Donatella Versace pleacă &ș;i, fără nicio surpriză, pozi&ț;ia de putere pe care o lasă vacantă va fi preluată de un bărbat. Plecarea designerului de la firma fondată de fratele ei Gianni — unde a rămas la conducere ca director creativ de la asasinarea acestuia în 1997 — i-a prins pe to&ț;i cu garda jos, într-un moment de tensiune maximă în industria modei. E adevărat că zvonurile privind achizi&ț;ionarea celebrei case Medusa de către grupul Prada circulau insistent de ceva vreme, dar faptul că posibilul acord de cumpărare ar implica renun&ț;area prealabilă a emblematicei sale figuri feminine este o turnură pe care nimeni nu a anticipat-o. „Abia a&ș;tept să văd Versace prin ochi noi”, a declarat ea în comunicatul emis cu ocazia retragerii sale de către Capri Holdings, conglomeratul care a achizi&ț;ionat fosta companie italiană de familie în 2018 pentru 2 miliarde de euro &ș;i care, ca gest de curtoazie, i-a acordat titlul de ambasador &ș;ef de brand femeii care a condus compania timp de aproape trei decenii. O func&ț;ie onorifică, decorativă. Între timp, Dario Vitale, proaspăt venit de la conducerea echipei de design Miu Miu, va ocupa tronul său creativ. Sfâr&ș;itul unei ere, au clamat titlurile. Nu a fost timp nici pentru a o deplânge.

În după-amiaza aceleia&ș;i zile, pe 13 martie, a fost anun&ț;ată venirea lui Demna Gvasalia la Gucci, de la Balenciaga. Un transfer &ș;ocant, deloc traumatic, căci totul rămâne în familie: ambele branduri apar&ț;in Kering, grupul care a suferit cel mai mult consecin&ț;ele încetinirii consumului de lux în ultimul an, par&ț;ial din cauza e&ș;ecului strategiei de reînnoire a firmei florentine. Demna are, de fapt, misiunea de a o scoate din impasul economic, dar &ș;i emo&ț;ional-identitar, în care ar fi fost adusă de predecesorul său la direc&ț;ia creativă, Sabato de Sarno, demis în februarie după doar doi ani ca înlocuitor al lui Alessandro Michele. Un alt bărbat care, în 2015, a apărut brusc ca înlocuitor al unei femei, Frida Giannini. O soartă identică o a&ș;teaptă pe compatrioata sa Maria Grazia Chiuri: cu colec&ț;ia cruise care va defila la Roma pe 27 mai, î&ș;i va lua rămas bun de la Dior, unde a fost odată aclamată ca prima femeie designer care a ocupat scaunul fondatorului în aproape 80 de ani ai casei. În 2026 ar fi împlinit un deceniu la conducerea artistică, umflând ca niciodată vistieria LVMH până când consecin&ț;ele „greedflation” (cre&ș;terea lacomă, continuă &ș;i abuzivă a pre&ț;urilor) au declan&ș;at toate alarmele la mijlocul anului 2024 &ș;i, pentru a distrage aten&ț;ia, companiile au început să pună presiune pe designerii lor. Vârful de lance al luxului i-a recunoscut însă recent munca dedicându-i documentarul „Her Dior. Colaborările Mariei Grazia Chiuri cu artiste”, regizat de Loïc Prigent &ș;i lansat pe 8 martie pentru a comemora Ziua Interna&ț;ională a Femeii. Un omagiu otrăvit, dacă dăm crezare noilor dezvăluiri ale jurnalistei Dana Thomas: nord-irlandezul Jonathan Anderson, oficial plecat de la Loewe, s-ar lăuda de câteva luni în stânga &ș;i în dreapta, indiscret, că este deja „bine instalat” la firmă, relatează autoarea căr&ț;ii „Deluxe. Cum &ș;i-a pierdut luxul strălucirea” (2007).

