Biografia unui arhitect adesea se oglindește profund în opera sa, iar acest lucru este valabil în special pentru marii creatori. Frank O. Gehry (născut Ephraim Owen Goldberg în 1929), și-a schimbat numele în 1947, când familia sa s-a mutat în California, fugind de sărăcie și antisemitism. Deși nu și-a finalizat studiile postuniversitare la Harvard, perioada petrecută la Paris și dorința sa de a fi un arhitect modern i-au modelat semnificativ traiectoria.

Gehry a început ca un modernist cu înclinații cubiste, având o aversiune față de ornament. A evoluat apoi către deconstructivism, un stil pe care Philip Johnson, de la secția de arhitectură a MoMa, l-a etichetat fără a-l înțelege pe deplin. Prima sa soție, Anita Snyder, i-a sugerat schimbarea numelui, iar cea de-a doua, Berta Aguilera, i-a oferit, aproape fără intenție, libertatea de a deveni arhitectul care își dorea să fie.

În 1975, după căsătorie, au cumpărat o casă din Santa Monica care necesita reparații. Gehry s-a ocupat de renovări, folosind materiale neconvenționale precum plasă de găini pentru scări, tablă de oțel ondulată pentru fațadă și carton pentru mobilier. Aceste experimente cu materiale economice i-au schimbat fundamental viața, ducând la crearea colecției de fotolii "Easy Edges", care a ajuns în hotelurile de lux și în colecția MoMa.

Dovedind o îndrăzneală remarcabilă, Gehry a continuat să inoveze. Când i s-a comandat Muzeul Aerospațial din Los Angeles, a "prăbușit" un avion pe fațadă ca element de atracție. Această abordare i-a adus recunoașterea internațională, iar în 1989, a finalizat primul său proiect european, Vitra Design Museum în Weil am Rhein, Germania, descris ca un "Guggenheim de Bilbao dezbrăcat".

Pe măsură ce cariera sa progresa, Gehry a preluat proiecte pentru facultăți universitare și reședințe private. La Praga, a creat cele două clădiri cunoscute sub numele de "Ginger și Fred", care "dansează" prin ruperea simetriilor și compoziții organice. A fost un pionier în utilizarea software-ului de design asistat de calculator, transformând ceea ce modela cu plastilină în structuri complexe, calculate de ingineri. Astfel a ajuns și la Bilbao.

În Spania, Gehry și-a făcut prima dată intrarea în Barcelona cu "peștele-umbraculum" de lângă Hotel Arts. Apoi, a creat un monument care a marcat o bornă în opera sa și în istoria arhitecturii: Muzeul Guggenheim din Bilbao. Acest proiect a demonstrat impactul transformator pe care o operă arhitecturală îl poate avea asupra economiei unui oraș, devenind un model de succes.

Ulterior, a semnat alte lucrări notabile, considerate "verișoare" ale Guggenheim-ului din Bilbao, precum auditoriul Walt Disney din Los Angeles, Hotelul Marqués de Riscal din Elciego (La Rioja) și Fundația Louis Vuitton din Paris. Gehry devenise o investiție publicitară excelentă, chiar și propunând o extindere a aeroportului din Veneția, deși acest proiect nu a fost realizat.

În ciuda recunoașterii globale și a numeroaselor premii (Pritzker, Imperiale, Premiul Prințului de Asturia), Gehry a rămas un arhitect care a știut să se reinventeze. În 2011, la New York, a construit un zgârie-nori pe strada Spruce, în Lower Manhattan, o clădire zveltă și ironică, ce a combinat esența New York-ului cu stilul său distinctiv. După evenimentele din 2001, Gehry a subliniat necesitatea de a înlocui stilul internațional anonim al majorității zgârie-norilor cu o doză de identitate locală. Astfel, Muzeul Guggenheim din Bilbao și 8 Spruce Street rămân mărturii ale unui arhitect care a stăpânit jocul cu spațiile, lumina și contextul, creând senzații și contribuind la construirea unor locuri de pelerinaj.