«Ce să port pentru a fi surprinzătoare, voluptuoasă şi elocventă?»

Nu este o întrebare, ci un nume, şi nu există unul mai potrivit pentru o campanie cu Nathy Peluso (Argentina, 1995) în rolul principal. În ea, câştigătoarea a trei premii Grammy Latino pozează pentru Adrián Cuerdo, un fotograf care are un loc special în inima ei. «Echipa Zalando mi-a propus această campanie şi totul a fost foarte natural. Fotografiile au fost foarte frumoase şi am lucrat cu Adri, care mi-a făcut fotografii la începuturile mele, în La Sandunguera. Reîntâlnirea a fost foarte emoţionantă», explică din Mexic cântăreaţa, care a trebuit să amâne interviul cu câteva zile din cauza unei gripe. «Fiind atât de exigentă, turneul este un proces foarte intens şi uneori te îmbolnăveşti. Trebuie să fii foarte consecventă cu a fi sănătoasă. Această muncă este ca cea a unui atlet şi mă recuperez rapid, pentru că corpul meu este pregătit şi sunt foarte antrenată în toate sensurile», clarifică ea. Cufundată în Grasa Tour, leagă sold out-uri şi în această vară este cap de afiş la Sónar 2025, lucru pe care festivalul îl evidenţiază. «În doar câţiva ani, a trecut de la a cânta în vechiul SonarXS la a fi cap de afiş», spun despre acest vârtej al muzicii.

Nathy Peluso în campania Zalando. Adrián Cuerdo

Se spune că tot ce e bun îngraşă. În vremuri de Ozempic, este Grasa un omagiu adus plăcerii?

Eu sunt o hedonistă, aşa că frica de mâncare nu mă caracterizează, sincer. Termenul «grăsime» are multe optici. În muzică, a cânta «cu grăsime» înseamnă a cânta cu groove. Titlul nu este atât de orientat spre mâncare, deşi, în acelaşi timp, este, pentru că este întotdeauna implicit în filosofia mea: sunt o persoană căreia îi place să se bucure şi îmi plac plăcerile.

Albumul are destule balade. Sunt bune pentru a degresa inima?

Total. Mie îmi plac baladele şi piesa Envidia, care este foarte puternică, o cântăm live şi este foarte special să o împărtăşim cu oamenii. Baladele de pe disc nu sunt prea plăcute, există unele idei radicale. Dar, în cele din urmă, fără îndoială, ajută la degresarea inimioarei, nu? Ajută la simţire.

În El día que perdí mi juventud vorbeşte despre pierderea inocenţei. Fiind o artistă atât de expusă, este necesar să-ţi faci o mică carapace şi să pierzi orice naivitate?

Este un cântec de întâlnire cu latura ta intimă, de căutare personală. Cred că sunt momente prin care trecem cu toţii în diferite momente ale vieţii. Sunt cântece pe care le faci pentru a te salva şi pentru a-i salva poate pe ceilalţi când le ascultă. Este vorba despre împărtăşirea proceselor şi cred că acest cântec este cel care surprinde cel mai bine această căutare internă.

În această căutare internă, cum menţii contactul cu tine însăţi? Nu trebuie să fie uşor să faci asta în lumea prin care treci.

De câţiva ani mă dedic acestui lucru şi am ecosistemul meu pus la punct. Rămân fidelă instinctului meu şi a ceea ce simt, mă înconjur de oameni pe care îi iubesc şi care îmi fac bine. Am grijă foarte mare de energia mea, lucru pe care îl consider esenţial pentru a rămâne aliniată.

În making-ul videoclipului Zalando asigură că este sexy, dar «nu pretenţioasă».

Mie îmi place să fiu naturală. Cred că toţi avem acea frumuseţe implicită, rezultatul naturalităţii noastre. Uneori, când încerci cu prea mult efort să placi celorlalţi, faci ca procesul să devină forţat şi puţin mai plastic, astfel încât nu transmite acelaşi lucru ca atunci când eşti 100% real. Cred că, în cele din urmă, trebuie să ai încredere că va exista întotdeauna cineva care va şti să vadă acea strălucire pe care o avem în mod natural.

