În copilărie

În copilărie, îi vedea plimbându-se pe doi vecini deosebiți din cartierul Recoleta din Buenos Aires, cuplul de scriitori format din Adolfo Bioy Casares și Silvina Ocampo, și era imposibil să nu-i atragă atenția. Mai târziu, Esther Cross (Buenos Aires, 64 de ani) a lucrat cu autorul cărții *Invenția lui Morel* la un volum care aduna interviurile și conversațiile pe care scriitorul le-a avut cu studenții atelierului literar din care ea făcea parte. Acea carte, și alta care aduna discuțiile cu Jorge Luis Borges în același atelier, condus de Félix Della Paolera, au marcat debutul editorial al tinerei de douăzeci de ani de atunci. “Am lucrat la acea carte cu Bioy și a fost ca și cum aș fi urmat cel mai bun atelier. Transformarea unui interviu este întotdeauna o muncă dificilă. Din asta am învățat că a avea un material excelent nu este suficient, trebuie să-l organizezi și să cauți o structură”, își amintește Cross într-o dimineață de iarnă în parcul Retiro din Madrid. Îmbrăcată elegant în negru, cu o anumită timiditate amabilă, scriitoarea și traducătoarea, formată în psihologie —“O altă modalitate de a cunoaște sufletul uman și de a construi o narațiune”—, este membră a Academiei Argentiniene de Litere.

Kavanagh

Acea structură despre care vorbește este, la urma urmei, esențială în *Kavanagh* (Minúscula), romanul pe care scriitoarea l-a dedicat emblematicei clădiri de apartamente din Buenos Aires al cărei nume îl poartă, o clădire care are ceva dintr-o navă eșuată sau dintr-o construcție cu aromă *decó* transplantată de pe Park Avenue din New York. Unul dintre acele spații iconice care sunt privite de pe trotuar și invită la fabulații în jurul a ceea ce se întâmplă în interiorul său. “Mi s-a părut un loc irezistibil. Bunicului meu, care era arhitect, îi plăcea foarte mult și de la el am învățat, când îmi arăta mobilă și finisaje, că în linii drepte și simple se observă mai bine perfecțiunea, dar și defectele”, explică ea. Și adaugă, citându-l pe Cocteau, că locurile comune cunoscute de toți, tocmai din acest motiv, au fost de multe ori imaginate de toți: “Într-o zi am scris o povestire și se petrecea acolo. Am continuat, dar nu am vrut să fac o însumare de povești, ci să existe o continuitate”. Rezultatul este acest scurt roman “atomizat”, narat în cea mai mare parte de o “femeie spion”, care, precum James Stewart în *Fereastra din spate*, se implică în povești.

Personajele se intersectează pe coridoarele romanului cu Orson, câinele naratoarei, sau cu portarul clădirii, pe nume Paredes, într-o atmosferă misterioasă și nu lipsită de umor. “Este o închisoare ciudată cea pe care o trăiește ea. Clădirea Kavanagh a fost concepută ca o mașină de locuit care le permitea rezidenților să nu iasă de acolo”, subliniază autoarea. Cross nu cunoștea interiorul blocului în timp ce inventa cartea și, de fapt, a combinat acest proiect cu altul care era opusul: a filmat împreună cu Alicia Martínez Pardies oamenii fără adăpost care, în număr tot mai mare, se instalau pe străzile orașului său la începutul secolului XXI. “Am filmat această proliferare a oamenilor care trăiau pe străzi. Erau zorii marii crize și am văzut cum se rupea țesutul social”, își amintește ea la Madrid. “Îmi place ideea Virginiei Woolf despre scris și ușa rotativă, despre a face plimbări lungi prin oraș și a te întoarce la singurătate pentru a putea povesti”. De asemenea, recunoaște, îi place munca în colaborare, așa cum demonstrează ultima sa carte, *Aventura supranaturală. Povești reale despre apariții, literatură și ocultism* (Seix Barral, 2023), scrisă împreună cu Betina González. “Reunește un fel de bibliotecă comună de știință și literatură și căutarea unor răspunsuri alternative la întrebări foarte profunde. Știința nu a fost singura modalitate de a vedea viața. Distanța și moartea celor dragi au impulsionat acea disperare de a comunica, indiferent cum, cu cei care nu mai erau”.

Această ultimă lucrare se leagă într-un fel de biografia pe care Cross a scris-o despre Mary Shelley, *Femeia care a scris Frankenstein*, o carte pe care a recuperat-o recent și editura Minúscula. Mormântul scriitoarei engleze este punctul de plecare al acestei biografii deosebite. “Am descoperit că ea călătorea cu inima soțului ei și asta mi s-a părut culmea literaturii. Am început să citesc despre viața ei, despre ce gândea, despre modul ei de viață și mi-am dat seama că a dus la extrem lucruri care, pe de altă parte, erau foarte caracteristice epocii sale”, explica Cross. “A fost o vizionară pentru că a putut exprima frica epocii sale, acea relație dintre timp și corp și obsesia pentru viață și moarte”.

Cu Mary Shelley, ea s-a aventurat pe terenul biografic cu aceeași subtilitate și stil particular care îi definește scrisul. “Este un pariu pe a-l asculta pe celălalt, ceva care este prezent și în traducere. Încerci să asculți și să acorzi vocea altora care sunt pe un alt canal sau în altă limbă. Găsesc aceste provocări foarte tentante”, a conchis ea.