Situată la est de Madrid, la doar câteva minute de centrul orașului, Cañada Real Galiana este, cu cei aproximativ 8.000 de locuitori ai săi, cel mai mare așezământ informal din Europa. Această zonă, adesea asociată cu marginalizarea, insecuritatea și traficul de droguri, a devenit acum platou de filmare pentru lungmetrajul „Ciudad sin sueño” (Orașul fără somn), o producție ce îi are în rolurile principale pe înșiși locuitorii săi.

Filmul, regizat de Guillermo Galoe, va fi lansat pe 21 noiembrie, după un parcurs festivalier de succes. Paqui, o locuitoare în vârstă de 49 de ani, Francisca Jiménez Fernández, a acceptat să participe în film cu speranța de a schimba percepția publică. „Cu filmul se va vedea că nu suntem monștri, nici oameni răi. Vrem să ieșim de aici și, dacă este cu ajutor, e mai bine. Așa vor vedea și ce înseamnă să trăiești în condiții de baracă și printre dependenți de droguri”, a declarat Paqui, adăugând că a fost obosită de atâtea repetiții în timpul filmărilor.

Regizorul Guillermo Galoe, în vârstă de 40 de ani, a petrecut șase ani în Cañada Real, dintre care primii doi fără a scoate camera, pentru a construi încredere și a înțelege comunitatea. El a organizat ateliere de cinema pentru copii, adolescenți și părinți, transformând filmul într-o experiență cotidiană pentru ei. Această abordare a permis o reprezentare autentică a vieții în așezământ. Filmul explorează legătura de prietenie dintre doi tineri, Toni (rom, de etnie romă) și Bilal (de origine marocană), care își trăiesc ultimele zile de prietenie înainte ca unul să fie relocat și celălalt să emigreze în Franța.

Houda Akrikez, fondatoare și președintă a Asociației Tabadol din Cañada Real, subliniază că așezământul nu este un „lagăr tranzitoriu”, ci un „cartier în construcție”. Ea recunoaște existența problemelor grave, inclusiv a drogurilor, dar insistă că zona de vânzare a drogurilor este limitată la mai puțin de un kilometru dintr-un total de aproape 16. Akrikez critică lipsa voinței politice pentru soluționarea problemelor, sugerând că interesul este de a evacua locuitorii pentru construcția de locuințe de lux.

Locuitorii din sectoarele 5 și 6, unde s-a filmat „Ciudad sin sueño”, se confruntă cu lipsa electricității de ani de zile, folosind generatoare și panouri solare pentru a supraviețui iernii. În ciuda greutăților, există un puternic simț al comunității. Chule, un alt actor local, a locuit în mai multe așezări înainte de a ajunge în Cañada și consideră că „aceasta se va termina” în cinci-zece ani, din cauza relocării forțate a familiilor și a lipsei de sprijin politic.

Harris Dochita, un român de 31 de ani, actor secundar în film, a ajuns în Cañada Real acum 13 ani, atras de posibilitățile economice iluzorii. El speră ca filmul să-l ajute să iasă din această situație. Povestea sa reflectă realitățile dure ale multor imigranți care ajung în astfel de așezări. „Sper că mulți oameni vor vedea filmul pentru a înțelege că nu suntem răi. Există frică de români, și nu mușcăm”, spune Toni, unul dintre protagoniști, exprimându-și dorința de a continua în lumea cinematografiei, dar și atașamentul față de Cañada.

Filmul „Ciudad sin sueño” nu este doar o explorare estetică, ci și o reflecție profundă asupra responsabilității cineastului față de un mediu vulnerabil, oferind o platformă pentru ca vocile adesea ignorate ale Cañada Real să fie auzite.