Îţi pasă să te integrezi sau te bucuri departe de normă?

Nu mi-a păsat niciodată să mă integrez şi, de fapt, nu am făcut-o niciodată, dar este ceva ce am perceput întotdeauna ca fiind bun. În cele din urmă, totul ţine de perspectiva pe care fiecare o dă lucrurilor. Simt că a nu te integra îţi oferă posibilitatea de a fi diferit şi a fi diferit îţi va amplifica întotdeauna acele posibilităţi, pentru că despre asta este vorba în viaţă: despre a ieşi în evidenţă fiind unici.

Piesa Erotika este un omagiu adus salsa erotica din anii 90. Versurile spun: «Unchiul meu mi-a spus că înainte lucrurile erau altfel. Oamenii chiar se iubeau». De ce este acum complicat să iubeşti şi să fii iubit?

Cred că sunt momente. Adevărul este că simt că, ca societate, suntem într-un moment de introspecţie, de analiză şi de frică. Uneori, oamenilor le este frică să se îndrăgostească, pentru că a face asta înseamnă a te dărui şi a te pune la încercare. În cele din urmă, oamenii se ard. Fără îndoială, ţi-e frică să suferi, deşi consider întotdeauna că toate aceste experienţe te fac mai puternic, te fac să creşti şi te fac să înveţi. Aşa că eu continui întotdeauna să mă dăruiesc şi să am încredere că ceea ce vine pentru mine este ceea ce trebuie să trăiesc. Pe scurt: nu încerc să evit nimic. Mie dragostea mi se pare o chestiune de curaj.

Îţi este frică să te pierzi pe tine însăţi când te îndrăgosteşti?

Pentru a iubi bine pe cineva şi pentru a te lăsa iubit, trebuie să fii prieten cu tine însuţi pentru a nu te pierde. Trebuie să-ţi prioritizezi bunăstarea, să ştii să alegi şi să ştii să pui limite; toate acestea implică şi a nu te pierde pe drum. Ajungi într-un punct în care înveţi să pui lucrurile pe cântar şi să te menţii. Este vorba despre a nu te pierde, dar şi despre a risca şi a te expune. Lucrul minunat este că, făcând asta, simţi lucruri şi pentru a învăţa, trebuie să simţi.

Nathy Peluso în campania Zalando. Adrián Cuerdo

Încă mai crezi că bărbaţii se tem de femeile puternice, aşa cum cântă în Mafiosa?

Desigur, mami! Asta nu se schimbă. Când se va schimba, vom relua acest apel, dar mi se pare că această schimbare nu a sosit încă. Dar nu trebuie să renunţăm, trebuie să continuăm să «magreăm», aşa cum spunem aici.

Fiind «un mic dejun continental», aşa cum asiguri că eşti, oare nu este prea exigent să trebuiască să ai totul? Se pare că unui artist i se cere voce, dans şi un discurs coerent şi perfect, fără fisuri.

Cred că un artist adevărat nu este copleşit de asta, pentru că vine implicit. Un artist comunică şi are ceva de spus. Fiecare are idealuri şi ceva de transmis, chiar dacă nu este ceea ce oamenii vor să audă, dar ai întotdeauna o poziţie. Femeilor li se cere mai mult. Dar, în cazul meu, simt că presiunea vine mai mult din autoexigenţa mea, nu atât din a trebui să mă încadrez în canoanele oamenilor.

Fiind autoexigentă şi asigurând că imperfecţiunile tale te fac unică. Ai reuşit să nu te mai deranjeze, fiind atât de perfecţionistă?

Să mă deranjeze, mă deranjează întotdeauna, sincer. Este ceva cu care trăieşti, pentru că a fi autoexigent are avantaje şi dezavantaje. Trebuie să ştii să lucrezi cu asta şi de fiecare dată înveţi mai bine să pui limite şi şefei tale, care eşti tu. Nu mă plâng: îmi place viaţa pe care o construiesc cu aceşti parametri.

