În câteva cuvinte
Noul documentar despre Glenn Close dezvăluie detalii personale și profesionale ale actriței. De la trauma cauzată de viața într-o sectă la sfidarea normelor de la Hollywood, Close inspiră prin reziliența și dedicarea sa.
Un nou documentar intitulat „Lumea văzută de Glenn Close” (El mundo según Glenn Close) urmează să fie lansat, oferind o privire în profunzime asupra vieții și carierei actriței americane, nominalizată de opt ori la Oscar.
Regizoarea Catherine Ulmer Lopez a mărturisit că nu credea că actrița de 78 de ani va accepta vreodată să ofere un interviu pentru un documentar despre propria viață. Cu toate acestea, după șapte luni de așteptare, agentul lui Glenn Close a dat undă verde pentru o conversație de o oră și jumătate la Londra.
„Actorii de la Hollywood nu mai dau interviuri ca înainte. Fac promovarea filmelor lor și este greu să vorbești cu ei în alt moment”, explică regizoarea. Eforturile au fost facilitate de recomandările prietenilor apropiați ai actriței, designerii de costume James Nadeaux și Pierre-Yves Gayraud. Singura condiție impusă de Close a fost să nu se discute anumite subiecte din viața personală.
Filmul, care va avea premiera pe platforma Movistar+ pe 24 mai, după ce a fost difuzat în Franța și Germania, își conturează portretul actriței bazându-se pe propriile sale cuvinte, dar și pe imagini de arhivă și interviuri cu colaboratori apropiați, precum regizorul Björn Runge, alături de care a lucrat la filmul „Nevasta” (2017), rol ce i-a adus Globul de Aur. Remarcabil, în ciuda celor opt nominalizări, Glenn Close nu a câștigat niciodată un Oscar.
Documentarul subliniază hotărârea actriței, vizibilă încă de la începutul carierei sale cinematografice, la 35 de ani. Un exemplu este refuzul unui rol în filmul lui David Lynch, „Dune” (1984).
„Cred că a fost primul sau al doilea film care mi-a fost oferit. Am citit scenariul și aveau acea scenă tipică în care personajele aleargă pe nisip și femeia, care poartă întotdeauna încălțămintea nepotrivită, cade în timp ce monstrul se apropie. Și ceilalți trebuie să se întoarcă să o salveze. Am spus: 'Nu vreau să interpretez acest rol. Nu vreau să fiu cea care cade'”, povestește Close în film. Această versiune diferă de cea oferită de Lynch și echipa sa designerului de costume Bob Ringwood, care a sugerat-o pe Close pentru rolul Lady Jessica după ce a văzut-o în „Lumea văzută de Garp” (1982). Aceștia ar fi spus după întâlnirea cu ea că este „fadă și nu va fi niciodată o vedetă”, conform relatării lui Ringwood dintr-o carte despre film. Ulmer Lopez crede versiunea actriței: „Este o femeie francă, exact așa cum ți-o imaginezi, nu are filtre, este accesibilă și profesionistă. Toți cei care au lucrat cu ea vorbesc bine despre ea. Probabil, au spus că era complicată pentru că ea nu a vrut să o facă”.
Nu a fost singura dată când actrița americană și-a impus decizia în fața viziunii sexiste a altor creatori. Un alt exemplu este scenariul pentru „Air Force One”, unde interpretează rolul vicepreședintei Statelor Unite. În textul original, personajul ei izbucnea în plâns la o reuniune de criză. Scena a fost modificată la insistențele sale.
„Vă imaginați să izbucniți într-o mare de lacrimi? Nu, femeile nu sunt așa. Este un clișeu”, afirmă Close în documentar.
Vocea ei a avut mai puțină greutate în decizia de a reînregistra finalul celebrului thriller „Atracție Fatală” (1987), după ce publicul de la proiecțiile de test a fost prea deranjat de versiunea originală (în care personajul ei, Alex Forrest, se sinucidea, iar personajul lui Michael Douglas ajungea la închisoare). „Aveau nevoie de promisiunea că familia se va reunifica pentru a se simți bine. Mi-a fost foarte greu să filmez din nou acea scenă (spoiler: în care este ucisă de soția iubitului ei). Am blestemat cât am putut”, recunoaște acum. Alex Forrest a devenit pentru totdeauna arhetipul „fostei nebune, obsedate și disperate”, ajungând să întruchipeze expresia „bunny boiler” (fierbătoare de iepure), referire la scena în care personajul ei fierbe animalul de companie.
