Mexicul este cufundat într-o dezbatere enormă care traversează istoria și cultura sa, prezentul sângeros și căutarea păcii.

Mexicul este cufundat într-o dezbatere enormă care traversează istoria și cultura sa, prezentul sângeros și căutarea păcii. Muzica, narcocorido-urile, mai exact, au fost cele care au provocat un val care a dat de gândit cu privire la mulțumirea și chiar plăcerea cu care o țară întreagă se lasă învăluită de universul magnetic al crimei organizate. Pe parcurs, au apărut reflecții profunde, deși nu inedite, despre limitele dintre creație și cenzură, rezultatele unei interdicții față de roadele unei etici asimilate. Cântecele formațiilor care preamăresc viața și miracolele marilor lideri ai traficului de droguri s-au intersectat cu discursul politic al unei națiuni care vrea să scape de violență. La refuzul și condamnarea pe care anumite versuri ale corrido-urilor le suscită în Palacio Nacional s-au adăugat guvernanți din toate colțurile care au pus veto concertelor acestui gen regional care poartă în repertoriul lor vocea și imaginea criminalilor. Există multe unghiuri în care să te încurci, dar se consideră bine, pentru început, că discuția și-a făcut loc.

Trei evenimente recente au evidențiat pertinența dezbaterii.

Trei evenimente recente au evidențiat pertinența dezbaterii. Primul, un concert al Los Alegres del Barranco, pe 29 martie în Guadalajara, în care au fost proiectate imagini cu Mencho, liderul cartelului Jalisco, în fața unui public entuziast, când întreaga țară avea încă stomacul deranjat de descoperirile de haine, sute de pantofi și oase umane într-o fermă de antrenament și tortură a viitorilor asasini, la doar câțiva kilometri de sunetul muzicii. Al doilea, retragerea imediată a vizelor, de către Statele Unite, pentru membrii formației, ceea ce a pus în gardă pe mulți alții care triumfă cu milioane în acele țări cu utilaj similar. Și, al treilea, un concert în Texcoco, la 30 de minute de capitală, unde interpretul, Luis R. Conríquez, a trebuit să părăsească scena pentru că a refuzat să cânte narcocorido-uri cu câteva minute înainte de a se dezlănțui un pandemoniu unde nu a rămas sănătoasă nicio tamburină. Violența dezlănțuită de un public frustrat a survolat din nou conștiințele. Cu mult timp în urmă, triumful mondial al unor celebrități precum Peso Pluma și pistoalele sale, Los Tigres del Norte, Grupo Firme și mulți alții a pus în alertă pe cei care consideră că apologia crimei și aversiunea miilor de victime nu trebuie luate cu ușurință.

Președinta Claudia Sheinbaum și-a exprimat refuzul în cadrul unei conferințe cu privire la aceste cântece, iar Guvernul a conceput chiar și un concurs de muzică pentru pace, Mexic cântă și încântă, unde interpreții și compozitorii promovează noi valori care depășesc pagina de succes a unui gen care a făcut înconjurul lumii prezentând fața cea mai amară a țării. Vorbind despre episodul din Guadalajara, unii au luat notă, cum ar fi Grupo Firme, care încearcă să se distanțeze de trecutul recent al narco-versurilor sale și acum optează pentru melodii de «dragoste și lipsă de dragoste». În spatele acestei decizii stă, desigur, amenințarea Statelor Unite și, de asemenea, posibilele repercusiuni penale în Mexic, deși guvernanții, deocamdată, se blindând spunând că vor «limita» în loc să interzică și că, desigur, nu sunt pentru a interzice un gen muzical, ci simpatiile pentru narco. Unii au anunțat deja că în spațiile publice de competența lor nu se vor auzi astfel de cântece și nu vor fi angajate aceste formații. Peso Pluma în timpul participării sale la festivalul Pa'l Norte, în martie 2024 în Monterrey. Miguel Sierra (EFE)

Este o polemică repetată. Luați ca exemplu bătălia pe care feminismul a început-o cu ani în urmă împotriva reggaeton-urilor care se recreau într-un șovinism învechit. De asemenea, acest lucru a dus la anularea recitalurilor și petrecerilor populare în întreaga lume. Dar nu este greu de înțeles de ce politicienii din Mexic tratează această chestiune ca și cum ar mângâia un porc mistreț: întreaga societate dansează și ciocnește pahare cu narcocorido-urile, care sunt încrustate de zeci de ani în cultura muzicală a țării cu un nume care nu lasă loc de îndoială. Face parte din atracția pe care o generează viețile liderilor de cartel, care uneori trec drept un binefăcător al comunității, care dă jucării și mâncare, oferă locuri de muncă sau pune ordine în criminalitatea stradală. Același lucru se întâmplă, și se citează mult în aceste zile în talk-show-uri, cu unele seriale despre narco, unde răufăcătorii sunt îndulciți până la inocularea înțelegerii. Sau cu literatura. Ferma tristă de Izaguirre, cea de recrutare, tortură și ucidere menționată mai sus, a evidențiat o realitate de atâtea ori știută: că cartelurile au nevoie de forță de muncă tânără pentru a controla miile lor de afaceri. Sunt, a spus deja, a publicat revista științifică Science, a cincea companie din Mexic, cu aproximativ 180.000 de angajați, mulți dintre ei provenind din marginile sărace ale orașelor și găsesc în asasinat un mod de viață. Dar alții ajung în ferme precum cea a lui Izaguirre prin înșelăciuni ale unor oferte false de muncă legală. Acolo îi dezumanizează și supraviețuiesc sau cadavrele lor sunt arse până la dispariția oricărei urme. Concertul din Guadalajara, la câteva zile după acea descoperire sinistră, a fost citit în această cheie: nevoia cartelurilor de a recruta tineri promovând o imagine masculină și petrecăreață, aruncată și temerară - aceeași pe care o anunță chitarele corrido-urilor - când fața lor prietenoasă trecea ore proaste după descoperirea acelor pantofi fără stăpân.

Mafioții au fost întotdeauna legați de muzică, lasă-l pe Frank Sinatra să o spună. De aceea, sunt mulți cei care acum își duc mâinile la cap în Mexic când se strecoară în discurs fraza interpretată greșit că corrido-urile vor fi interzise. Ar fi imposibil, după zeci de ani de a da voce realității mexicane care, fie că vrei, fie că nu, este traversată de narco-cultură. Cum să-l reproșezi lui Peso Pluma că intonează viața de zi cu zi pe care o trăiesc milioane de tineri, același cântec care se vede la televizor sau se suferă în cartier? Nu acesta este drumul, spun cei care încearcă să combată violența. Creațiile artistice nu sunt problema, afirmă ei. Și au dreptate. Nici celor care vor să înceapă cu ceva drumul spre pace, atenuând, apropo, suferința victimelor care trebuie să suporte un concert cu laude pentru călăii lor. Nu va fi ușor să dezlege ghemul și să înceapă să tricoteze. Dar muzica dă de gândit.