Teoria obscurității susține că autorul unei opere trebuie să rămână anonim

Teoria obscurității susține că autorul unei opere trebuie să rămână anonim, pentru a evita ca ego-ul individului și anxietatea de recunoaștere să altereze puritatea faptului artistic. Se spune că a fost formulată de un compozitor bavarez pe nume N. Senada, a cărui identitate, desigur, este pusă sub semnul întrebării. Misteriosului N. Senada i se atribuie și teoria organizării fonetice, principiu pentru construirea muzicii prin juxtapunerea sunetelor unice, în locul melodiilor sau armoniilor. Ambele guvernează filozofia avangardiștilor The Residents, o trupă de artiști tulburătoare, originară, conform relatărilor oficiale, din sudul Statelor Unite (mai exact, din Shreveport, Louisiana) și stabilită din anii '60 în California. Primele lor activități datează din acea perioadă, iar numele persoanelor implicate au rămas mai mult sau mai puțin ascunse în cele aproape șase decenii care au trecut. Suma albumelor de studio ale grupului, a lucrărilor colaborative, a coloanelor sonore ale filmelor niciodată realizate sau a ficțiunilor sonore depășește cu mult numărul de șaizeci. Tocmai au adăugat o nouă piesă la lot, Doctor Dark, un album de 16 piese între thrash metal și electronică prezentat ca o «operă modernă», a cărei poveste este inspirată de procesul pentru presupusele mesaje subliminale din cântecele Judas Priest (aici redenumite The Greasy Weasels, nevăstuicile grase). Procesul a avut loc după ce, în 1985, doi tineri de 18 și 20 de ani, fani ai grupului heavy, au convenit să se sinucidă, iar primul a murit. A fost unul dintre cele mai mediatizate episoade ale febrei americane cunoscută sub numele de panică satanică, care a determinat sectoarele conservatoare să controleze muzica și jocurile de rol de teamă că diavolul ar găsi o poartă de intrare în timpul liber al adolescenților. Mai multe informații Sly Stone, artistul care a schimbat istoria muzicii și a dispărut: «Avea totul și a aruncat totul peste bord aproape cu bună știință»

Personajul din titlu, doctorul Anastasia Dark, este inspirat dintr-o altă figură reală: Jack Kevorkian, cunoscut în presa senzaționalistă drept Doctor Moarte, un medic care a apărat eutanasia și sinuciderea asistată, încarcerat în Michigan între 1999 și 2007 pentru că a ajutat aproximativ 130 de bolnavi în stadiu terminal să moară. The Residents, datorită caracterului lor impenetrabil, nu acordă interviuri, deși ICON a vorbit prin e-mail cu purtătorul lor de cuvânt, Homer Flynn, de la The Cryptic Corporation, organizația responsabilă cu relațiile publice ale trupei. «Unul dintre [membrii] The Residents a văzut filmul Dream Deceivers [1993] la scurt timp după lansare și a descris interviurile cu James Vance ca pe un accident de tren de la care nu-și putea lua ochii», explică Flynn. Dream Deceivers este documentarul cazului Judas Priest, în timp ce Vance a fost adolescentul supraviețuitor al dublei sinucideri, cu fața teribil de desfigurată de arma de foc cu care a încercat să se omoare. A murit trei ani mai târziu. Membrul The Residents care își spune Randy în timpul unui concert la Berlin în 2023. Frank Hoensch (Redferns) «Grupului i s-a părut fascinant întregul incident, precum și procesul absurd, dar nu au știut cum să-l contextualizeze. Nu le-a fost suficient să recreeze faptele, așa că au renunțat până când [povestea] doctorului Kevorkian, împreună cu sinuciderea asistată a lui Hardy Fox, le-a oferit inspirația pe care o căutau», explică Flynn. Flynn se referă la singura breșă acceptată public în cadrul enigmei The Residents, cea a fostului său membru Hardy Fox, președinte al The Cryptic Corporation timp de mai multe decenii, care, după ce s-a pensionat, a mărturisit că este alter ego-ul unuia dintre muzicieni. Suferind de o tumoră cerebrală, a murit în 2018. «Presupun că s-ar putea considera că Doctor Dark este un omagiu adus lui Hardy, dar a fost atât de decisiv în modelarea grupului, precum și a multora dintre valorile sale creative, încât nu ar putea exista niciodată un omagiu definitiv. Sensibilitatea sa pentru combinarea sunetelor și simțul său unic al aranjamentelor vor marca pentru totdeauna opera The Residents», spune colegul său.

