În câteva cuvinte
Articolul critică abordările academice contemporane care subminează științele umaniste, impunându-le metrici și practici străine misiunii lor reale. Autorul susține că acest lucru duce la declinul cercetării profunde, înlocuind-o cu goana după citări și interacțiuni în rețea.
Abordările academice contemporane, care impun științelor umaniste standardele științelor exacte, le distrug misiunea reală. Această politică greșită, în opinia experților, subminează rolul universității ca păstrător al patrimoniului cultural. De decenii, disciplinele umaniste sunt forțate să se adapteze la reguli străine, ceea ce le amenință cu distrugerea completă.
Aristotel a avertizat împotriva aplicării metodelor unei științe la alta, numind acest lucru un semn de nesăbuință. Astăzi, cercetătorii în domeniul științelor umaniste petrec mai mult timp în fața tabelelor Excel decât în contemplarea ideilor filosofice profunde.
Observăm un fel de „colonizare”, în care metodele științelor naturale se extind asupra unor domenii nepotrivite. Acest lucru explică de ce științelor umaniste li se impun practici, metrici și discursuri străine misiunii lor de bază. Profesorii de istorie medievală sau filosofie sunt astăzi obligați să-și prezinte cunoștințele nu sub formă de cărți sau eseuri, ci în formate unificate conform cerințelor altor domenii.
Este greșit să considerăm că numărul de lecturi ale unei cercetări despre Petrarca poate fi egalat cu numărul de ascultări ale unei melodii. Calitatea muncii umaniste nu poate fi măsurată prin numărul de citări sau click-uri. Un cercetător remarcabil, dedicat unui domeniu ultra-specializat, va primi inevitabil mai puține citări decât un om de știință mediocru care se ocupă de subiecte populare.
Condițiile de cercetare în științele umaniste sunt amenințate. Pentru a reuși în mediul academic, un umanist trebuie să creeze grupuri de cercetare, să atragă finanțare, să dezvolte sinergii, să formeze rețele și să utilizeze un limbaj managerial nenatural de pompos. Acceptând aceste reguli, subminăm fundamentele cunoștințelor pe care am promis cândva să le protejăm.
Cercetarea autentică în științele umaniste necesită o dragoste sinceră pentru subiect, un contact constant cu sursele și, cel mai important, timp și liniște pentru studiu aprofundat. Situația este atât de absurdă încât astăzi poți întâlni un așa-zis expert în Salustiu zburând spre Copenhaga pentru „networking”, fără a avea cu el nicio carte.