Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona (CCCB) propune o nouă perspectivă asupra operei lui Mercè Rodoreda, cea mai importantă și tradusă scriitoare de limbă catalană a secolului XX. Expoziția „Rodoreda, un bosque” (Rodoreda, o pădure) își propune să spargă clișeele de "sentimentală și siropoasă" atribuite adesea autoarei, evidențiind contemporaneitatea formală și tematică a lucrărilor sale, precum și radicalismul acestora. Curatoarea expoziției, Neus Penalba, o descrie pe Rodoreda ca fiind "inocentă și crudă, infantilă și macabră, realistă și fantastică", toate în același timp.

Considerată una dintre cele mai așteptate expoziții ale anului la CCCB, datorită amplorii producției și numărului mare de colaborări și lucrări împrumutate, aceasta va fi deschisă până pe 25 mai 2026. Vizitatorii sunt încurajați să-și aloce timp suficient pentru a parcurge și a citi citatele autoarei, care dialoghează cu cele peste 400 de opere de artă expuse, semnate de artiști precum Suzanne Valadon, Fina Miralles, Ramon Casas sau Marc Chagall. Această abordare permite o înțelegere profundă a scrierii lui Rodoreda, dincolo de nivelul textual.

Expoziția nu este o biografie, ci o imersiune în textele și imaginarul autoarei, împărțită în șase secțiuni tematice: inocența, dorința, războiul, casele din Barcelona, metamorfoza și sufletul. Fiecare citat selectat este pus în relație cu o operă de artă care abordează aceleași teme, suferințe, aspirații sau speranțe. Printre artiștii expuși se numără Remedios Varo, Leonora Carrington, Picasso, Dora Maar, Man Ray și alții.

Un moment emblematic al expoziției este o instalație Cabosanroque, care, folosind fragmente din romanul "Quanta, quanta guerra..." de Rodoreda, prezintă ororile războiului și exilului. De asemenea, o scenă din același roman, în care protagonistul încearcă să-și "planteze" rădăcini în pământ, este reflectată într-o fotografie a artistei Fina Miralles, care se transformă într-un copac.

Neus Penalba a criticat adaptarea cinematografică a romanului "La plaça del diamant" (1982), considerând că a contribuit la o percepție simplistă a personajului Colometa și, implicit, a operei lui Rodoreda, adesea tratată cu condescendență în mediul academic din cauza sexismului. Ea subliniază că Rodoreda "nu a scris niciodată autoficțiune" și că temele întunecate, considerate de unii ca apărând doar la sfârșitul vieții autoarei, erau prezente și în romanele sale timpurii, precum "Aloma" și povestiri ca "La meva Cristina".

Conceptul central al expoziției este "pădurea", o alegorie a literaturii lui Rodoreda – organică, înrădăcinată, complexă și capabilă să adăpostească multiple lumi, departe de imaginea naivă a "grădinii" asociate adesea cu ea. Chiar dacă Rodoreda iubea natura, forța ei subzistentă, cu etapele și expresiile sale diverse, se regăsește în toate operele sale, unde florile pot fi atât frumoase, cât și veninoase, înflorind chiar și în "păduri sinistre", precum în "La mort i la primavera".

Cinci lucrări de artă noi, comandate special pentru expoziție, completează viziunea curatorială, reunind artiști catalani precum Oriol Vilapuig, Mar Arza, Èlia Llach, Cabosanroque și Carlota Subirós, care interpretează teme din opera Rodoredei, de la violența și dorință la trecerea timpului și căutarea identității.

Această expoziție amplă așează opera lui Mercè Rodoreda la locul pe care îl merită, creând punți între viziunea sa artistică și prezent, explorând complexitatea și profunzimea unei scriitoare universale.