Entuziaștii tehnologiei prefigurau un viitor strălucitor:

În lumea digitală, oricine putea crea muzică și —hop și-acum, piruetă— să aibă succes colosal, ocolind industria. Ba chiar răspândeau o poveste exemplară: asigurau că Arctic Monkeys s-au popularizat oferind gratuit demo-urile lor pe internet și la concerte (totul a fost mai complicat, dar de ce să strici o poveste frumoasă?).

Mai multe informații: Giganții din 'streaming' elimină din cataloage piesele cu puține redări.

Era democratizarea muzicii, spuneau ei. Într-adevăr, poți înregistra acasă, într-un home studio, și să postezi rezultatul pe internet. Ce nu merge: nimic nu garantează că vei ajunge la publicul larg, nici măcar la un public mic. Săptămâna trecută, revista economică Forbes a oferit cifre șocante. Spuneau că Deezer, acel Spotify de origine franceză, primește în medie 150.000 de piese pe zi.

O paranteză. Asta nu înseamnă că sunt efectiv 150.000 de piese noi zilnic. Multe nu sunt strict muzicale: ar putea fi descrise ca înregistrări ambientale, sunete din natură sau din viața umană (da, există oameni care ascultă asta pe fundal și, teoretic, „autorul” primește o compensație). De asemenea, abundă frauda, ciudați sau șmecheri care încearcă să strecoare opere străine. Și numărul se umflă din cauza reiterărilor: aceeași piesă poate fi încărcată de artist și —dacă este profesionalizat— de către conducerea sa, casa de discuri sau distribuitorul său.

Cineva va spune: bine, asta este o problemă pentru Deezer sau echivalentele sale. Într-adevăr, și nu s-a menționat muzica făcută cu inteligență artificială, pe care Deezer o blochează în listele sale de melodii, pentru a-i minimiza acoperirea până când se ajunge la un consens cu privire la o chestiune atât de spinoasă. Deezer își curăță constant oferta, dar chiar și așa consumatorul nu mușcă: conform datelor lor, 78% din piesele disponibile nu sunt niciodată ascultate sau, să fim binevoitori, au o audiență minimă.

Conflictul rezidă în obiceiurile de utilizare. Evident, putem descoperi întotdeauna ceva necunoscut anterior în vizitele noastre pe platforme. Dar acesta nu este de obicei obiectivul principal. În realitate, avem tendința de a asculta „muzică de catalog”. În jargonul industriei, sunt piesele care au 18 luni sau mai mult, melodii pe care le cunoaștem deja, semnate de artiști de care suntem interesați sau în genuri care ne plac. De fapt, puțini caută, să zicem, muzică groenlandeză. Și dacă o fac, rezultatele algoritmului pot fi halucinante: sugestiile variază de la idiot (Groenlandia, de Zombies de Bernardo Bonezzi) la dezorientare, o versiune a Pasiunii după Sfântul Ioan de Johann Sebastian Bach.

Cu toate acestea, creșterea consumului de muzică în streaming pare să se fi încetinit. Poate că ceea ce este pus la îndoială este modelul Gramola Universal, unde se presupune că găsești tot ce s-a înregistrat de-a lungul unui secol și jumătate (să știți că atât Deezer, cât și concurenții săi au prea multe unghiuri moarte, datorită caselor de discuri dispărute, țărilor care nu sunt în radarul lor sau stilurilor minoritare). Viitorul ar putea fi în serviciile specializate, care de fapt deja există. Ca IDAGIO, fondată la Berlin în 2015, dedicată muzicii clasice și care permite căutarea după mișcări, orchestre, dirijori, soliști sau coruri. Sau Beatport, pentru muzica de dans, care ajută DJ-ul să mixeze. Soluții punctuale pentru dilema eternă: Ars longa, vita brevis.