Poetul Ángel González era foarte mândru de ateismul său.

Este un merit mare să nu crezi în Dumnezeu după ce L-ai văzut. Plângea în patul său, acoperindu-se cu cearșafurile pentru a nu vedea rănile pe care barbaria umană i le provocase, când o siluetă luminoasă s-a făcut prezentă deasupra capului său. A simțit că este Dumnezeu, nu avea nicio îndoială. Niciodată nu și-a negat privilegiul de a-L fi văzut pe Dumnezeu, deși cei mai buni prieteni ai săi au susținut mai târziu că a fost un delir provocat de tuberculoză, deja instalată în corpul său, de foame și de amintirea unui frate împușcat cu binecuvântarea Bisericii Catolice. Cert este că Ángel L-a văzut pe Dumnezeu, dar nu a putut crede în El. Darío Jaramillo Agudelo, poet columbian, L-a văzut și el pe Dumnezeu și a purtat mai multe conversații cu El înainte ca acesta să dispară. Divinitatea a ajuns la Darío sub formă de șarpe. Un detaliu interesant să te prezinți ca diavolul în fața lui Adam. În alte ocazii, Dumnezeu nu renunță la măreția Sa. Simțindu-se apă, se identifică cu râul Amazon pentru ca cei aleși să vadă puterea Sa frumoasă asupra lumii. Amazonul are multă autoritate, fie că este văzut dintr-un avion sau dintr-o barcă.

Ființa umană a trecut de la sclavie la servitutea creștină și apoi la rațiunea luminată. Mărturisesc că am reușit să fac compatibilă rațiunea cu poezia, dar niciodată nu am putut, nici măcar în momentele mele cele mai poetice, să unesc rațiunea cu credința. Așa că Dumnezeu este doar o cunoștință, un prieten bun al unor prieteni de-ai mei. Mă întâlnesc cu ei pentru a bea un pahar de vin și puțină pâine. Atunci Îl întreb pe Dumnezeu: «Ești mulțumit de Tine?». Răspunde că nu, se simte un păcătos, nu suportă tot răul care există în creația Sa. Se vorbește mult despre Mine, dar acest lucru este intolerabil, spune El. Murmur «Doamne, Dumnezeule!», și mă pun să mă gândesc împreună cu prietenii mei credincioși la ce putem face pentru această lume. Fiecare în domeniul său, ne ajutăm reciproc să nu cădem în tentația clericalismului.