Al treilea Reich al rock & roll

Chiar dacă purtătorul de cuvânt al The Residents nu oferă detalii despre identitatea membrilor grupului, el spune că «în general, nu sunt tipi veseli, ceea ce nu înseamnă că sunt excesiv de serioși sau solemni». «După 50 de ani, preferă o atitudine de relativă neutralitate, lăsând tema unui proiect să stimuleze emoțiile pe care apoi le amplifică cu munca lor. Încă au energie», adaugă Homer Flynn. De la apariția lor, au circulat zvonuri despre cine erau persoanele care se ascundeau sub ilustrele căști în formă de globuri oculare, semnul lor distinctiv estetic faimos. S-a speculat că ar putea fi un proiect secret al lui George Harrison, o glumă mare pentru a desface pe partea întunecată moștenirea fostului său grup. Coperta debutului lor, Meet The Residents (1974), ironiza direct Meet The Beatles (1964), în timp ce pe un alt album au inclus un manifest numit De ce The Residents urăsc The Beatles. Au fost indicați și alți iconoclaști, membrii Talking Heads, ca posibili creiere ale problemei. Cei care au colaborat, precum Black Francis (Pixies), Les Claypool (Primus), Andy Partridge (XTC) sau magicianul Penn Jillette, s-au asigurat că nu dezvăluie nimic sau că nu sporesc legenda. «Am cinat acum 20 de ani cu un tip care spunea că este managerul The Residents și singurul lucru pe care l-a făcut toată seara a fost să se laude cu cât de mare are penisul», a afirmat Partridge în 2015. Rico, numele pe care îl primește unul dintre membrii The Residents, în timpul unui concert în 2016. Frank Hoensch (Redferns via Getty Images)

Marele rezumat de date inițiale despre The Residents a fost scris de creatorul The Simpsons (1989), Matt Groening, sub titlul The True Story Of The Residents, într-un ghid distribuit în 1979 de clubul său de fani. În ea se explica că The Residents și-a obținut numele în urma trimiterii unei machete anonime directorului Warner care l-a semnat pe Captain Beefheart – un idol pentru trupă, a cărui muzică o considerau înrudită – și că acesta a returnat-o la aceeași adresă, cu «locuitorii» ca destinatari. Ghidul a difuzat și primele imagini ale filmului inedit Vileness Fats, o fantezie expresionistă și suprarealistă pe care grupul a petrecut ani întregi filmând-o și nu a terminat-o niciodată. Cu o atmosferă bolnăvicioasă și coșmarescă, cu decoruri și costume artizanale, doar 37 de minute de metraj au văzut lumina zilei. În Never Known Questions: Five Decades Of The Residents (2015), al jurnalistului britanic Ian Shirley, poate cea mai completă carte despre grup, prietenii apropiați oferă o altă perspectivă asupra personalităților lor peculiare în acei ani fondatori. Chitaristul Roland Sheehan, care a intervenit la început în unele melodii, și-i amintea ca pe niște oameni creativi și impulsivi cărora le putea veni orice idee: «Am însoțit odată pe câțiva dintre ei și pe prietenele lor într-o pădure. Urmau să filmeze un film porno! Nu era ceva profesional, pur și simplu au decis ‘ce naiba, hai să înregistrăm un porno’». Ca și Vileness Fats, rezultatul nu a fost niciodată distribuit comercial. Deși cel mai fascinant lucru din acele origini a fost viteza cu care The Residents a creat o mitologie întreagă din concepte. Al doilea lor album oficial, Not Available, al patrulea în ordinea publicării, s-a bazat pe indisponibilitatea anunțată în nume: ar putea fi publicat doar atunci când membrii ar uita că l-au înregistrat (au făcut-o în 1974 și a ieșit în 1978). Înainte au lansat The Third Reich ‘n Roll (1976), versiuni stranii ale hiturilor din anii cincizeci și șaizeci, din premisa că rock & roll-ul, la fel ca Hitler, «spălase creierul tinerilor». Amestecând imaginile naziste sau Ku Klux Klan cu cele ale unor figuri precum Elvis, au creat o piesă audiovizuală pentru a-l promova, considerată astăzi un antecedent al formatului videoclip, care în Statele Unite a fost programată în sesiuni de cinema nocturne alături de filmul lui David Lynch Eraserhead (1977). Randy Rose, nume pe care îl cunoaștem despre cântărețul The Residents, în timpul unui concert la Berlin în 2013. Frank Hoensch (Redferns via Getty Images)

