Ledicia Costas (Vigo, 46 de ani) este „din echipa copiilor”, așa cum se definește ea însăși

Ledicia Costas (Vigo, 46 de ani) este „din echipa copiilor”, așa cum se definește ea însăși, deoarece în literatura sa a căutat întotdeauna să dea voce copilăriei și să-și exprime preocupările. Premiul Național pentru Literatură pentru Copii și Tineret în ediția sa din 2015 și singura scriitoare care a câștigat de trei ori Premiul Lazarillo, cea mai longevivă recunoaștere a acestui gen, tocmai a primit pentru prima dată Premiul Barco de Vapor acordat de Fundația SM — creat în 1978 pentru a promova creația literară destinată copiilor și tinerilor — pentru Feriópolis (SM, 2025). „Există o legătură emoțională foarte importantă cu acest premiu, deoarece este colecția copilăriei mele și l-am trăit ca un fel de recompensă pentru mulți ani de muncă”, asigură autoarea pentru Джерело новини. Printr-o călătorie cu trenul fantomă, un element atât de reprezentativ al copilăriei, scriitoarea galiciană oferă un bilet pentru a duce cititorul la un bâlci fantastic unde totul este gratuit, dar unde, de asemenea, se întâlnesc copii îndepărtați de societate care caută doar să fie fericiți. Un roman în care sunt abordate teme precum dezrădăcinarea, fericirea și prietenia. Un tip de literatură, cu un final neconvențional, care se conectează cu subversivul, cu alternativul, așa cum explică autoarea însăși, și care i-a adus recunoașterea ca una dintre cele mai reprezentative voci ale literaturii pentru copii.

Beatriz Giménez de Ory, scriitoare: „Adolescenții au schimbat „nu-mi place să citesc” cu „nu pot, este prea lung””

Beatriz Giménez de Ory, scriitoare: „Adolescenții au schimbat „nu-mi place să citesc” cu „nu pot, este prea lung””

ÎNTREBARE: De ce ați ales un scenariu pentru a dezvolta romanul ca un bâlci, unde se adună emoții atât de opuse precum distracția sau frica?

RĂSPUNS. Pentru că m-am gândit că a intra într-un bâlci și a trăi toată acea explozie de emoții, unde totul este surpriză, totul este minune, este destul de asemănător cu a intra într-o carte pentru copii, unde o deschizi și, dintr-o dată, ești într-o aventură. Mergând la bâlciuri cu fiii prietenilor sau cu nepoții mei, mi-am dat seama că se bucură de bâlci în același mod în care mă bucuram eu când eram copil. M-am gândit că sunt intergeneraționale și mi s-a părut un lucru minunat.

P. Aventura, incertitudinea, umorul, frica… Sunt spații de care copiilor le place să se apropie prin lectură?

R. Sunt sigură că da. Elementul surpriză al lecturii, care este și elementul surpriză când mergi la un bâlci, acel concept de neașteptat, copiii îl apreciază foarte mult când citesc. Este ceva care parcă îi zguduie. Mă gândeam la acel moment al unui copil, o fetiță, zguduit de ceea ce tocmai a citit, spunând: „Asta nu poate fi adevărat”. Cred că acolo îi prinzi și îi agăți de lectură.

P. Cititorii vor găsi, de asemenea, un final care nu este complăcător, care nu ascunde o morală, pentru că în Feriópolis nu este nimic convențional.

R. Fug din ce în ce mai mult de convențional și nici măcar nu o fac în mod premeditat, îmi iese de la sine. Nu-mi plac deloc moralele. Când citesc o carte care este excesiv de didactică, care pare că vrea să mă dirijeze, o resping. Pentru asta există deja manualele sau cărțile de text. Literatura trebuie să fie emoție, surpriză, descoperire. Este tipul de literatură pentru copii care se conectează puțin cu subversivul. Și cu asta rămân.

P. Protagonista, Lola, nu este o fetiță fericită. Este important ca literatura pentru copii să le arate cititorilor că există copii care nu sunt fericiți?

R. Sunt mulți copii care suferă de depresie sau care sunt triști și se pare că, în societatea actuală în care trăim, nu au dreptul la tristețe pentru că, prin imperativ social, trebuie să fie fericiți. Uneori, circumstanțele lor îi împiedică să fie fericiți și nu se întâmplă nimic. Cred că este, de asemenea, corect să reflectăm într-o carte povești despre copii care nu se simt complet bine, dar încep acel drum pentru a aspira la fericire sau pentru a găsi momente de confort.

Literatura trebuie să fie emoție, surpriză, descoperire, asigură scriitoarea Ledicia Costas. Westend61 (Getty Images)

P. În literatura dvs. v-ați preocupat întotdeauna de copilărie, de a da voce copiilor.

R. Da, întotdeauna, încă din adolescență. La 16 ani am scris primul roman care mi-a fost publicat și atunci nu eram conștientă că scriu literatură pentru copii și tineret, că există acea etichetă. Sunt din echipa copiilor! În mod concret, sunt din echipa copiilor care sunt diferiți, alternativi, care sunt la margine, care ies din convențional și trebuie să le dau voce. Să le arăt că a fi diferit implică și a învăța să te înțelegi pe tine însuți și să-ți găsești locul în lume unde să te integrezi. Și dacă faci o gașcă de copii care sunt diferiți, este mai ușor.

P. Vă dedicați de mulți ani literaturii pentru copii și tineret. Cum s-au schimbat cititorii în acești ani? Sau, poate, s-au schimbat lecturile?

R. Cred că, în timpul actului lecturii, fetele și băieții continuă să fie provocați de emoții, de aceleași lucruri ca și noi când aveam vârsta lor. Cred că ceea ce s-a schimbat este tipul de ofertă care există. Copiii, în fața unei cărți, vor să se emoționeze, vor să explodeze râzând în hohote. Vor să reușească să intre în poveste în așa fel încât să pară că o trăiesc ei la persoana întâi. Vor să stea în interiorul cărții, să rămână să trăiască și să nu mai iasă, și asta încerc eu să le ofer.