Granada este Lorca, iar Lorca este poezie. Așadar, existența Festivalului Internațional de Poezie (FIP), ajuns la a douăzeci și una ediție, este ceea ce te aștepți la poalele Sierrei Nevada. Chiar și așa, este un efort: participă 70 de poeți din 14 țări, cu un buget foarte strâns de 104.000 de euro. Cultura fierbe în Granada, nu degeaba orașul candidează pentru titlul de Capitală Culturală în 2031; festivaluri ca acesta sunt un argument bun. FIP se încheie vineri, după o săptămână de versuri în care, deși spiritul lui Federico García Lorca plutește deasupra (întotdeauna plutește Federico), el nu este atât de prezent, ceea ce, pentru unii, reprezintă o ușurare. Se apreciază acest lucru.

„Acesta este un festival foarte heterodox, deoarece suntem conștienți de modul în care a evoluat domeniul creator: genurile se interconectează astăzi într-un mod diferit, de aceea amestecăm poezia cu alte discipline”, spune Remedios Sánchez, co-directoare alături de Daniel Rodríguez Moya, într-un hotel cu arhitectură postmodernă care vrea să semene cu Alhambra și care servește drept cartier general pentru poeți. „Aceasta este și cererea publicului”, adaugă ea.

Într-adevăr, festivalurile de poezie sunt astăzi transversale. Motivele sunt multiple. Cel mai frumos este că poezia nu se găsește doar în volumul de poezii, ci este o calitate înaripată care se așează pe diferite aspecte ale realității: muzica, cinematografia, ouăle prăjite. Și un alt motiv, mai prozaic: publicul de poezie este mic și includerea altor discipline extinde acest public.

Astfel, la această ediție a FIP, au participat actrița Irene Escolar, rapperul, muzicianul Pablo López, cântărețul de flamenco Miguel Poveda și cântăreața de operă Ainhoa Arteta. Printre „poeții-poeți”, nume cu cariere consolidate: influentul Jaime Siles, o enciclopedie ambulantă a versurilor, prezent la toate evenimentele importante din sector, Ben Clark, Raquel Lanseros, Manuel Rivas și mulți alții. De asemenea, figuri emergente: Marina Casado, Elsa Moreno, Andrés París, Aitana Monzón. Romancieri precum Fidel Moreno și colectivul Carmen Mola.

Evenimentele se desfășoară în diferite locuri din oraș, ceea ce conferă festivalului o anumită prospețime nomadă, dar vizitează și așa-numitele sate lorquiene. „M-am născut într-un cortijo lângă Albox, în Almería”, spune Sánchez. Fiica unui agricultor care îi citea fabule și capitole din Don Quijote, ea a studiat cu bursă, „ca atâția oameni în Spania”. Și acum vrea să aducă cultura în satele unde nu a ajuns în copilărie (Lorca, atenție, este implicit și în această idee).

Se spunea că poetul, când nu scrie versuri, este un cetățean normal, și nu o ființă eterică, angelică sau ciudată, așa cum este uneori prezentat. Aici există poeți care sunt cetățeni normali... deși cu particularitățile lor. De exemplu, Francisco Ferrer Lerín, ornitolog pasionat de vulturii pirenaici, sau Antonio Praena, teolog și preot. Unii sunt, în plus, vizionari.

Este cazul jurnalistului Carlos Aganzo, care a citit un poem de acum 20 de ani în care deja prezisese „că [vor apărea] în Parlamentul spaniol, cum s-a întâmplat în cele din urmă”, a glumit el. Și, de asemenea, cazul Nuriei Ruiz de Viñaspre, care a prezentat un poem unde, înainte de inundațiile din Valencia, descria un scenariu foarte similar: „Această succesiune de ruine a fost cu adevărat un oraș”, spune un vers. Servește și pentru Gaza, care moare de ruine și foamete. Viñaspre spune, totuși, că nu este atât o predicție, cât o constatare că totul se întâmplă tot timpul. Totul în același timp peste tot: iar poeții sunt acolo pentru a surprinde asta.

