La început a fost chitara

La început a fost chitara, care a început să acompanieze cântecul pentru ca, fără a-și abandona vreodată funcția primară, să ajungă să se emancipeze ca solistă de concert și să devină vehiculul evoluției muzicii flamenco. După ea, genul nu a încetat să încorporeze mai multe instrumente, care i-au adus noi culori și sonorități. Este comună menționarea pionierilor: Fernando Vilches din Jaén și cubanezul Aquilino Calzado Negro Aquilino, saxofoniști care, în anii treizeci ai secolului trecut, au fost populari cântând o varietate de stiluri. Deja în a doua jumătate a aceluiași secol, s-a născut pianul flamenco căruia, din Sevilla, i-au dat viață Arturo Pavón și José Romero. Pianul, total consacrat în gen, are astăzi o listă extinsă de creatori și interpreți de prim rang, dar încorporarea a mai multor și noi instrumente nu s-a oprit. Producătorul Ricardo Pachón, cu «La leyenda del tiempo» de Camarón, a deschis calea, în același fel în care Paco de Lucía a făcut-o cu popularul său sextet, dar, în ambele cazuri, era vorba de a acompania cântecul sau chitara, deși din acel sextet au apărut soliști de referință precum flautistul Jorge Pardo sau basistul Carles Benavent.

José El Marqués, violoncelist. A 63-a ediție a Festivalului Internațional de Cante de las Minas (La Unión, Murcia). Premiul Filón pentru cel mai bun instrumentist flamenco.

Cu timpul, scena flamenco a adăugat mai multe timbruri și individualități, și astfel, și «pentru ca Concursul să reflecte ceea ce se întâmpla în ea», José Manuel Gamboa a sugerat Festivalului Internațional de Cante de las Minas de la Unión (Murcia) crearea premiului Filón pentru cel mai bun instrumentist flamenco, o convocare care, în cei 14 ani de existență, a adunat creativitatea emergentă a unei generații excelente de muzicieni. Premiile sale au fost dominate în mare parte de instrumente deja foarte asimilate, cum ar fi pianul (cinci premii) sau flautul traversier (trei), dar a irupt și marimba în două ocazii și, în ultima ediție, a fost câștigător violoncelistul José El Marqués (José Luis López, 59 de ani). Acest violoncelist madrilen, cu formație clasică, acumulează o lungă relație cu genul. Acum 20 de ani a publicat «Soleando», primul disc de violoncel flamenco din istorie, ca rezultat al unei pasiuni pentru această artă, dobândită prin colaborările sale cu artiști de cante, dans sau toque. Fundamentală în această experiență a fost și participarea sa — alături de Pablo Suárez (pian) și Ramiro Obedman (saxofon și flaut) — în Camerata Flamenco Project, o formație cu care a înregistrat patru discuri, și cu care s-au succedat colaborări cu mai mulți artiști flamenco: Carmen Linares, bailaora Rafaela Carrasco… Recent, a putut fi ascultat și în înregistrarea «Recordando a Marchena» a cântăreței Sandra Carrasco.

După premiu, López și-a propus «să-și asume în totalitate universul sonor al flamenco-ului cu violoncelul ca unic actor», ceea ce i-a presupus «un proces de învățare personală intensă, precum și o experiență spirituală și îmbătătoare», în propriile sale cuvinte. Rezultatul este înregistrarea «Los cantes del Marqués», un disc autoeditat disponibil online și în format fizic. Conține 9 stiluri flamenco și o compoziție liberă, «Liturgia», un exercițiu experimental de pizzicato, desăvârșit de melodia unei celebre cantigas medievale dedicată Sfintei Maria.

Violoncelul ca instrument solist, în ciuda lungii sale conviețuiri cu flamenco, pare de la început o adevărată provocare. Pentru că, cum să împaci gravitatea și profunzimea sa naturală cu stilurile mai ritmice și ușoare ale genului? Incognita se rezolvă, imediat ce începe ascultarea, cu niște alegrías care ajung să emane ritmul și grația proprie stilului. Ceva similar se întâmplă cu guajira sau cu garrotín, dar, în orice caz, interpretarea nu se limitează niciodată la o simplă reproducere a structurilor ritmice sau melodice ale fiecărui stil, fiecare piesă este abordată ca o creație/recreație care respectă acele structuri, dar cu o libertate care se hrănește din explorarea versatilității, bogăției timbrale și gamei sonore ample a instrumentului. Nu mai vorbim că sonoritatea sa aderă mai bine la lirismul nanei, jondura minerei sau muzica veche a romanței, care este cea a «La monja a la fuerza» pe care a transmis-o El Negro de El Puerto.

Portret promoțional al bateristului spaniol Marc Miralta.

Ana Crismán din Jerez (42 de ani) a creat harpa flamenco, un instrument inedit până acum în gen. Nu există referințe, prima sa înregistrare, «Arpaora», totul este al ei. La prima ascultare, muzica ei se remarcă prin delicatețea cristalină pe care o emană coardele, dar este doar o fragilitate aparentă care nu o va împiedica să exhibe caracter pe măsură ce abordează diferitele stiluri (granaína, seguiriya, soleá, tientos/tangos, alegrías sau bulerías) până la a ajunge la bulerías unde exhibă niște bordonazos impresionante. În cele din urmă — și ca și în cazul chitarei — este vorba de coarde ciupite și ea s-a preocupat ca, deși cu o sonoritate mai veche, atingerea pe care o extrage din ele să sune flamenco și să ajungă să evoce resurse proprii sonantei, cum ar fi tremolo sau alzapúa. Uneori este acompaniată de cante și surprinde aici alegerea cântăreților — Vicente Soto, José Valencia și Jesús Méndez — și a cântăreței, Tomasa La Macanita, toți posesori ai unui metal gros căruia pare să nu se teamă dacă jondura pe care o urmărește este garantată.

Un alt instrument inedit în gen a fost vibrafonul, atât de asociat cu jazz-ul, până când mereu neliniștitul baterist și percuționist catalan Marc Miralta (58 de ani) l-a dus pe teritoriul flamenco în înregistrarea «Flamenco Vibes». O face cu sprijinul, totuși, al unui combo solid de croială jazzistică, al cărui lider și voce principală este, deși împarte ocazional protagonismul cu unii dintre membrii trupei. În cadrul acestei abordări, recurge la unele dintre structurile ritmice ca în «Tangos irreversibles», niște tanguillos și adaptarea clasicului «Body&Soul» la compás de 12 timpi. Temele includ dezvoltări lungi fuzionând două compoziții în ceea ce numesc «tune sandwich». S-ar putea afirma că este un nou exemplu al liniei jazz-flamenco atât de gustate în acea zonă, dar nu încetează să fie foarte atractiv, de o calitate incontestabilă și cu un punct de prospețime pe alocuri.

Flamenco Vibes
Marc Miralta
Karonte

Arpaóra
Ana Crismán
La Bodega

Los cantes del Marqués
José ‘El Marqués’
Autoeditado