«Muy lejos»

«Muy lejos» este primul film regizat de Gerard Oms. Sunt nerăbdător să văd următorul său film. Am citit un interviu cu el în care spune cu naturalețe că visul său era să fie actor și a încercat, dar nu s-a plăcut deloc. Această experiență frustrantă l-a ajutat să-și câștige existența în alt mod. Paradoxul este că a făcut-o ca antrenor de actori. Mario Casas a fost unul dintre ei. Acesta i-a mulțumit lui Oms pentru munca depusă dedicându-i premiul Goya primit pentru interpretarea sa în «No matarás».

Nu este de mirare, așadar, că Oms l-a ales pe Casas să joace în «Muy lejos» și îmi imaginez că acesta a acceptat fără umbră de îndoială. Cu recunoștință și admirație reciprocă. Rezultatul este remarcabil. Interpretarea lui Mario Casas este puternică, întotdeauna credibilă, dând viață, supraviețuire, un anumit mister unui individ care decide să-și construiască existența într-un teritoriu ostil din multe motive, inclusiv necunoașterea limbii și nevoia de a căuta zilnic o masă de mâncare și un acoperiș comun. Iar modul lui Oms de a nara această poveste este inteligent și onest, arătând o realitate deloc prietenoasă, făcând-o cu subtilitate și verosimilitate. Acest regizor și-a dezvăluit admirația pentru filmul fraților Dardenne. Presupun că aceștia l-ar recunoaște pe Oms ca pe un discipol excelent. El descrie fără emfază, fără manipulare emoțională, fără ambiții lirice acel lucru problematic numit realitate. Și crezi în mediile și personajele pe care le descrie, în învinșii care reușesc să continue să lucreze în locuri de muncă deloc de invidiat.

Începutul este enigmatic. Un fan al echipei Espanyol, care a mers la Utrecht pentru a-și încuraja echipa, înconjurat de colegi și de fratele său, decide la aeroport că va rămâne în acel oraș umed. Nu-și explică motivele. Doar el le știe, și la final putem observa cu o notă ușoară că ar putea avea ceva sau mult de-a face cu o sexualitate incertă sau că în mediul său și în familia sa ar putea fi problematică. Sau nu. Dar intuim că fuge de ceva. Și că nici nu-l așteaptă zile de vin și trandafiri.

Nu are un euro, va spăla toalete, va lucra ca ajutor de bucătar, va face parte din lumea exploatată a emigrației, va constata că rasismul și disprețul față de săraci funcționează și în Europa aparent cea mai civilizată. Totul miroase a mizerie și frig, a stimuli minimi, a solidaritate fragilă, a zilnicului „să se salveze cine poate”. Și puțină căldură umană în unele ocazii. Nimic nu este subliniat, nu există discursuri transcendente, ci mici gesturi care spun multe, o atmosferă foarte reală, senzația că o cameră ascunsă filmează străzile și oamenii.

Este permis doar un indiciu de umor și ironie odată cu apariția unui căutător de aventuri rătăcitor și cu vocație cinică, interpretat foarte bine de David Verdaguer, domnul care a intrat în pielea și sufletul umoristului Eugenio în admirabilul «Saben aquell». Continui să mă gândesc la viitorul anti-eroului voluntar din «Muy lejos». Este dovada că a fost interesant să petrec 100 de minute cu un individ care nu posedă niciun atribut excepțional. Nici oamenii din jurul său. Dar atmosfera creată de regizor, fără intenția de a face un film de teză, este foarte reușită. Film social, film psihologic? Ar fi definiții la fel de previzibile ca și ușoare. Ceea ce este clar este că este realizat cu talent și veridicitate.

«Muy lejos»

Regia: Gerard Oms.

Interpreți: Mario Casas, David Verdaguer, Ilyass El Ouahdani, Raúl Prieto, Nausicaa Bonnín.

Gen: dramă. Spania, 2025.

Durata: 100 de minute.

Premiera: 11 aprilie.