Orchestra Simfonică din Londra (LSO), renumită pentru virtuozitatea și versatilitatea sa, a încheiat recent primul său turneu comun cu dirijorul venezuelean Gustavo Dudamel. Seria de patru concerte a avut loc în Madrid și Barcelona, punctul culminant fiind o seară extraordinară pe 12 mai la Auditorio Nacional din Madrid, care a marcat finalul ciclului de spectacole.

Programul turneului, conceput de Dudamel, a vizat să etaleze virtuozitatea și versatilitatea LSO prin confruntarea modernismului muzical german și francez, o reflecție a rivalității istorice de după Războiul Franco-Prusac. Acesta a inclus patru compoziții ale iluștrilor orchestratori Richard Strauss și Maurice Ravel, scrise între 1888 și 1910. Aceste lucrări opuneau idealul german al unei muzici care explorează emoționalul și psihologicul, viziunii franceze ce o consideră o sursă de plăcere și frumusețe.

La concertul final din Madrid, balanța a înclinat în favoarea muzicii franceze, în special în prima parte. Interpretarea poemului simfonic "Don Juan" de Strauss a început cu forță și impetuozitate, reprezentând impulsul juvenil al protagonistului. Cu toate acestea, restul lucrării a părut să îi lipsească profunzimea psihologică. Orchestra a strălucit atât ca ansamblu, cât și individual, dar Dudamel nu a reușit să surprindă deziluzia personajului principal.

Trecerea la Ravel a fost remarcabilă. La începutul ciclului de cântece "Shéhérazade", LSO a demonstrat un sunet mult mai transparent. Dudamel l-a îmbogățit, ridicând texturile lumii de fantezie care o învăluie pe solistă în ampla primă piesă, "Asia". Soprana letonă Marina Rebeka a fost o solistă de excepție, cu o voce amplă, omogenă și flexibilă, deși articularea sa în franceză nu a fost întotdeauna perfect clară. "Flautul fermecat" a beneficiat de solo-uri rafinate și s-a încheiat cu "Indiferentul", care a evocat magistral ambiguitatea dintre dorință și indiferență.

Însă cel mai bun moment al serii a venit după pauză, cu o interpretare excepțională a "Rapsodiei spaniole" de Ravel. Dudamel a ascuțit la maximum fiecare dinamică și textură a partiturii, fără a neglija însă nici atmosfera nocturnă de la început, nici ritmurile de malagueña și habanera din următoarele două mișcări. Viziunea sa asupra lucrării a subliniat modernitatea scrisului lui Ravel deasupra exotismului său cunoscut. Și a transformat mișcarea finală festivă într-o sinteză perfectă de senzualitate și vitalitate.

Concertul s-a încheiat cu suita din opera "Cavalerul rozei" de Strauss, atribuită dirijorului Artur Rodziński. Această selecție orchestrală, deși nu respectă ordinea evenimentelor din operă, parafrazează eficient realizările muzicale. LSO s-a adaptat din nou ideal la sunetul mai flegmatic și plin al compozitorului german, iar Dudamel a strălucit aici cu mai multă claritate decât în "Don Juan". Totuși, i-a lipsit din nou profunzimea pentru a pătrunde în complexitatea acestui partitur. Cu toate acestea, valsul final care celebrează înfrângerea baronului Ochs a fost propulsat bine și a stârnit o ovație sonoră. La aplauzele finale, Dudamel a demonstrat o sincronizare ideală cu muzicienii LSO, chiar dacă, deocamdată, povestea lor pare a fi mai degrabă franceză decât germană.