Noi studii aruncă o lumină nouă asupra figurilor lui Diego Gelmírez și Pedro Marcio, evidențiindu-i ca actori cheie în campania propagandistică ce l-a transformat pe apostolul Iacob în patronul Spaniei. Această narațiune, care include imaginea sa călare pe un cal alb într-o bătălie care, conform istoricilor, nu a existat niciodată, a avut un impact profund asupra istoriei și economiei regiunii.

Toate conflictele generează mituri și eroi legendari, cu scopul de a galvaniza sentimentul patriotic și de a consolida cauza, chiar dacă, în multe cazuri, aceasta servește doar interesele anumitor lideri. Astfel, mitul conform căruia, la mijlocul secolului IX, "70.000 de sarazini" ar fi căzut pe câmpul de luptă din Clavijo, permițând creștinilor să se elibereze de obligația de a oferi anual o sută de fecioare, este acum reevaluat. Această victorie miraculoasă, atribuită intervenției Sfântului Iacob călare, a justificat un impozit semnificativ pe care întreaga Spanie l-a plătit Bisericii din Compostela timp de peste cinci secole.

Acest "Vot de Santiago", instituit ca o expresie eternă de recunoștință față de apostol pentru protecția sa, a crescut pe măsură ce teritoriile erau recucerite și a fost susținut de monarhi precum Regii Catolici. Chiar și în fața opoziției crescânde a țăranilor, care contestau plata acestei taxe ce beneficia preoților și spitalului regal din Santiago, impozitul nu a fost abolit decât în Cortes de Cádiz în 1812, persistând încă două decenii după moartea lui Ferdinand al VII-lea.

Datorită acestui flux economic, capitulul a putut finanța construcția magnificului Pórtico de la Gloria și Corul de Piatră al Maestrului Mateo, precum și alte bogății artistice ce au împodobit Catedrala din Santiago începând cu secolul al XII-lea. Cu toate acestea, majoritatea istoricilor moderni susțin că totul a fost o invenție. Bătălia de la Clavijo nu ar fi existat, ci ar fi fost o poveste mitologizată și exagerată, care a amestecat cronicile altor confruntări militare. Această narațiune a lui Santiago Matamoros ar fi fost concepută de ingenioasa imaginație a canonului și cardinalului din secolul al XII-lea, Pedro Marcio.

Marcio este considerat autorul uneia dintre cele mai mari falsificări ale Bisericii, diploma "Privilegiul Voturilor", pe care a prezentat-o ca o copie a unui presupus cartular din secolul al IX-lea. Acest document ar fi consemnat voința regelui asturian Ramiro I, cel care ar fi visat la un Iacob războinic călare. Investigațiile recente ale unor istorici proeminenți, precum Ofelia Rey și José Miguel Andrade Cernadas, au dezvăluit complexitatea acestei construcții istorice și implicațiile sale politice și economice.

Falsificarea documentelor era o practică comună în Evul Mediu, un fel de "știre falsă" a vremii. Această practică, deși nu întotdeauna cu consecințe atât de durabile și substanțiale ca "Votul de Santiago", a generat venituri considerabile. Plata anuală sub formă de grâu și vin, impusă pentru fiecare unitate de teren arabil, s-a transformat și monetizat de-a lungul timpului.

Descoperirea presupusului mormânt al Sfântului Iacob cel Mare în Galicia, între anii 820 și 830, a fost numită "inventio", un termen latin ce înseamnă atât "invenție", cât și "descoperire". Aici s-a născut tradiția pelerinajului, atrăgând și astăzi sute de mii de pelerini anual. Trei secole mai târziu, figura apostolului a fost "reelaborată" într-o versiune cavalerească și marțială, definitiv consacrată prin redactarea "Privilegiului Voturilor" de către Marcio. Asocierea lui Santiago cu un monarh în război împotriva musulmanilor a culminat cu înființarea Ordinului Cavaleriei de Santiago în 1170, un eveniment susținut de arhiepiscopie și recunoscut de Papa Celestin al III-lea.

Furtul Pios al lui Gelmírez

În cadrul operei sale literare, Marcio este, de asemenea, creditat cu autoratul celei de-a treia cărți a "Historia Compostelana", o lucrare promovată în prima jumătate a secolului al XII-lea de primul arhiepiscop de Santiago, Diego Gelmírez. Scopul acesteia era de a promova scaunul apostolic ca destinație de pelerinaj, la fel de importantă ca Ierusalimul și Roma.

Aceeași operă, "Historia Compostelana", conține și relatarea unui eveniment cunoscut sub numele de "Piosul Latrociniu" (Furtul Pios), condus personal de arhiepiscopul Gelmírez. În decembrie 1102, în timpul unei vizite pastorale în Portugalia, Gelmírez a "achiziționat" un număr semnificativ de relicve, golind bisericile din Braga de "protectorii lor cerești". Deși în Portugalia acest act a fost considerat un furt, cronicile arhiepiscopului galez l-au prezentat ca un furt pios, menționând intenția de a spori prestigiul orașului Santiago și de a salva rămășițele martirilor precum Sfântul Fructuos de la abandon. Acest episod este explorat în diverse lucrări recente, inclusiv într-un film documentar și în eseul premiat al lui José Miguel Andrade.

Istoricul subliniază că fenomenul pelerinajelor, mai viu ca niciodată, este plin de neadevăruri, începând cu presupusa "inventio" a rămășițelor umane antice atribuite unui apostol care, probabil, nu a ajuns niciodată în Spania. Această atribuire s-a bazat pe un schelet decapitat, iar legenda spune că apostolul ar fi fost transportat de discipoli de la Iaffa (Israel).

Autorul explică faptul că, deși credința s-a răspândit rapid, niciun papă nu a confirmat autenticitatea oaselor din catedrala galeză până în secolul al XIX-lea. Fenomenul iacobeu se diminuase, dar niște excavații au scos la iveală rămășițe pierdute. Acestea au fost atribuite la trei indivizi foarte vechi. La 1 noiembrie 1884, Papa Leon al XIII-lea a publicat bula "Deus Omnipotens", confirmând autenticitatea acestor oase ca aparținând apostolului Iacob și celor doi discipoli ai săi, Teodor și Atanasie, "depășind pentru totdeauna vechile îndoieli" printr-un decret pontifical.