Noul serial al lui Vince Gilligan, „Pluribus”, a stârnit discuții ample, explorând nu doar lumea contemporană, ci și ideile utopice ale trecutului și viitorului. Tema centrală este conceptul unei umanități unificate, infectată de un virus care unește toți indivizii într-o singură conștiință. Această idee servește drept o critică profundă a gândirii unice și a consensurilor iluzorii formate în rețelele sociale.

Serialul abordează problema imperativului fericirii și a încercării de a eradica suferința din viață. Acest concept, deși pare modern, stă la baza multor utopii politice și sisteme filozofice. Umanitatea unificată din „Pluribus” reprezintă societatea perfectă visată încă din „Republica” lui Platon, o societate fără conflicte sau dezacorduri. Cu toate acestea, o astfel de intoleranță radicală față de durere îi pune în pericol însăși existența: cea mai mică manifestare de ostilitate din partea personajului „deconectat” Carol îi îmbolnăvește pe oamenii unificați.

Perfecțiunea socială, așa cum este prezentată în serial, duce la stagnare intelectuală. Carol, o scriitoare de romane de dragoste „ieftine”, este conștientă de calitatea lor slabă. Însă, oamenii unificați, lipsiți de criterii individuale, îi plasează cărțile la același nivel cu „Hamlet”. Aceasta subliniază ideea că unificarea minților suprimă capacitatea de evaluare critică, care este posibilă doar în condițiile discuției și ale diferenței de opinii.

Carol perturbă această armonie universală. Este egoistă, impulsivă, cheltuitoare, puțin bețivă, sarcastică și cu o dispoziție proastă. Ea întruchipează tot ceea ce este cenzurat de „bunăvoința politică”. Dar cel mai important – ea nu evită suferința. Înțelege că durerea este o parte importantă a vieții, iar depășirea acesteia și trăirea doliului sunt experiențe fundamentale. Într-o lume care a decis să elimine durerea, cel care îndrăznește să o înfrunte este perceput ca un extraterestru, cineva care trebuie expurgat.

Utopiile politice se transformă în coșmaruri în acest delir „anestezic”, în această iluzie de a șterge din orizontul vieții conflictul și modalitățile de soluționare non-violentă a acestuia, cum ar fi ironia, umorul crud, arta sau politica parlamentară. Aici se află măreția și slăbiciunea democrației, care este gestionarea unei lumi imperfecte ce își asumă imperfecțiunea și aspiră doar să gestioneze conflictul pentru a-l civiliza, fără a ne duce într-un „rai infernal al zâmbetelor”. Astfel, „Pluribus” nu doar reflectă prezentul, ci explorează profetic și utopiile trecutului și ale viitorului.