A apărut noul roman al lui Jean-Yves Jouannais, „Une forêt” („O pădure”), care plasează cititorul în Germania postbelică din 1947. Acțiunea se desfășoară în orașul devastat Bremen, unde Lenz, un avocat și căpitan al Armatei Americane, are sarcina de a „denazifica” spațiile publice germane. El se confruntă cu un caz deosebit: ce să facă cu un grup de sturzi vorbitori, care cuibăresc într-o pădure locală și au învățat să cânte imnuri naziste, pe care le transmit puilor lor?

Lenz se confruntă cu o dilemă juridică și morală: trebuie să apere aceste păsări și să demonstreze că nu sunt naziști fervenți, sau să le eradicheze pentru a curăța viața publică de orice urmă a regimului căzut? Romanul explorează profund teme complexe legate de vina colectivă și rezistența ideologiilor. Este ca și cum Lenz ar fi înțeles că dedicarea unei asemenea dileme ar putea fi o ocupație distractivă și întotdeauna preferabilă plictiselii.

Articolul face o paralelă între intriga romanului și un fapt istoric: în 1890, britanicul Eugene Schieffelin a adus 100 de sturzi de la Londra în Central Park din New York, ceea ce a dus la transformarea acestor păsări într-o specie invazivă care și astăzi provoacă daune ecologice în America de Nord. Autorul reflectează asupra modului în care aceste păsări ar putea fi complice la „amenințarea terifiantă” care ne pândește și cum ne putem simți supuși unui Imperiu Roman în declin, cu o succesiune delirantă de împărați romani și alți „pajarracos imperiali”, cu atâția nebuni de ambele părți ale Atlanticului, capabili de o nouă prostie în fiecare zi.