“Sunt dintr-un sat foarte mic, am crescut înconjurată de câmp. Ceea ce am făcut a fost să mă întorc puțin la locul meu. Am fost foarte fericită trăind în Madrid, dar a venit un moment, când m-am oprit cu adevărat, în care am spus: ‘Ce fac aici?’”, povestește Inma Cuesta (Valencia, 44 de ani) după sesiunea foto. Și-a lăsat pentru câteva ore viața de la țară, de la periferia Madridului, pentru a vorbi despre munca sa. Urmează un an plin de proiecte: lansează filmul Un funeral de locos (în cinematografe din 11 aprilie), este implicată în filmările pentru al doilea sezon al serialului Berlín (serial Netflix derivat din fenomenul La casa de papel) și are în așteptare Si es martes, es asesinato (serial de mister de la Disney+ filmat în Lisabona). Îmbină totul cu o nouă fațetă: în septembrie 2023 a fondat împreună cu partenera sa, scenarista și producătoarea Ángeles Maeso, Loba Loba, o casă de producție prin care caută să ofere noi perspective, cu angajamentul de a “crea povești care să potențeze narativa despre femei în ficțiune”, după cum amintește contul său de Instagram.

Cuesta s-a născut în Valencia, dar când avea cinci ani, familia sa s-a mutat în Arquillos, Jaén. “În satul unde am crescut nu exista cinematograf, nu exista teatru. Visam la asta și mă mulțumeam cu ce puteam vedea la televizor, filmele cu Marisol, Rocío Dúrcal și Concha Velasco”, spune ea. Nu și-a pierdut accentul andaluz, nici dorința de a juca.

Inma Cuesta poartă trenci fără mâneci de la MM6 MARGIELA. FOTO: PABLO ZAMORA

Lansați Un funeral de locos, este comedia cel mai bun vehicul pentru a înfrunta lucrurile pe care ne este greu să le abordăm, cum ar fi moartea?

Absolut. Eu cred că comedia este poarta către viață, către tot. Prin comedie se pot discuta multe lucruri foarte serioase. Bunica mea avea o vorbă care mi se pare minunată: “Nu există priveghi fără râs, nici nuntă fără plâns”. Și mi se pare un mare adevăr. A face comedie este foarte plăcut, dar este foarte dificil de interpretat. Mă refer la faptul că găsirea tonului este întotdeauna complexă.

Astăzi, cu incertitudine globală, cu știri proaste zilnic, comedia este mai necesară ca niciodată?

Ei bine, cred că totul este necesar, la fel sunt și filmele mici sau marile filme care vorbesc despre alte subiecte. Într-unul dintre discursurile de la premiile Goya, una dintre producătoare [María Luisa Gutiérrez, care produce și Un funeral de locos] vorbea despre asta, că filmele supercomerciale sunt necesare pentru ca altele să existe. Și umplu sălile. Uită-te la La infiltrada, protagonista este o femeie, regizoarea este o femeie, este un thriller, deși pare că există genuri care nu sunt destinate a priori regizoarelor… Există un moment interesant de schimbări și toate filmele sunt necesare.

Bluză drapată, pantaloni și pantofi cu franjuri,
totul de la FERRAGAMO. FOTO: PABLO ZAMORA

Ați fost nominalizată de trei ori la Goya, de două ori cu drame (La voz dormida și La novia) și o dată cu comedie (3 bodas de más)…

Este dificil ca, dacă faci un personaj de comedie, precum al meu în 3 bodas de más, să fii nominalizat. Nu te aștepți la o nominalizare făcând comedie. Și anul acesta ce s-a întâmplat, de exemplu, cu Casa en flames a fost minunat. Dar întotdeauna comedia este mai puțin apreciată la toate nivelurile.

Chiar în discursul său la câștigarea Globului de Aur, Demi Moore vorbea despre filmele comerciale, că ea timp de 30 de ani nu a fost nominalizată pentru că era “o actriță de popcorn”. Acest prejudiciu încă există?

Cred că pentru actori este foarte dificil să găsească acel echilibru între a putea face un film mai comercial, dar să fii în continuare chemat pentru ceva mai de autor, să spunem așa… Eu până acum mă descurc bine în aceste ape.

