Violonista Maria Dueñas a oferit o interpretare "strălucitoare și copleșitoare" a "Simfoniei spaniole" de Lalo, conform unei critici recente.

Artista, originară din Granada și în vârstă de 22 de ani, a eclipsat audiența și toți ceilalți artiști prin prestația sa ca solistă alături de Chamber Orchestra of Europe, dirijată de Antonio Pappano. Criticul Alberto Bachmann a subliniat că succesul "Simfoniei spaniole" de Lalo, Op. 21, constă în "oferirea virtuozității fără a înceta să fie profund muzicală".

Interpretarea tinerei violoniste la Auditorio de Zaragoza, parte a unui turneu internațional care a inclus orașe precum Valencia, Madrid și Berlin, a fost considerată "impresionantă". Dueñas și-a impus caracterul încă de la primul solo, accentuând cu fantezie trilurile și dându-le o "aromă spaniolă inconfundabilă". Virtuozitatea sa impecabilă nu a umbrit însă "tandrețea" celei de-a doua teme, unde a insistat pe "dolce", colorând frazele cu "portamentos exquisiți".

În intermezzo-ul central, a "uimit" din nou, interpretând o evocare a habanerei cu o "naturalitate pur și simplu prodigioasă". A fost impecabilă în "cascadele multiple de note" și "loviturile de arcuș", proiectându-și discursul muzical cu "nuanțe dinamice subtile" cu violonul Nicolò Gagliano. Finalul, un rondo plin de vitalitate, a fost o "altă demonstrație orbitoare de virtuozitate", cu pasaje de "claritate extraordinară și precizie admirabilă", menținând în același timp muzicalitatea profundă a operei.

Ovațiile publicului au dus la două "bis-uri". Primul a fost un aranjament al "El cant dels ocells", un cântec tradițional catalan, iar al doilea a fost "Valsul trist" (1913) al virtuozului maghiar Franz von Vecsey, o "mostră finală a stilului rapsodic" al lui Dueñas.

Acompaniamentul excelent al Chamber Orchestra of Europe, sub bagheta lui Antonio Pappano, a contribuit semnificativ la succesul primei jumătăți a concertului.

Cu toate acestea, a doua parte a programului, dedicată celor opt "Dances slave" op. 46 de Dvořák, a fost percepută ca "monotonă". Deși interpretarea a fost "impecabilă", programul a fost considerat "puțin frecvent ca nucleu unic". Chiar și cu un "bis" suplimentar al unei mazurci de Dvořák, care a fost "cea mai bună parte a celei de-a doua jumătăți", programul general a fost criticat pentru lipsa de diversitate.