Ca femeie ambiţioasă, există o modalitate de a atinge o ambiţie sănătoasă?

Nu am nicio idee. Adevărul este că până acum toate ambiţiile pe care le-am avut au fost puţin extreme şi excesive, dar m-au dus şi într-un loc de care sunt foarte mândră. Cred că pe măsură ce creşti înveţi să te descurci cu fiecare dintre procese. Am început această carieră foarte devreme şi am visat întotdeauna foarte măreţ. Prin urmare, asta m-a consumat foarte mult timp, dar m-a dus şi la obţinerea unor lucruri gigantice. De aceea, consider că ambiţia este un motor. Un motor care te consumă, dar este ceva normal, pentru că cu această carieră şi această viaţă este foarte uşor să estompezi acea limită şi totul se transformă în căutarea constantă a progresului, care te împinge să uiţi de micile detalii ale vieţii de zi cu zi. Trebuie să meditezi şi să te concentrezi şi pe lucrurile mici şi să găseşti astfel echilibrul.

Ai spus că scena este drogul tău. Mónica Naranjo a declarat recent pentru Джерело новини că nu vrea să moară pe scenă, că nu este «atât de artistă». Tu?

De fapt, sper să nu mor nici eu pe scenă; prefer să o fac pe un câmp cu cai şi mâncând bine, dar mi-ar plăcea să fiu pe scenă până la o vârstă foarte înaintată. Este ceva care mă face foarte fericită şi simt că pentru un artist, este o mare şcoală să urci acolo şi să trăieşti schimbul pe care îl presupune a fi în faţa publicului tău. M-ar face foarte fericită să nu abandonez niciodată acel loc sacru, dar fiecare are experienţa şi învăţarea sa.

Ai avut întotdeauna suficientă forţă pentru a conduce frâiele carierei tale sau ţi-a fost greu să-ţi găseşti vocea? A terminat un disc şi nu a vrut să vadă lumina zilei pentru că nu era mulţumită, un lucru complicat în industria ei.

De când am ajuns în această industrie, am făcut întotdeauna ceea ce am considerat conform criteriilor mele. Nu am avut niciodată o exigenţă mai mare decât a mea. Cel mai greu a fost să mă descurc cu propriul meu lider interior, mai degrabă decât cu industria.

Prin intermediul reţelelor tale de socializare ai împărtăşit un scurtmetraj în care oferi o privire asupra procesului creativ al «Grasa». Spune: «Imaginează-ţi că te trezeşti într-o zi şi spui că ceea ce ai făcut este o mizerie. Asta înseamnă să faci un disc». O modalitate brutală de a îndepărta, în sfârşit, machiajul procesului de creaţie, adesea atât de idealizat, nu?

Este un proces foarte intens şi dacă te dăruieşti cu adevărat şi îţi pui tot corpul în el, este ca o naştere. Nu mai eşti aceeaşi persoană după ce te dăruieşti în felul acesta. Pe mine m-a schimbat viaţa să fac acel disc, să nu-l lansez şi să fac Grasa după aceea. Sunt învăţări vitale şi este adevărat că oamenii idealizează foarte mult procesele, dar este normal. În cele din urmă, totul arată ca un film din exterior, dar din interior presupune o dăruire foarte puternică, deşi acum, dacă mă gândesc bine, este ca şi cum ai trăi un film, dar poate nu atât de roz pe cât îşi imaginează oamenii.

În documentar mai spune: «Imaginează-ţi să trimiţi un disc la naiba şi să fie anticamera discului vieţii tale atunci». Este Grasa discul vieţii tale?

Toată muzica pe care o fac este o coloană sonoră a drumului meu. Nu ştiu dacă va fi discul vieţii mele, este prea devreme să spun. Tocmai am împlinit 30 de ani şi mai am multe discuri de făcut, dar, fără îndoială, este un album care a marcat un înainte şi un după în modul meu de a vedea viaţa, de a-mi vedea publicul, de a-mi vedea cariera şi de a vedea posibilităţile. Sper ca toate să fie aşa, pentru că este foarte frumos să înveţi prin muzică.

