Cântăreața cubaneză Daymé Arocena, adesea comparată cu Celia Cruz, a vorbit despre provocările din industria muzicală și despre influența rădăcinilor africane asupra operei sale.

Daymé Arocena, o interpretă cubaneză, locuiește de șase ani în afara patriei sale. Ea menționează că viața și cariera ei sunt strâns legate de două lucruri: originea ei cubaneză și faptul că este o femeie de culoare. Arocena este sigură că muzica este în ea de la naștere, nu o abilitate dobândită. „Am moștenit muzica și dansul”, spune ea.

Moștenirea africană joacă un rol important în munca ei, care este greu de atribuit unui anumit gen. A început cu jazz, dar muzica ei s-a dezvoltat, absorbind elemente de muzică pop, muzică latino-americană, cha-cha-cha, salsa, bolero. De asemenea, ea s-a inspirat din opera lui Ceaikovski, Rahmaninov și alți compozitori clasici, pe care i-a cunoscut datorită educației clasice stricte în stil sovietic.

În ultimul ei album Alkemi, înregistrat în Puerto Rico cu Eduardo Cabra de la Calle 13, folosește, de asemenea, elemente de R&B, bossa nova, funk și neo-soul.

Acum șase ani, a părăsit Cuba, fără să știe că va fi pentru totdeauna. Persecuția politică și teama de a fi închisă din cauza opoziției sale față de regimul cubanez au forțat-o să stea departe de patria sa. Criticul muzical NPR Felix Contreras a numit-o odată un amestec de Aretha Franklin – o comparație care în același timp o bântuie și o inspiră pe cântăreață.

Arocena mărturisește că nu a cunoscut-o pe Celia Cruz până când nu a părăsit Cuba. „Celia Cruz a fost și este interzisă în Cuba. Nu am crescut ascultând-o”, își amintește cântăreața. Pe 4 septembrie, la Washington, Arocena a participat la un spectacol de gală, unde a interpretat pentru prima dată o melodie a compatrioatei sale, care a coincis cu aniversarea a o suta de ani de la nașterea marii artiste cubaneze. „Acum simt o legătură cu ea. Ea este, probabil, artista care a dat și continuă să ofere cea mai multă lumină nouă, cubanezilor, muzicienilor și, mai ales, cubanezilor care au părăsit insula și visează să continue să trăiască din muzică în afara țării lor”, împărtășește Arocena.

Despre dificultățile din industria muzicală

Arocena a menționat că artiștii de culoare trebuie să depună de trei ori mai mult efort pentru a obține recunoaștere. „Cântăreții negri care lucrează în industrie trebuie să dea totul, pentru a fi remarcați”, a subliniat ea.

Întrebată ce îi lipsește cel mai mult din Havana, ea a răspuns: „Este un oraș plin de sunete. Mergi pe străzi, iar oamenii cântă, răsună rumba, chiar și pentru a câștiga o pâine. Pentru a vinde flori, oamenii inventează muzică și o cântă. Acest sunet mă inspiră. Mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc cu orașele cu puțin zgomot”. De asemenea, îi este dor de casă și de familie, mai ales de bunica ei, de verișorii și mătușile ei.

Despre educația muzicală

Arocena a primit două tipuri de educație muzicală. În familie, a învățat muzică, spre deosebire de educația clasică. În Cuba, nu există academii unde să se predea muzica cubaneză sau populară. Ei studiază în principal muzică clasică europeană, deoarece sistemul educațional este rusesc.

În timp ce studia Ceaikovski, Stravinski, Rahmaninov și alți mari muzicieni ruși la școală, pe stradă a trebuit să învețe rumba, son și guaracha. Acasă avea un mediu mare de rumba. Nu pentru că erau toți rumberi, ci pentru că erau negri. Nu exista un instrument muzical, dar se făcea muzică pe mobilier, cu linguri... rumba se făcea din orice. Acest gust se simte în muzica pe care o face și în felul în care este ea ca artist.

Artista consideră că pentru ea muzica este un întreg, și nu are nicio restricție. Ascultă muzică fără prejudecăți, fără să se gândească la ce gen muzical aparține. Ascultă reggaeton, muzică clasică cu aceeași inimă și în același mod. Ea este convinsă că muzica este o resursă care va salva întotdeauna, deoarece majoritatea genurilor muzicale de succes sunt afro-descendenți. Nici măcar reggaetonul nu poate fi mai negru.

Despre spiritualitate

Arocena subliniază importanța spiritualității. Practică ocha de 11 ani, este santera și o apără ferm. A ajuns la asta prin muzică. Apropiarea de afro-spiritualitate înseamnă reconectarea cu strămoșii și înțelegerea cine ești și de unde vii. Ea a fost ghidată de tambur. Ea a descoperit tamburul și muzica populară cubaneză și s-a îndrăgostit de tot ce i-a oferit această muzică. Fără acești oameni, latino-americanii nu ar avea nici salsa, nici bachata, nici bolero, nici cha-cha-cha, nici mambo. Majoritatea muzicienilor sunt în industrii. Ea a mers la rădăcinile care i-au stăpânit inima și energia. Există o filozofie în kari-osha, care spune că toate mesajele vor fi trimise cu muzică, iar toate mesajele vor fi primite cu dans. Ea este moștenitoarea acesteia, este mai puternică decât ea.

Artista a mai menționat că este adesea luată drept managerul ei, nu drept artist. Ea crede că există prejudecăți în industrie, dar acestea nu sunt un obstacol pentru creativitate.

„Ultimul meu album, Alkemy, este o nebunie, un album care îmi umple inima. Este un album pe care l-am făcut pentru că am vrut asta, și de fiecare dată când fac ceva pentru că vreau asta, și pentru că muzica și inima îmi cer asta, viața mă răsplătește”, a conchis Daymé Arocena.