„Poezia nu poate și nu trebuie să fie neutră, cuvântul devine un act de disidență”, a declarat poetul și academicianul José Sarria, prezentator al unuia dintre evenimente. Mult-premiatul poet panamez Javier Alvarado, cu o prosodie accelerată și debordantă, ca și cum ideile nu i-ar încăpea în poeme, îi dedică un poem poetului (căruia i-a dedicat faimos și Juan Carlos Mestre): „Acolo, în Brazilia, există un sat făcut din poeziile lui Lêdo Ivo”, a citit el.

Privind poeții citind (cei care citesc mai mult sau mai puțin bine, nu ca Neruda), se observă cum poemul tranzitează, își pierde neutralitatea, pe care cititorul o folosește pentru a-l face al său, și devine poetul, care îl recuperează cu vocea sa. Se vede în asprimea verbală a italianului Davide Rondoni sau atunci când se recită poeme în arabă, cum au făcut irakianul Habib Al Samer, fost director al festivalului de poezie din Basra, sau egipteanca Deema Mahmood, care pe lângă faptul că este poetă, este și matematiciană, dacă nu cumva cele două lucruri sunt același.

Transversalitatea s-a văzut și în stiluri. Pe de o parte, versul liber al poetului leton, legat de arta contemporană, contra-cultura punk și viața cotidiană, foarte moștenitor al beatnicilor. Pe de altă parte, argentinianul Alejandro Roemmers, foarte cunoscut pentru condensarea emoțiilor în structura rigidă a sonetului (deși în Palatul lui Carol al V-lea din Alhambra a preferat să citească vers liber). În timpul recitalului său s-a aflat de „fumul alb” de la Vatican – alegerea noului Papă, Leon al XIV-lea. Publicul știa de deznodământul conclavului, nu însă și poeții de pe scenă, care au aflat la coborâre: un moment istoric trăit într-un loc istoric. În mod curios, Roemmers, pe lângă cariera sa de om de afaceri farmaceutic, avusese legături cu regretatul Papă în Argentina natală. El a spus: „Telefonul mobil ne apropie de cei care sunt departe, dar ne îndepărtează de cei care sunt aproape”. Și a mai spus: „S-ar putea supraviețui fără creație, dar nu ar fi o viață care merită trăită”.

La acest festival de poezie participă și eseiști și romancieri, precum și . Amândoi vând multe cărți. Foarte multe. Acum este momentul lui Uclés, a cărui carte „Peninsula caselor goale” (Siruela) a ajuns la 17 ediții. Un moment pe care l-a așteptat mult timp: a început cartea acum 16 ani. „Poate sunt un best-seller și nu știu… pentru că sunt best-sellere care sunt așa pentru că se vând mult și altele care sunt așa pentru că sunt scrise pentru a se vinde”, a explicat el. Și atât Vallejo, cât și Uclés pun multă poezie în ceea ce fac: „Pentru mine, lirica este fundamentală atunci când scriu. Există poezie în cartea mea și poate asta o diferențiază de un best-seller obișnuit: patina poetică. Sunt foarte conștient de asta și lucrez pentru ea”, a mai spus Uclés. Totuși, nu citește multă poezie: „Doar de la autori pe care îi cunosc și cu care reușesc să mă conectez. Deși există multă poezie în romanele pe care le citesc”.

Până la urmă, poeții sunt oameni normali? „Poeții sunt oameni minunați sau dificili, cu zile bune și zile proaste. Totuși, au o particularitate: capacitatea de a transforma emoțiile în cuvinte. Iar cei dintre noi care nu avem această capacitate, profităm de ei”, spune directoarea Remedios Sánchez. Atât de multă poezie este la Festivalul Internațional de Poezie de la Granada, încât apoi ieși dintr-un eveniment, vezi un gândac mort pe trotuar, și imaginea te umple de viziuni și uimire. Câtă frumusețe.