În cazul dumneavoastră, ce doreați să faceți când ați început?

Să joc, asta era ceva absolut înnăscut în mine, o vocație despre care nu aș putea spune de unde a apărut. Din sat am plecat la Córdoba să studiez Arta Dramatică, apoi la Sevilla și Madrid. Când eram aici de șase luni, am dat casting pentru musicalul Hoy no me puedo levantar și am intrat, iar de atunci nu m-am mai oprit.

Ce au răspuns părinții dumneavoastră când le-ați spus: “Vreau să fiu artistă”? El era tapițer, iar ea casnică, nu veneau din această lume.

Nu aveam repere acasă, dar aveam multă dorință. Mi-au spus că sunt nebună, că nu am nicio șansă, că este foarte dificil. Dar eu sunt o persoană constantă, foarte muncitoare, și știam foarte clar ce voiam să fac.

Și v-ați gândit la un plan B? Făceați genți din resturile tatălui dumneavoastră...

Îmi place să fac multe lucruri, îmi place fotografia, să desenez, să scriu… Când eram la școala de Artă Dramatică, îmi câștigam banii făcând cercei, din resturi făceam genți… Știam foarte clar ce voiam, nu aveam un plan B. Încă nu am.

Jachetă și pantaloni, ambele de la LOEWE, și mocasini de la SEBAGO. FOTO: PABLO ZAMORA

Ați început în teatru, dar popularitatea a venit cu televiziunea.

Mai întâi a fost Amar en tiempos revueltos, o telenovelă zilnică, doamnele în vârstă mă iubeau. Un serial zilnic este ca armata. Iar Águila roja era urmărit de cinci milioane de oameni, încă mi se spune Margarita pe stradă.

Ce este cel mai dificil în a gestiona faima?

Oamenii sunt foarte respectuoși cu mine, amabili, nu se apropie de mine într-un mod invaziv. Nu mă simt de obicei inconfortabil, doar în momentele în care încep să te observe sau să te filmeze... Sau când se așteaptă să ai un metru optzeci și să fii model, și te privesc, criticând, și asta este puțin incomod.

Anul acesta împliniți 45 de ani și nu vă opriți din muncă. Înainte, multe actrițe spuneau că după 40 de ani se duceau să facă teatru, pentru că în audiovizual nu mai aveau roluri bune, s-a schimbat asta?

Uneori uit ce vârstă am, de la pandemie am pierdut șirul... Cred că vestea bună este că sunt mult mai multe femei la conducerea filmelor, în regie, în scenaristică, asta deschide o ușă pentru a vorbi din alte perspective.

De aceea ați fondat casa de producție, Loba Loba?

Ca actriță nu primești întotdeauna scenariile pe care le dorești... Am vrut să căutăm povești pe care ne-ar plăcea să le spunem, scriem și noi, căutăm noi perspective, noi regizoare care să potențeze narativa despre femei și care să arate femei diverse, de toate formele, vârstele... Este un drum foarte diferit de cel al interpretării, pentru că are alți timpi, totul durează mult, dar avem câteva lucruri care se coc încet. Se schimbă multe lucruri dar, evident, este o realitate, după 40 de ani sunt mai puține personaje. Nu că sunt mai frumoase sau nu, ci sunt mai puține. Și totuși pentru bărbați sunt mult mai multe.

Chiar și actrițe tinere mărturisesc că le este frică să împlinească 30 de ani...

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă, eu nu am avut criză nici la 30, nici la 40, nu știu, poate o voi avea la 50… Nu mă gândesc la astfel de lucruri, sincer. Mă simt mai bine ca niciodată.

Cămașă, costum cu sacou și cravată, totul de la SAINT LAURENT X ANTHONY VACCARELLO. FOTO: PABLO ZAMORA

Primul lungmetraj al Loba Loba va fi Cosas de chicos, care pornește de la un scurtmetraj de Raquel Colera. Marta, protagonista, crește în anii nouăzeci, o epocă fără rețele sociale. Credeți că a fost o șansă să trăim așa, fără atâtea presiuni?

Aveam alte presiuni, dar acum copiii sunt cu ecranele de mici. Și mă întreb: “Încotro ne îndreptăm?”. Acum să fii adolescent, cu explozia rețelelor sociale, mi se pare complicat, cu importanța acordată esteticii, frumuseții, filtrelor, urmăritorilor... Mi se pare terifiantă această obsesie de a arăta totul.