Albumul care a terminat de câștigat The Residents devotamentul fanilor contraculturii și al presei muzicale alternative a fost zguduitorul Eskimo (1979), plin de sunete ambientale, țipete sau voci cavernale. Luând lumea eschimosă ca referință, lucrarea în ansamblu, cu texte de informații etnografice incluse în broșura albumului, satiriza ignoranța americană, colonialismul și capitalismul (versurile lor ajungeau să formeze sloganuri publicitare prin proximitate fonetică cu limbajul inuit). Narațiunea grupului a fost că guru-ul lor, N. Senada, le-a adus la studio o sticlă termică cu aer arctic și le-a cerut să-i înregistreze aerul, precum și să compună într-o cameră frigorifică.

Artă pură, legendă pură

Pentru Ian Shirley, autorul Never Known Questions, «misterul identităților The Residents este ca o oglindă, te poți uita în ea și poți vedea reflecția ta sau altceva». Inspiratori ai altor mascați precum Daft Punk sau desenele animate Gorillaz, Shirley își exprimă în carte îngrijorarea că dezbaterea din jurul identităților eclipsează valoarea și interesul operei lor, dar îi spune lui ICON că crede că această obscuritate le-a permis «să fie cea mai creativă forță muzicală din lume în multe aspecte». «Au făcut ce au vrut când au vrut și au lăsat o moștenire durabilă», susține el. The Residents, în ciuda tot secretismului, susțin concerte încă din anii optzeci, cu fețele acoperite în mod convenabil și cu un număr variabil de interpreți. Printre rândurile lor pot continua membrii originali sau s-ar putea să fi avut loc o înlocuire totală. Primul lor spectacol mondial, The Mole Show, care a trecut prin Spania și a fost înregistrat integral în La Edad de Oro, de la TVE, s-a soldat cu un faliment din cauza parafernaliei punerii în scenă sau a precauțiilor cerute echipei: întreaga lor echipă trebuia să poarte mustăți, nasuri false și alte accesorii incognito pentru ca nimeni să nu știe cine sunt The Residents. Grupul a abandonat temporar concertele și a încercat să deschidă un cinematograf în San Francisco specializat în filme science fiction pentru a avea o altă sursă de venit. Proiectul a fost paralizat când comunitatea creștină locală, din cauza aurei de mister, s-a mobilizat crezând că deschid o sală de porno gay. The Residents în timpul unui concert la Berlin în 2019. Frank Hoensch (Redferns)

Cu un ritm prolific, grupul a inovat de fiecare dată când un format le-a oferit ocazia. În 1995, au folosit CD-ROM-ul pentru a crea o aventură grafică, în timp ce apariția rețelelor sociale le-a permis să-și răsucească ideea cu o aparentă ieșire la lumină a cântărețului lor, care a ținut pentru o vreme un videoblog de confesiuni cu o proteză facială și numele fictiv de Randy Rose. Dacă grupurile în biografiile lor se hrănesc cu o combinație adecvată de legende și adevăruri, The Residents au reușit să renunțe la elementul terestru: există doar mit. După ani de turnee cu albume niciodată prezentate live, în acest 2025 se pregătesc să pună în scenă Eskimo. «Un programator din Londra a ajuns să propună să se facă Eskimo Pe Gheață, dar evident că nu s-a realizat», spune Homer Flynn, care anunță că grupul a găsit formula pentru a-l reprezenta într-un mod mai puțin complicat. N. Senada nu va fi acolo pentru a da instrucțiuni: evazivul guru a murit în 1993. Flynn asigură că nu l-a cunoscut niciodată și că ultima sa apariție publică a fost cu șase ani înainte, la înmormântarea chitaristului și violonistului Snakefinger, un alt prieten al trupei. «Imediat, a dispărut din nou. Personal, nu sunt sigur dacă cel de la înmormântare a fost adevăratul N. Senada sau cineva de la The Residents care se dădea drept el»