Personajele lui Graham Greene se zbat între moralitate și dorință. Dacă ar trebui să alegem un roman în care acest lucru se manifestă cu intensitate, acesta ar fi, fără îndoială, cel intitulat «Sfârșitul aventurii» (Editura Libros del Asteroide). Este un roman tulburător, cu un triunghi amoros unde gelozia și religia tensionează intriga.

Din punct de vedere religios, autorul britanic creează un personaj neliniștitor; are fața marcată și, ca și cum nu ar fi de ajuns, aduce un discurs himeric, apropiat de cel al unui iluminat. Reușește să ne înfioare. De fiecare dată când apare, în loc de o poveste de dragoste, pare una de groază în stilul «Exorcistului». Acest personaj cu fața marcată ne servește astăzi drept fir conducător pentru a vorbi despre urticarie, căci, se pare, aceasta este originea stigmatului său; o reacție alergică ce inflamează pielea și provoacă erupții, fie roșiatice, dacă pielea este albă, fie purpurii, dacă pielea este închisă la culoare. Acestea apar și dispar în aceeași zi. Dar dacă urticaria este cronică, atunci poate dura mai mult decât ar trebui. Totul indică faptul că este cea suferită de personajul lui Graham Greene.

În general, tratamentul urmat respectă un protocol de antihistaminice, care blochează receptorii de histamină, un compus organic eliberat de sistemul imunitar. Cu toate acestea, semnul personajului lui Graham Greene este tratat cu electricitate, și aici trebuie să vorbim despre o tehnică de tratament cu risc minim care utilizează curenți de înaltă frecvență pentru a genera căldură. Se numește «diatermie», un termen care ne trimite la medicul german Carl Franz Nagelschmidt (1875-1952) și care provine din doi termeni grecești: diá (diá) care înseamnă «prin» și thermós (thermos) care ar fi «căldură». Astfel, în timpul unei expoziții la Dresda (1907), doctorul Carl Franz Nagelschmidt a explicat creșterea temperaturii pe care o experimentează țesuturile vii la primirea unui curent de înaltă frecvență.

Cu toate acestea, principiul electroterapiei i se datorează lui Jacques Arsène D'arsonval (1851-1940) care, în 1892, a prezentat utilizarea curenților de înaltă frecvență ca tratament favorabil pentru bolile de piele și ale membranelor mucoase. Curenții la frecvențe de 10 kHz sau mai mari s-au dovedit a fi nedureroși, în contrast cu contracțiile musculare dureroase provocate de frecvențele mai joase.

În medicina modernă se pune accentul pe chimie, lăsând în plan secund interacțiunea care are loc între corpuri ce posedă sarcină electrică, ignorând, de multe ori, fluxul de particule subatomice (electroni) generatoare de câmpuri electromagnetice. Utilizarea curenților de înaltă frecvență în medicină este o dovadă evidentă că sarcina electrică funcționează ca tratament pentru unele afecțiuni.

De aceea, este interesant să găsim într-un roman utilizarea electricității în scopuri medicale. În acest caz, pentru a șterge semnele de pe piele. Romanul lui Graham Greene a fost publicat în 1951, iar povestea se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub bombardamentele londoneze ale campaniei germane cunoscute sub numele de Blitz; prin scrierea sa, Graham Greene și-a manifestat obsesiile, fantoma sa teologică și afecțiunea sa pentru conflict ca fundament al ficțiunii. Așa cum a afirmat odată, prefera să aibă sânge pe mâini decât apă, precum Pilat.