În viață există etape, iar cea a lui Ivor Bolton (Blackrod, Regatul Unit, 66 de ani) ca director muzical al Teatrului Real se va încheia după ultima reprezentație a noii puneri în scenă a operei Mitridate, re di Ponto, de Mozart, care va avea premiera duminică la coloseul madrilen.

"Am atât de multe de mulțumit acestei case încât, sincer, nu știu cu ce să încep", mărturisește maestrul britanic în același dressing pe care îl folosește de la debutul său în funcție, în octombrie 2015, cu Nunta lui Figaro a aceluiași compozitor. "Deși am împărtășit experiențe de neuitat cu orchestra cu Händel și Britten, am fost deosebit de entuziasmat să închei cercul cu Mozart, care demonstrează evoluția enormă a muzicienilor într-unul care poate fi considerat, fără îndoială, unul dintre cele mai bune locuri de orchestră din Europa".

Bolton subliniază "maturitatea stilistică" ca fiind o sumă de detalii: sensul frazării, utilizarea vibrato-ului sau expresivitatea arcușurilor. Numirea sa ca director al Orchestrei Simfonice din Madrid a pus capăt sistemului de rotație implementat în timpul erei Mortier. "În tot acest timp m-am implicat mult în audiții pentru a asigura schimbul generațional la pupitre", asigură el. "Și cred că a fost o idee bună să invităm diferiți concert-maiștri specializați în nevoile fiecărui titlu din repertoriu". Acesta insistă că succesul nu se bazează pe nicio formulă: "Nu există un semn mai clar al muncii bine făcute decât să termini ziua cu cămașa înmuiată de sudoare".

Nepot de miner și fiu de mecanic, Bolton a debutat ca clavecinist și la conducerea formațiilor corale în bisericile din orașul său natal, Blackrod. "Părinții mei nu aveau o pasiune pentru muzica clasică, dar în casa mea capacitatea de sacrificiu nu a fost niciodată în dezacord cu sensibilitatea artistică", spune el, cu o înroșire a obrajilor, chiar și sub efectele oboselii ultimei repetiții. "Mozart a compus Mitridate la 14 ani, dar nu face nicio concesie virtuozității, poate pentru că a vrut să arate cât de multe putea face cu roluri cu adevărat diabolice și o succesiune vertiginoasă și foarte complexă de recitative", pe care le va acompania de la clavecin, așa cum a făcut-o deja în Theodora de Händel și în acea recuperare magistrală care a fost Achille în Sciros de Corselli.

A patra dintre cele 22 de opere pe care le-a compus Mozart combină fapte istorice și elemente fictive pentru a descrie întoarcerea la palat a regelui Pontului după ce a luptat într-o bătălie în care toată lumea îl dă de mort, ceea ce va declanșa o luptă cruntă pentru putere și îl va confrunta cu propriii fii. Acea atmosferă de trădări și loialități vândute amintește, în adaptarea scenică a lui Claus Guth, de serialul Succession. Lui Bolton, o astfel de abordare, cea a conflictelor familiale rezolvate cu răceala unui consiliu de administrație, i se pare "un punct de plecare fascinant" și chiar aplaudă decizia regizorului german de a include personajul unui majordom sinistru și mut care nu apare în libret, o resursă care a funcționat deja în Rodelinda cu fantomaticul Flavio.

Bolton nu-și ascunde timiditatea naturală. "Să spunem că sunt foarte puțin predispus la exhibiționismul social care însoțește de obicei multele funcții și concerte care îmi compromit agenda". Nu doar la Madrid, ci și în călătoriile sale constante în ținuturile austriece, a căror naționalitate a solicitat-o după "debaclul Brexit", ca dirijor laureat al Orchestrei Mozarteum din Salzburg. Preferă cinele restrânse, pe care le organizează acasă, în cartierul Barcelona Sarrià, cu soția sa, muzicologul Tess Knighton, sau întâlnirile cu prietenii, cum ar fi specialistul Álvaro Torrente, în apartamentul său cu vedere la Palacio de Oriente, unde analizează notele mici ale partiturilor uitate. Așa s-a întâmplat cu La Calisto de Cavalli, o bijuterie a barocului venețian care a captivat publicul în 2019.

În singurul lucru în care Bolton se simte "genuin britanic", cu fular la gât și imagine înaltă, este în fotbal. "Sunt pasionat de fotbal și sunt extrem de fericit că echipa mea de o viață, Arsenal, se va confrunta în sfârșit cu Real Madrid în Champions League". Va vedea cele două meciuri cu fiul său Samuel, în vârstă de 33 de ani, care s-a născut cu un handicap și lucrează la Centrul de Educație Specială Aspasim din Vallvidrera. "Clima, oamenii, stilul de viață și gastronomia Spaniei au avut un efect extraordinar de benefic pentru dezvoltarea lui. Soția mea s-a dedicat pentru ca Samuel să fie un băiat fericit care își contagiază energia tuturor", spune el cu o privire plină de emoție. "Nimic nu-mi produce mai multă satisfacție decât să-mi văd fiul zâmbind..."

Succesorului său în funcție, valencianul Gustavo Gimeno, care va prelua conducerea orchestrei titulare în sezonul următor, îi permite doar să-i dea un sfat: "Să se bucure, deoarece are toate calitățile pentru a marca o epocă". O spune cel care acum 10 ani a venit la Madrid pentru a conduce un teatru tânăr, "eliberat de greutatea istoriei", și a reușit să câștige respectul și afecțiunea publicului, bazându-se pe nopți memorabile, precum cele trei abordări ale lui Britten (Gloriana, Peter Grimes și producția premiată Billy Budd), Medeea de Cherubini și lectura sa a Idomeneo de Mozart. "Plecat cu conștiința curată și îndatoririle îndeplinite. Dar dacă mi s-ar permite să închid ochii și să-mi doresc ceva, aș vrea să dirijez într-un viitor nu foarte îndepărtat King Priam de Michael Tippett".

Deocamdată, are agreate, ca dirijor invitat în cursul anului viitor, mai multe funcții din Visul unei nopți de vară de Britten într-o punere în scenă promițătoare de Deborah Warner. "Încă nu a fost anunțat oficial, deci dacă îl publică... nu v-am spus eu!", râde el. "Sper să continui să colaborez cu Teatrul Real, pentru că nu cunosc o mașinărie mai bine unsă decât cea a acestei echipe artistice. În acest sens, Joan Matabosch mi se pare un geniu absolut". După ultima cortină a operei Mitridate, îl așteaptă la La Fenice, la Festivalul de la Salzburg și la Opera din München, unde, cu ani în urmă, fostul său intendente, Peter Jonas, a împărtășit cu el o reflecție interesantă, pe care acum o face a lui: "Opera trebuie să fie plăcută, dar nu trebuie să transformăm asta într-o saună".