În câteva cuvinte
Articolul analizează opera a trei scriitoare cubaneze contemporane, Ena Lucía Portela, Wendy Guerra și Karla Suárez, și modul în care acestea abordează teme legate de identitate, diasporă și realitatea cubaneză, în special în romanul «La costurera de Chanel» al lui Wendy Guerra.
Literatura cubaneză actuală
Până acum vreo 20 de ani, îmi era posibil să alcătuiesc o hartă a direcțiilor, tendințelor, cristalizărilor cele mai semnificative ale literaturii cubaneze. Cunoșteam cu oarecare ușurință ce se publica pe insulă și, cu oarecare întârziere sau absență, ce se scria și se edita într-o diasporă din ce în ce mai bogată. Puteam, cred, să alcătuiesc ceva asemănător cu un corpus.
Criza deja extinsă a sistemului editorial intern – atât de extinsă și mai mult decât criza economică care a devastat țara începând cu anii 1990, astăzi acutizată până la extreme distopice – a rupt o anumită coerență preexistentă. Cu ediții care nu circulau pe căile obișnuite (sau nu circulau), tiraje din ce în ce mai reduse, opere care din diverse motive nu erau tipărite (cenzură inclusă) și o dispersare dramatică a creatorilor, răspândiți în jumătate din lume și mulți dintre ei fără a-și mai concretiza nevoile expresive (pentru că nu găseau editori sau pur și simplu pentru că au încetat să mai scrie), literatura scrisă de cubanezi tocmai în acea perioadă dintre secole a atins o vizibilitate notabilă chiar și la nivel internațional. Genul cel mai favorizat a fost romanul, cu opere precum cele ale lui Abilio Estévez, Pedro Juan Gutiérrez, Eliseo Alberto, Jesús Díaz, Daína Chaviano, Amir Valle, printre cei mai recunoscuți, deși s-au remarcat și poeți, dramaturgi și eseiști, precum Rafael Rojas, de o profunzime analitică notabilă. Și să se știe că se pot adăuga mai multe nume.
Încă pe acel val care, după cum spunea un muzician cubanez, astăzi s-a transformat „în spumă și nisip”, au apărut în zorii secolului XXI un grup de autori, calificați curând drept novísimos, printre care ar câștiga notorietate trei „lindas cubanas”, toate romanciere: Ena Lucía Portela, Wendy Guerra și Karla Suárez, primele două stabilite atunci în Cuba, a treia deja adăugată diasporei.
Reprezentante ale generației care urmează a noastră (cea a acelor autori deja vizibili în anii nouăzeci), aceste trei romanciere au început să câștige premii în interiorul și în afara Cubei, să publice la edituri din ce în ce mai importante în domeniul pieței iberice și străine și să creeze cu operele lor, foarte diferite între ele, deși într-o anumită măsură și convergente în anumite preocupări generaționale, un micro-panoramă artistică care, poate pentru prima dată în toată istoria noastră literară, avea trei femei pe un piedestal atât de notabil.
În prezent, când harta literară este mai dificil de schițat, aceste autoare își continuă activitatea, cu suișuri și coborâșuri, uneori cu dificultăți în tipărirea operelor lor, dar marcând moduri ciudate de a-și continua operele personale. De la Ena Lucía Portela, după o tăcere îndelungată, se anunță publicarea viitoare de către Siruela a unei cărți despre cărți: Una pequeña idea malévola. Ensayitos sobre narrativa del crimen, rezultat al pasiunii sale pentru povestirea polițistă, în special universul holmesian.
De la Karla Suárez, care a trăit câțiva ani în Italia, apoi în Franța și în prezent locuiește la Lisabona, divizia mexicană a Tusquets tocmai a publicat romanul Objetos perdidos, povestea unei tinere care, în linii convergente, povestește zilele vieții sale cubaneze și cele ale unui episod punctual din existența sa în Spania. O poveste care aprofundează alternativa dramatică a unei tinere care, trecând printr-o sarcină nedorită, acceptă să-și predea fiica nou-născută mamei sale pentru ca fetița să crească ca sora ei. Între timp, personajul urmărește visul obsesiv al realizării sale personale: să fie balerină, și după el, părăsește Cuba pentru ca, câțiva ani mai târziu, să i se întâmple evenimentul care ocupă prezentul romanesc, care se desfășoară în Barcelona. Este sau nu o persoană bună pentru că și-a predat fiica pentru a-și urmări scopul personal? Este întrebarea care o urmărește. Dar semnificativ, ținând cont de ceea ce a scris acum Karla Suárez, este că, după mai multe romane anterioare care sunt emanații ale existenței sale cubaneze, Objetos perdidos deschide un spațiu fizic, cultural, vital și plasează o parte esențială a argumentului în afara insulei, așa cum este și naratoarea și protagonista relatării.
Acest proces de distanțare de cotidianul cubanez, de multele și pătrunzătoarele drame ale unei țări și ale unei generații, este mult mai radical în recenta lucrare a lui Wendy Guerra, La costurera de Chanel, proaspăt publicată de Lumen. Cunoscută pentru că este foarte incisivă în reflecțiile sale asupra realității domestice, întorsătura în interesele acestei romanciere este surprinzătoare și nu este, totul în același timp. Pentru că, avertizat fiind faptul că, în urmă cu câțiva ani, Wendy Guerra s-a alăturat și ea unei diaspore bogate, ceea ce marchează o distanță incontestabilă față de contextul său, este semnificativ faptul că subiectul ales pentru acest roman este povestea lui Gabrielle Chanel (Coco), povestită de colaboratoarea sa, adevărata protagonistă a relatării, și ea designer, Simone Leblanc.
Că Wendy Guerra s-a hotărât asupra lumii modei, a glamour-ului, a Franței care merge de la Belle Époque la Al Doilea Război Mondial, nu este surprinzător pentru cei care îi cunosc atracția foarte evidentă și persistentă pentru aceste elemente. Faptul că a decis să ficționalizeze într-un mod părtinitor viața lui Coco Chanel, un personaj obscur, plin de contradicții, care trece peste tot și peste toți pentru a-și atinge scopurile și cu care este dificil să stabilești o empatie (nu numai în roman, ci mai ales în realitate), a fost o provocare acceptată de romancieră în ceea ce este poate cea mai literară și stilistic elaborată dintre piesele sale publicate.
Dispersia existentă și în creștere a autorilor cubanezi, va provoca, în același timp, o dispersare a subiectelor lor, din ce în ce mai îndepărtate de o realitate atât de peculiară precum cea cubaneză, atât de densă, dramatică, dar poate din aceleași motive puțin sufocantă și repetitivă? Semnalele trimise de aceste trei femei romanciere par a fi și un strigăt de alarmă sau de dezgust față de o realitate care se schimbă doar pentru a deveni mai dură și mai agonică…, și poate și de aceea mai literară?
La costurera de Chanel
Wendy Guerra
Lumen, 2025
Căutați-o în librăria dvs.
