Articolul explorează istoria orașului Pompei, de la erupția Vezuviului din 79 d.Hr. până la redescoperirea sa secole mai târziu. Se menționează și filmările documentarului Pink Floyd at Pompeii în acest loc încărcat de istorie și mister.
Zilele trecute a fost proiectat din nou Pink Floyd at Pompeii
Zilele trecute a fost proiectat din nou Pink Floyd at Pompeii, documentarul regizat de Adrian Maben în 1971 și care a fost înregistrat în ruinele amfiteatrului din Pompei; un teren dispus într-un sistem vulcanic care pare să nu se odihnească din anul 79 d.Hr., când a fost îngropat sub mantaua vulcanică de cenușă a Vezuviului. După cum povestește Pliniu cel Tânăr într-una dintre scrisorile sale către istoricul roman Tacitus, norul care se ridica deasupra Vezuviului era ca «vârful unui pin de mare înălțime care a format un fel de trunchi pentru a se ramifica ulterior». Astăzi, secole după aceea, mulajele de ipsos care arată corpurile contorsionate ale victimelor ne oferă amploarea catastrofei și, odată cu aceasta, dovada puterii distructive a rocilor când erau lichide.
Pentru că, după cum subliniază Tamsin Mather în introducerea Aventurilor vulcanice (Alianza), dacă am putea arunca o privire în profunzimea Pământului, aspectul rocilor este foarte diferit de cel pe care îl au la suprafață, datorită stării lor, fiind în unele locuri o «materie vâscoasă și chiar lichidă când se topește și devine magmă». Și aceasta este ceea ce se întâmplă atunci când un vulcan erupe și emanațiile Pământului ies la suprafață sub formă de jet sau flux. Cu lucrarea sa, publicată în spaniolă în urmă cu câteva luni, profesoara și cercetătoarea de la Universitatea Oxford ne duce într-o călătorie spre vestul orașului Napoli, până la Pozzuoli, foarte aproape de punctul de belvedere Miseno, de unde Pliniu cel Tânăr a fost martor la erupția Vezuviului.
Va fi aici, în Solfatara situată în centrul unui imens sistem vulcanic numit Câmpiile Flegree, va fi aici unde Pink Floyd vor apărea mergând printre vaporii de fumarole sibilante, în același loc unde Virgiliu a situat intrarea în infern în Eneida. Emisiile de hidrogen sulfurat din acest amplasament mitic, precum și combinația de sulf cu potasiu și alte minerale, cum ar fi fierul unit cu un metal ușor, cum ar fi aluminiul, toate acestea dau naștere unei fetidități apropiate de cea a ouălor putrede, după cum ne detaliază Tamsin Mather în lucrarea sa, o carte care depășește limitele studiului științific și atinge narațiunea de călătorie cu detaliile sale istorice și notele geografice. Citind-o, se descoperă cum orașul Pompei a fost abandonat soartei sale după catastrofa Vezuviului.
Așa cum a rămas sub lavă, nimeni nu s-a gândit că se va recupera la un moment dat în istorie. Timp de secole, Pompei a fost considerat pierdut. Redescoperirea sa va avea loc după o altă erupție a Vezuviului, în acest caz cea din 1631 și care nu va fi ultima. Ultima a avut loc pe 17 martie 1944, cu Al Doilea Război Mondial pe fundal. Printre alte dezastre, a distrus municipiul San Sebastiano al Vesuvio, astăzi reconstruit.
Ani mai târziu, abia începută decada anilor '70, regizorul de film Adrian Maben și-a pierdut pașaportul în timp ce vizita locurile pedepsite de lavă. Căutându-l, l-a prins seara; odată cu amurgul, s-a trezit în amfiteatrul din Pompei. A știut să citească semnalul și s-a convins că acela era locul în care trebuia să-și filmeze filmul, un documentar de muzică live în care absența publicului ne face să ne imaginăm că trupa Pink Floyd a cântat pentru fantomele învăluite în vaporii fumarolelor din apropiere. O călătorie muzicală în infern care pune la îndoială fragilitatea ființei umane.
