Lansat pe 12 februarie 1992, romanul «Inimă atât de albă» al lui Javier Marías a marcat un punct de cotitură în literatura spaniolă, aducându-i autorului un succes critic și comercial fără precedent. Considerat un scriitor de cult încă înainte, Marías a atins noi culmi de recunoaștere cu această operă, adesea comparată cu scrierile lui Dostoievski.

Procesul de creație al romanului, descris de Ignacio Echevarría drept o „scriitură hotărâtă să rămână”, a durat peste un an. Marías a început să scrie pe 3 septembrie 1990, la mașina sa Olivetti, producând două sau trei pagini zilnic și revizuind cu meticulozitate ciornele cu cerneală albastră, până în octombrie anul următor. A terminat romanul la scurt timp după împlinirea vârstei de 40 de ani.

«Inimă atât de albă» explorează teme profunde precum căsătoria, secretele de familie și dilema cunoașterii acestora, influențând percepția noastră asupra adevărului. Titlul, inspirat de o replică din „Macbeth” a lui Shakespeare – „Mâinile mele sunt de culoarea ta; dar mi-e rușine să port o inimă atât de albă” – reflectă meditațiile romanului asupra crimei și a consecințelor sale.

Cartea a cucerit cititori din întreaga lume, vânzându-se în peste 2,3 milioane de exemplare, traduse în 37 de limbi și distribuite în 44 de țări. Personalități literare precum Roberto Bolaño și Alice Munro, laureată a Premiului Nobel, au elogiat-o, Munro numind-o o operă „minunată”. Impulsul major de vânzări a venit însă în 1996, când criticul german Marcel Reich-Ranicki a comparat-o, în emisiunea televizată „Cvartetul literar”, cu scrierile lui Dostoievski, numind-o „o capodoperă”. Acest moment a generat un fenomen în Germania, unde s-au vândut 900.000 de exemplare în trei ani (peste 1,1 milioane în prezent), iar profiturile obținute i-au permis lui Marías să-și cumpere o casă.

Pe lângă succesul răsunător, publicarea romanului a fost marcată și de controverse. În 1995, a izbucnit un conflict între Marías și editorul său de la Anagrama, din cauza unor dispute legate de plățile aferente vânzărilor. Acest episod a fost profund dureros pentru autor, care s-a simțit trădat. Cu toate acestea, Marías a exercitat întotdeauna un control strict asupra aspectelor legate de cărțile sale, inclusiv asupra promovării media.

Pentru a celebra 25 de ani de la lansare, a fost publicată o ediție specială ce includea corespondență inedită de la scriitori precum Juan Benet și Alice Munro. Romanul a captat și atenția regizorului Pedro Almodóvar, care a luat în considerare o adaptare cinematografică.

Criticul Marcel Reich-Ranicki a comparat „Inimă atât de albă” cu operele lui Dostoievski, declanșând un adevărat fenomen literar în Germania.

Javier Marías a integrat elemente autobiografice în «Inimă atât de albă», în special în faimoasa frază de deschidere „N-am vrut să știu, dar am știut…”, inspirată de evenimente tragice din propria sa familie. Pasiunea sa pentru traducere, o profesie pe care a exercitat-o, se regăsește în roman prin personajele interpretative, evidențiind modul în care limbajul modelează realitatea.

Prietenii și colaboratorii îl descriau pe Marías ca pe un om cu un simț al umorului ascuțit, simpatic și caustic, deloc pedant, în ciuda imaginii sale publice. Era un om al rutinelor, dedicându-și după-amiezele scrisului și serile petrecute alături de prieteni.