În câteva cuvinte
O prezentare generală a stadiului actual al arhitecturii spaniole: maeștri de top, proiecte iconice, recunoaștere internațională. Povestea „revoluției liniștite” din industria construcțiilor.
Spania trăiește o nouă „epocă de aur” în arhitectură, cu recunoaștere și influență globală. Arhitecți spanioli de top predau la universități de prestigiu din întreaga lume, iar proiectele lor modelează orașele moderne. Această „revoluție silențioasă” a fost posibilă datorită talentului mai multor generații de arhitecți, printre care Rafael Moneo, Alberto Campo Baeza, Carlos Lamela și alții.
Mulți arhitecți spanioli, precum Andrés Jaque, decanul Facultății de Arhitectură de la Universitatea Columbia, construiesc în străinătate, creând repere iconice. Numele cheie care definesc arhitectura spaniolă contemporană: Ábalos y Herreros, Tuñón, Nieto y Sobejano, RCR, Calatrava, Moneo, SelgasCano, Rafael de La-Hoz, Carlos Lamela, Carme Pinós, Carlos Rubio, Enrique Álvarez Sala, Sol Madridejos, Alberto Campo Baeza, María Langarita și José María Sánchez. Deși veniturile în această sferă pot fi modeste în comparație cu alte industrii, dedicarea față de profesie rămâne prioritatea principală pentru mulți maeștri.
Un exemplu este studioul RCR, laureat al Premiului Pritzker. Proiectele lor transformă mediul urban, schimbând viețile oamenilor. Arhitectura este apreciată pentru simplitatea și frumusețea sa, fie că este vorba de celebra cărămidă a lui Rafael Moneo sau de soluțiile inovatoare ale lui Alberto Campo Baeza. În clasamentul vânzărilor, departamentul de arhitectură IDOM din Bilbao conduce. Batlle i Roig din Barcelona demonstrează, de asemenea, performanțe ridicate. Arhitecți precum Juan Herreros, a cărui contribuție se exprimă, de exemplu, în crearea Muzeului Munch din Oslo, au contribuit semnificativ la dezvoltarea arhitecturii.
După criza financiară din 2008 și problemele de îndatorare din 2012, a venit timpul pentru arhitectură. Rafael de La-Hoz remarcă generozitatea arhitecților care, sacrificând veniturile personale, predau la Școala Tehnică Superioară de Arhitectură din Madrid. După războiul civil, arhitecții care au cooperat cu regimul lui Franco au continuat să predea, împărtășind experiența lor. Lucrările lui Miguel Fisac și predarea unor maeștri precum Javier Carvajal, José Antonio Coderch și Alejandro de la Sota au contribuit la dezvoltarea modernismului în arhitectură.
De asemenea, este menționată participarea lui Norman Foster la extinderea Sălii Regilor a Muzeului Prado și influența expoziției de la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York asupra recunoașterii arhitecturii spaniole. Arhitectul Carlos Rubio subliniază importanța creării aeroportului T-4 din Madrid. În plus, firme internaționale precum Populous, Gensler și GMP Architekten contribuie, de asemenea, la peisajul arhitectural al Spaniei. Există, de asemenea, probleme, cum ar fi onorariile mici, în special în afara Spaniei, și necesitatea de a menține talentul în condițiile unei concurențe crescânde.
Răspândirea masivă a școlilor de arhitectură pune în pericol sistemul de transfer al experienței de la maeștri la elevi. Cu toate acestea, arhitecți precum RCR creează proiecte inovatoare, lucrând cu spațiul și vidul. Alberto Campo Baeza, format sub influența lui Javier Carvajal, este un susținător al „arhitecturii modeste, dar poetice”. Rafael Moneo, patriarhul recunoscut al arhitecturii spaniole, subliniază importanța studiourilor mici care garantează calitatea proiectelor.
Arhitecții Fuensanta Nieto și Enrique Sobejano demonstrează un exemplu de activitate internațională de succes. Sol Madridejos și Juan Carlos Sancho se concentrează pe crearea de proiecte exclusive. Carlos Rubio, continuând munca unchiului său Javier Carvajal, rămâne fidel metodelor clasice de lucru. Carlos Lamela este autorul iconicei Terminale 4 de la Aeroportul Madrid-Barajas. Rafael de la Hoz, aspirând spre noi orizonturi, subliniază necesitatea menținerii tensiunii creative. José Maria Sanchez, acordând atenție cercetării, subliniază continuitatea generațiilor în arhitectură.
Emilio Tuñón, laureat al Premiului Național de Arhitectură, subliniază rolul democrației și al fondurilor europene în dezvoltarea arhitecturii. Această „revoluție silențioasă” continuă, demonstrând o abordare inovatoare și angajament față de calitate.