Pentru a face discul a lucrat din criza de identitate, criza de succes şi criza de ambiţie. Este criza un motor bun?

Pentru mine, crizele nu au fost niciodată ceva rău, pentru că din criză iese întotdeauna ceva mai puternic. Departe de a fi ceva decadent, presupune o stare de alertă şi de alarmă în care se generează modalităţi de a supravieţui la asta şi devii mai puternic. Cu siguranţă a fost o criză super intensă în toate sensurile, dar, slavă Domnului, am depăşit-o.

Se poate crea din linişte şi calm sau trebuie să existe întotdeauna un anumit dezechilibru?

Se poate crea din orice punct de vedere. Nu sunt de acord cu faptul că trebuie să creezi întotdeauna din disconfort sau din disconfort, deşi este adevărat că aceste stări generează anumite lucruri, dar o fac şi pacea şi calmul. Am făcut cântece din linişte care transmit şi asta. Cred că Grasa este un disc în care se observă foarte mult energia cu care este făcut. Are o energie agresivă, puternică şi intensă. Consider că suntem canale şi dacă ne dăruim şi suntem cinstiţi cu ceea ce facem, publicul observă acea energie. Se poate face muzică din calm şi transmite lucruri foarte frumoase

Nathy Peluso pentru Zalando. Adrián Cuerdo

Fiecare piesă de pe disc este însoţită de un videoclip, aşa că ţi-ai arătat din nou abilităţile de actriţă.

Mă încântă toate ramurile artei: cu cât le pot amesteca mai mult, cu atât îmi place mai mult. Mă distrează să mă văd în aceste situaţii şi să mă provoc să fiu un personaj, lucru pe care îl fac de foarte mică.

De fapt, moda ajută şi la interpretare şi la crearea de roluri. Care este relaţia ta cu ea?

Îmi place să generez personaje şi să spun poveşti. Simt că moda este un instrument excelent pentru a îmbrăca ceea ce suntem şi ceea ce vrem să exprimăm. Pentru mine este un aspect fundamental şi am învăţat asta lucrând cu ea. Este inimaginabil de câte ori mi-a permis să spun şi să povestesc lucruri pe care am vrut să le transmit publicului meu, de la cel mai simplu până la cel mai complex, atât atunci când fac videoclipuri, cât şi în viaţa de zi cu zi.

«Trebuie să înveţi să te iubeşti, târfă», cântă ea. Cum stai cu dragostea de sine?

Sincer, mă iubesc şi am multă consideraţie faţă de mine. Cred că merităm compasiune şi consideraţie faţă de noi înşine. Fiecare are suişuri şi coborâşuri, dar adevărul este că am întotdeauna fundamentele iubirii de sine bine asigurate, pentru că simt că asta ne menţine puternici. Trebuie să fim propriile noastre prietene, dar nu voi nega că, în cele din urmă, ai şi insecurităţi...

Şi aceste insecurităţi, fiind atât de expusă privirilor şi criticilor, cresc odată cu criticile sau ai reuşit să nu-ţi mai pese de ceea ce spun ceilalţi?

Depinde de ce comentarii. Unele alunecă pentru că sunt foarte superficiale, dar altele, referindu-se la lucruri mai profunde, poate ating puţin mai mult moralul. Sunt vindecată de spaimă. Am fost întotdeauna foarte sigură pe mine şi lucrez întotdeauna cu dragoste pentru ceea ce fac, cu umilinţă şi cu respect faţă de ceilalţi.

Pentru a încheia, în Mexic fanii tăi te-au surprins cu o pătură pe care au imprimat faţa lui Luis Miguel. Colaborarea, pentru când?

O văd ca pe un vis imposibil. Luis Miguel are o singură colaborare şi a fost cu Frank Sinatra. Îl respect prea mult: este o mare inspiraţie pentru mine.