„NU ȘTIAM CUM SĂ AM O RELAȚIE”
Glenn Close atinsese deja o anumită faimă până atunci, dar în 1984, când l-a refuzat pe Lynch, încă avea multe de pierdut. Ea provenea din lumea teatrului, unde a ajuns la 22 de ani, după ce a părăsit comunitatea în care trăia familia ei, absorbită cu 15 ani înainte de Rearmarea Morală, o sectă fondată de evanghelistul Frank Buchman, care promitea adepților o nouă eră de aur a civilizației. Părinții lui Close, un medic și fost pilot din Al Doilea Război Mondial și o casnică, „vulnerabili și idealiști”, au căzut în capcană și s-au instalat cu copiii în centre unde li se dicta cum să se îmbrace, cum să se comporte și cum să vorbească. „Doream să plac și să fac parte dintr-o comunitate, așa că m-am transformat într-un soldat sârguincios, negându-i identitatea acelei fetițe fragile de dragul grupului”, mărturisește ea. O traumă pe care a depășit-o cu greu și care i-a afectat sănătatea mintală, ducând-o la terapie ani mai târziu: „Crezi că nu ai motiv să ai o traumă dacă părinții tăi nu au fost violenți, dar daunele mintale pe care mi le-a provocat au fost devastatoare. Nu știam cine sunt. Nu știam cum să am o relație, cum să mă apăr singură. Mă simțeam înghețată. Este o mare umilință”.
La 22 de ani, s-a înscris la o universitate din Virginia, unde s-a pasionat de teatru și a fost martora unui interviu televizat care i-a schimbat viața. Picta decoruri de teatru când a auzit-o vorbind pe Katharine Hepburn și a rămas paralizată: „Ea se afirma pe deplin, în timp ce eu nu știam cine sunt. Am mult respect pentru femeile care par atât de sigure pe ele”, povestește Close.
Katharine Hepburn i-a dat curajul să preia controlul asupra vieții sale. Vorbele actriței despre a „considera toate motivele pentru care nu ar trebui să faci ceva, și dacă nu găsești un răspuns satisfăcător, pur și simplu fă-o”, au inspirat-o pe Close. „A doua zi m-am dus să vorbesc cu șeful departamentului de teatru și i-am cerut să-mi scrie o scrisoare de recomandare pentru o serie de audiții în New York, și așa am obținut primul meu rol, urmând acest sentiment de 'pur și simplu fă-o'”, își amintește Close.
În scena off de pe Broadway, a fost remarcată ani mai târziu de George Roy Hill, care i-a oferit în „Lumea văzută de Garp” rolul unei lidere feministe care decide să aibă un copil cu un pilot muribund din Al Doilea Război Mondial. O interpretare pe care a făcut-o în omagiul propriei bunici, la fel ca și alte roluri asumate ulterior, încercând să onoreze femeile din familia ei. „Niciuna dintre ele nu a putut să-și îndeplinească propriile visuri. Asta este teribil”, constată ea în documentar.
Filmul recuperează, pe lângă angajamentul său feminist, aparițiile în apărarea drepturilor homosexualilor, a democrației și împotriva stigmatelor suferite de persoanele cu probleme mintale. Este, de asemenea, o ocazie de a descoperi pasiunea sa pentru costume și modă. Universitatea din Indiana, Bloomington, arhivează din 2019 peste 800 de piese vestimentare pe care Close le-a păstrat de la începutul carierei. O clauză inclusă mereu în contractele sale stipulează că ea păstrează unul sau două stiluri din fiecare film. Până să decidă să le arhiveze în Indiana, în apartamentul ei din New York se aflau spectaculoasele ținute ale lui Cruella de Vil din „101 Dalmațieni”, rochiile baroce ale marchizei de Merteuil din „Legături Primejdioase” și chiar geaca de piele a lui Alex Forrest. O comoară la care studiile pot avea acces pentru consultare.
„Ceea ce m-a minunat cel mai mult la ea este capacitatea sa de a se transforma”, mărturisește regizoarea. „Când o vezi în rolurile Cruella, Albert Nobbs sau alte personaje… Face transformări autentice. Dar vorbesc și despre capacitatea sa de a deveni cine este azi, în ciuda locului întunecat din care a venit. Este un mesaj foarte puternic pentru cei care vor veni după ea, arătând că există speranță”. La fel cum Katharine Hepburn i-a arătat calea acum 50 de ani, acum însăși Glenn Close personifică mesajul de „pur și simplu fă-o”.