Relatarea celor mai recente evenimente care, de un an, &ț;in în suspans industria modei cu atâtea veniri &ș;i plecări de creativi o demonstrează din nou: femeilor li se refuză în continuare acele spa&ț;ii de putere într-o ocupa&ț;ie care, istoric &ș;i cultural, a fost întotdeauna prerogativa lor. În prezent, la conducerea caselor care formează prima divizie a luxului mai rămân doar:

• Chemena Kamali la Chloé
• Nadège Vanhee-Cybulski la Hermès
• Silvia Venturini la Fendi (colec&ț;iile pentru bărba&ț;i &ș;i accesorii)
• Louise Trotter la Bottega Veneta
• Sarah Burton la Givenchy
• Veronica Leoni la Calvin Klein

Ignorate proverbial de sistemul, să spunem, patriarhal în care a devenit crea&ț;ia vestimentară ca exponent major al capitalismului neoliberal, se în&ț;elege de ce majoritatea au ales calea proprie ca antreprenoare independente. În acest caz, problema nu mai este atât inegalitatea de gen &ș;i lipsa oportunită&ț;ilor de a avansa în sector, de&ș;i &ș;i acestea contează, ci mai ales capacitatea redusă a colegilor lor masculini de a răspunde nevoilor vestimentare feminine.

„Când o femeie creează pentru altă femeie, există un sim&ț; al realită&ț;ii. Bărba&ț;ii au adesea o idee despre femei care nu corespunde realită&ț;ii vie&ț;ilor noastre”, expunea Venturini la prezentarea colec&ț;iei haute couture toamnă/iarnă 2019-2020 de la Fendi, preluând pentru prima dată linia feminină la casa romană după moartea lui Karl Lagerfeld (britanicul Kim Jones a înlocuit-o la scurt timp). „O haină care îngreunează mi&ș;carea nu este o haină frumoasă”, proclama încă din 1954 vizionara Elizabeth Hawes, care îndemna consumatoarele să nu cumpere niciodată o haină fără a o proba înainte. Având în vedere ce a defilat în ultimele săptămâni de modă, trebuie să le dăm, mai mult ca niciodată, dreptate.

„Să ne sim&ț;im bine în ceea ce purtăm poate fi foarte stresant, mereu va exista cineva care ne va judeca după aparen&ț;ă. Va fi potrivit? Voi arăta bine? Voi fi confortabilă? Rezolvarea acestui puzzle nu este u&ș;oară, de aceea multe femei, chiar &ș;i cele de succes, ajung să poarte un fel de uniformă, fie un costum, un pulover pe gât sau un tricou cu blugi”, explică psihologul Carolyn Mair, membră a Societă&ț;ii Psihologice Britanice. Ea subliniază, de asemenea, că asocierile culturale pe care le stabilim cu ceea ce purtăm — proces mental activat de semnifica&ț;iile simbolice ale hainelor — sunt condi&ț;ionate mai mult ca niciodată de designuri aspira&ț;ionale, imposibil de atins. De&ș;i produsul final care ajunge în magazine nu este în realitate acela&ș;i (uneori, nici nu se produce), ceea ce se arată pe podiumuri determină un impuls de cumpărare care, de multe ori, duce la frustrare &ș;i pierderea încrederii.

Paradoxul este că designerii care abundă în acest tip de crea&ț;ii impracticabile, care transformă femeile (bogate &ș;i faimoase) ce le poartă în păpu&ș;i incapabile să se descurce singure, până la punctul de a trebui să fie cărate de armate de asisten&ț;i care le plasează în fa&ț;a camerelor, sunt cei mai aclama&ț;i pe re&ț;elele sociale, în special de acea genera&ț;ie de tineri utilizatori care îi etichetează pe cei care practică func&ț;ionalitatea &ș;i insistă pe exerci&ț;iul realită&ț;ii drept plictisitori, mercenari &ș;i, mai rău, comerciali. „Hainele sunt modelate de umanitatea noastră, via&ț;a pe care o duce femeia este cea care le dă sens”, spunea nu demult Miuccia Prada. Ar trebui să le reamintim mai des celor care încă se ascund în spatele ideii că obiectivul lor este „să împuternicească femeia făcând-o să se simtă sexy”, noul „înfrumuse&ț;are a femeii” care maschează obiectificarea cu luxuria, sexismul cu puterea &ș;i materialismul cu stima de sine.