Există țări care au reglementat utilizarea filtrelor de către influenceri...

Zilele trecute am văzut că a crescut numărul operațiilor estetice la fete și băieți, în principal fete, care la 20 de ani deja își modifică fața. Mi se pare uluitor. Nu știu ce vor, bănuiesc că să fie ca filtrele.

V-ați plâns în 2015 de retușarea excesivă a unei fotografii cu dumneavoastră.

Nu am nimic împotriva Photoshop-ului, fiecare să-l folosească în cel mai adecvat mod. Dar cred că sunt lucruri care nu ar trebui permise, mai ales pentru că în final tu ești responsabil pentru imaginea pe care o oferi. Nu este în regulă ca cineva să te facă să crezi că ceea ce ești tu nu este bine, că trebuie să fii altceva, sau că trebuie să ai sâni mai mari, sâni mai mici, șolduri mai mari, șolduri mai mici, să fii mai blondă, mai înaltă, mai scundă...

Că totul este judecat.

Cred că trebuie arătat că suntem persoane diverse. Că acest lucru ar trebui apoi arătat mai mult și în cinema, că suntem persoane diverse, că nu toți suntem la fel, nici nu trebuie să fim la fel. Că asta nu este greșit.

Maxivestă din piele și pantaloni, totul de la TOD’S. FOTO: PABLO ZAMORA

Ce s-a obținut după mișcarea MeToo în industria audiovizuală și ce mai lipsește?

Nu ne-ar ajunge ziua să vorbim despre asta... Este ceva ce trebuie abordat cu multă precauție. Există mult mai multă prezență feminină, există mult mai multă conștientizare, lucrurile sunt puse pe masă, se discută... Cred că există o uniune importantă. Și asta are mult de-a face cu feminismul.

În Spania au existat denunțuri împotriva regizorilor pentru abuzuri. Credeți că se abordează problema abuzurilor de putere?

Este un subiect prea delicat. Acum, datorită faptului că există mai multă conștientizare și o privire atentă, se iau o serie de măsuri care poate înainte nu se luau, și poate te poți simți mai protejată dacă te confrunți cu o situație neplăcută. Totul are de-a face cu schimbarea perspectivei, cu a nu normaliza multe lucruri pe care le-am normalizat. Și că acum se vorbește și se spune: “Păi asta nu era bine, nu era normal”.

Numele Loba Loba are legătură cu asta, cu resignificarea?

Există o carte care ne place mult, La perra, la cerda, la zorra, la loba [de la editura pentru copii NubeOcho], în care se vede că, vorbind despre personaje la feminin, aveau o conotație negativă. În plus, lupoaica este un animal puternic, mistic, care își protejează puii... Și cum suntem două lupoaice, am pus Loba Loba. Are legătură și cu luna, care este ceva foarte feminin...

De aici și traiul aproape de natură, ajută la a rămâne cu picioarele pe pământ într-o astfel de profesie?

Bunica mea spunea mereu că în oraș oamenii trăiesc ca în conserve... Și apoi, când ai copii, orașul este un loc puțin inospitalier. Am vrut să mă conectez cu cel mai primar element, care este pământul. Nu aș schimba asta pentru nimic.

Și ce ați răspunde dacă unul dintre copiii dumneavoastră v-ar spune: “Vreau să fiu artist”?

Trebuie să le oferim libertatea să aleagă și să fie fericiți. A avea o vocație este o șansă. Eu am avut-o întotdeauna foarte clară, și pe lângă asta m-au însoțit munca și norocul.

Cămașă 'oversized' din poplin de la STELLA MCCARTNEY și pantaloni din denim de la ZARA. FOTO: PABLO ZAMORA

Echipa

• Styling: Beatriz Machado
• Machiaj și coafură: Paula Soroa (TEN Agency)
• Producție: Cristina Serrano
• Asistent fotografie: Sergio Pontier
• Asistent styling: Carmen Cruz.

Autor: Adina Ionescu — Adina face reportaje de călătorie despre Spania, ea are abilitatea de a transmite frumusețea și unicitatea diferitelor regiuni ale țării.