El a privit moartea în față o dată. A fost în 1967, când, după ce a luptat cu Che Guevara, a fost capturat și torturat. A petrecut patru ani într-o închisoare din Bolivia și a fost condamnat la pedeapsa maximă. Relatează acele momente, când credea că sunt ultimele: «Este curios pentru că mai întâi începi să intri în panică și, în final, când crezi că vine momentul, devii aproape un spectator. Eram în pluton și, de fapt, era o simulare, dar eu nu știam asta. Există un moment în care totul devine ușor. Te resemnezi», explică Régis Debray.

Filosoful (Paris, 84 de ani) a publicat acum doi ani *Ultima suflare*, o lucrare în două voci în care, împreună cu Claude Granje, șeful unității de îngrijiri paliative, abordează importanța însoțirii în ultimele momente ale vieții. Din această experiență s-a inspirat cineastul franco-grec Konstantin Costa-Gavras (Iraia, 92 de ani) pentru ultimul său film, care poartă același titlu și care are premiera acum în Spania.

Un «lucru curajos» în care se abordează «tabuul acestui secol», explică Debray în casa sa din Houdan, un sat la 70 de kilometri de Paris, un templu plin de cărți, clasificate pe genuri, înconjurat de pajiști verzi și galbene. «Nu putem învăța să murim, desigur că nu. Putem învăța să vedem cum mor alții, dar a învăța să mori este absurd, aproape comic», analizează el.

La 84 de ani, Debray se refugiază în acest spațiu după o viață plină de risc și epopee: a fost prieten cu Fidel Castro și apoi s-a alăturat lui Che Guevara pentru a-și extinde revoluția până în Bolivia. Deși nu vrea să aprofundeze prea mult acest episod, «de fapt, am fost pe punctul de a muri doar o singură dată». «Trebuie să ne facem o idee că omul este muritor. De aceea, în cadrul îngrijirilor paliative, problema este să vedem cum mor alții», aprofundează el.