Trupa venezueleană Los Amigos Invisibles, cunoscută pentru sunetul său funk, va lansa un nou album pentru a face publicul să danseze și să cucerească noua generație TikTok. Trupa, înființată în 1987, a trecut prin multe, dar continuă să-și încânte fanii cu muzica lor.

Caracas se prezintă în fața Los Amigos Invisibles ca un decor, unde au cântat odată, dar acum este un loc unde se filmează un film "similar, dar nu același", spune într-un interviu prin apel video José Rafael Torres, basistul trupei, cunoscut sub numele de Catire. Odată cu dispariția locuitorilor din Caracas, au dispărut și barurile unde cântau în fiecare weekend, ceea ce le-a permis să devină una dintre cele mai reprezentative trupe din țara lor.

Deși afirmă că nu sunt siguri de multe aspecte ale noii Venezuela și nu vorbesc limbajul generației Z, cu albumul pe care îl vor lansa pe 13 iunie, ei promit să se reinventeze, păstrând în același timp esența lor funky, festivă și senzuală.

Ca exemplu – single-ul Wiki Wiki, a cărui primă versiune a fost publicată în martie, dar intenționează să facă cinci versiuni. A doua a fost o colaborare cu cântărețul mexican Jonaz, vocea principală a Plastilina Mosh, și cu Mari La Carajita, o artistă venezueleană emergentă, care combină genul urban cu elemente folclorice și a devenit celebră datorită rețelelor sale sociale. Au trecut vremurile împărțirii de flyere și discuri. Astfel, la mijlocul anilor nouăzeci, el a descoperit întâmplător trupa, când a găsit unul dintre cele douăzeci de discuri pe care le-au împărțit în Tower Récords într-o călătorie de explorare în New York.

Astăzi, "asta ar fi imposibil", comentează Catire, începând cu faptul că "nu există magazine de discuri". Pentru Julio Briceño, vocalistul trupei, și, împreună cu José Rafael, singurii dintre cei șase membri inițiali, "a-ți arăta talentul pe rețelele de socializare ar putea fi acea nouă 'împărțire de discuri'". "Nu mergem mai departe, suntem aici astăzi, făcând piesa cu Mari, pentru că am descoperit-o așa", spune el. S-a născut în 1998 și spune că a crescut ascultând Los Amigos Invisibles peste tot. Scopul ei în această colaborare a fost să aducă elementul generației Z, limbajul TikTok. "A fost o provocare, dar mi-a plăcut", spune ea într-un interviu. Rezultatul este o piesă pe care Julio o definește drept "un afro-tech foarte gustos".

Catire recunoaște că nu-i este ușor să înțeleagă această nouă dinamică. "Vorbeam limba Caracasului din 1993. Acolo eram adevărați profesioniști [experți]". Acum, spune el, se bazează pe intuiție și gust muzical, care nu devin depășite. Cu toate acestea, când pleacă în turneu – de exemplu, în World Tour 2025, care include opriri în SUA, Mexic, Republica Dominicană, Columbia, Spania, Franța și Țările de Jos, printre alte țări – descoperă mulți tineri la concertele lor și continuă să fie surprinși de dimensiunea diasporei venezuelene. "Oamenii apreciază că încă menținem steagul Los Amigos Invisibles. Bine sau rău, suntem ca un consulat al stării de bine venezuelene", spune Catire. "Da, – adaugă Julio, – ambasada care nu există. În Statele Unite nu există reprezentanță diplomatică. Am rupt relațiile". Deși preferă să nu vorbească despre politică, Briceño a spus deja în multe interviuri: "Nu este guvernul pe care mi l-aș dori pentru țara mea".

"Din '98 suntem în turneu și am văzut cum tot mai mulți venezueleni au plecat în străinătate. Și comentariul general: 'Mi-a plăcut foarte mult spectacolul, m-a făcut să-mi amintesc de cele mai bune zile din Venezuela'. Cât de grozav a fost asta și nu faptul că m-am întristat", comentează el. Cel mai mult le este dor de Venezuela care a fost un centru cultural: epoca de aur Venevisión, timpurile Sábado Sensacional, când concertele, cafenelele etc. erau pline. "Cred că culturii i s-a dat o lovitură de cuțit în inimă, la fel ca și industriilor creative", spune Catire. Astăzi, este imposibil pentru orice artist să facă un turneu național, deoarece lipsesc infrastructura, investitorii și sponsorii, precum și locuri pentru dezvoltarea trupelor alternative, explică Briceño. Există artiști, dar acum devin cunoscuți prin altă metodă. "Ei aderă la rețelele sociale, pe TikTok sau Instagram, nu la spectacole live", explică Mari.

"Fiind țara în care ne-am născut, pe care am iubit-o cel mai mult, în care am fost cei mai mari", relatează Catire, din 2013 nu au mai fost angajați. Pentru el, "aceasta a fost ultima ruptură de inimă". El a spus deja: "Venezuela este ca acea fată care ți-a frânt inima". Una pe care au iubit-o atât de mult, încât numele ei a apărut în titlurile primelor lor cinci albume. De aceea, situația din țara lor "l-a zdrobit", recunoaște basistul, în ciuda faptului că, ca și Julio, locuiește de mulți ani în străinătate. "Acea Venezuela în care părinții mei m-au crescut pentru a fi adult nu există. Există alta. Aia nu a existat niciodată. Cu toate acestea, ca și cu fata toxică, vrei să te întorci din nou la ea, pentru că ești pasionat de ea, dar ea te rupe din nou, pentru că se întâmplă din nou ceva care te transformă în rahat".

Interpreții hiturilor precum La Vecina sau La que me gusta se concentrează acum pe viitor, într-o versiune funky a Wiki Wiki, într-o alta cu tobe și într-o versiune merengue cu Proyecto Uno. Ceea ce nu pot și nu vor să dispară este ireverența lor: "Suntem deja bătrâni și nu mai suntem atât de ireverenți, dar acum 30 de ani eram cei mai răi, nu? Versurile noastre erau hipersexualizate, deși după Bad Bunny, suntem bebeluși", comentează Catire, râzând. În spatele versurilor lor – "Vreau de la fereastra mea/Să sar în patul tău/Și fără teamă și fără frână/Să mă îngropi cu veninul tău" – a existat un ton pe care Julio îl definește drept "senzual romantic", inspirat de Prince; ei au vrut în mod conștient să provoace, dar nu să fie vulgari. Când au lansat El disco anal, numele "ne-a făcut să râdem cel mai mult", dar în cele din urmă cântecele spuneau: "Te iubesc cu toată inima mea și nu mă pot opri din a mă gândi la tine", așa cum continuă să se întâmple cu țara lor.