În câteva cuvinte
National Gallery din Londra și-a transformat intrarea principală pentru a marca 200 de ani de existență. Proiectul vizează îmbunătățirea accesibilității și a experienței vizitatorilor, poziționând muzeul ca un spațiu public modern și primitor.
Galeria Națională din Londra se transformă radical înaintea împlinirii a 200 de ani, redefinindu-și spațiul principal și aderând la era muzeelor civice. Modificările majore vizează aripa Sainsbury, intrarea principală, care a fost refăcută pentru a gestiona fluxul tot mai mare de vizitatori – peste cinci milioane și jumătate anual – și pentru a fi mai accesibilă.
Proiectul, condus de arhitecta Annabelle Selldorf și echipa sa, a costat aproape 100 de milioane de euro și ilustrează conceptul „the nothing effect” (efectul de nimic), pe care Selldorf l-a aplicat și la alte proiecte. Formula este discretă, bazându-se atât pe strategie, cât și pe design. Scopul principal este ca arhitectura să prevină cozile, sporind numărul vizitatorilor, calitatea și confortul vizitei. Este o actualizare a ideii de muzeu, transformându-l dintr-un loc al muzelor într-un spațiu public, deschis unui public cât mai divers.
Directorul Galeriei Naționale, Gabriele Finaldi, a solicitat un proiect care să facă să se simtă bineveniți inclusiv oamenii care nu au călcat niciodată pragul unui muzeu. Selldorf a realizat acest lucru eliberând spațiul și aducând lumină naturală în aripa Sainsbury. Aceasta a fost proiectată acum peste 30 de ani de arhitecții Venturi și Scott Brown și, la momentul respectiv, nu a fost gândită ca intrare principală. În aceste trei decenii, tehnologia, urbanismul și considerațiile sociale au evoluat. Astăzi, se acordă atenție deosebită persoanelor în scaun cu rotile, care pot accesa muzeul prin aceeași ușă principală ca toată lumea, fără rampe separate sau intrări secundare. Îmbunătățirile civice au devenit un obiectiv central, nu doar o soluție temporară.
„A fost mai mult o chestiune de fizică decât de design”, explică Selldorf. „Astăzi există tehnologie pentru a ilumina mai cald și cu o responsabilitate energetică mai mare.” Un nou paviment din gresie deschisă reflectă lumina, iar geamurile vechi, întunecate, care ascundeau scara emblematică cu ferme metalice proiectată de Venturi și Scott Brown, au fost înlocuite cu sticlă transparentă care filtrează căldura, lasă să intre mai multă lumină și permite o conexiune vizuală cu orașul. „Am căutat să creăm un spațiu primitor, să conectăm, să facem loc pentru toți și să facilităm circulația”, indică Selldorf.
Curățenia spațială, ordinea și conexiunea sunt senzațiile resimțite în cadrul acestui proiect. Experiența este de lejeritate și transparență. De aceea, schimbările nu sunt evidente la prima vedere, trebuie să le cauți. Controalele de securitate au fost reduse la două stâlpi aproape invizibili care nu doar că economisesc spațiu, dar și reduc timpul de așteptare și formarea cozilor. Ușile rotative au dispărut, dar căldura nu se pierde datorită unui sistem de uși duble. Nu există trepte. Totul curge firesc.
Printre deciziile cele mai importante ale renovării se numără o dispariție și o apariție. Cel mai mare magazin al muzeului, situat la această intrare, a fost fragmentat în puncte de vânzare mai mici. În schimb, a apărut un ecran digital de 10,6 metri lungime, singurul element decorativ major din hol. Este ecranul cu cea mai înaltă rezoluție din Europa, servind atât ca atracție, cât și ca instrument de studiu. Pe el sunt prezentate în detaliu douăzeci dintre capodoperele Galeriei, de la Venus cu oglinda de Velázquez la lucrări de Degas. Vizitatorii pot descoperi progresiv detaliile operelor, aproape ca și cum ar naviga prin ele, încă înainte de a intra în sălile de expoziție.
„Aș putea petrece toată ziua stând în fața acestui ecran”, remarcă Selldorf. „Toți pierdem atunci când cineva crede că National Gallery nu este pentru el”, subliniază directorul Finaldi. Acum două secole, când a fost construită clădirea neoclasică din fața Trafalgar Square, era obișnuit ca puterea să vorbească de pe un piedestal. De-a lungul timpului, muzeele și-au schimbat fațadele neoclasice cu resurse mai expresive, unde conținutul și recipientul concurau pentru atenția publicului. Astăzi, Galeria Națională pledează pentru muzeu ca un loc de conviețuire, unde cultura pune plăcerea înaintea afacerii, oferind proximitate și descoperire.
Lucrările la aripa Sainsbury, care au durat trei ani, au implicat o colaborare strânsă cu experții în patrimoniu de la compania Purcell. Una dintre provocări a fost să se stabilească ce se poate modifica la o clădire postmodernă care este singurul proiect al cuplului Venturi și Scott Brown în Europa și beneficiază de protecție maximă ca bun de interes artistic. Prin urmare, modificările au fost mai degrabă tehnologice și funcționale decât vizuale, mai ușor de simțit decât de văzut. Ce a rămas din clădirea originală? Totul și nimic în același timp. Imobilul este același, dar a fost curățat și eliberat de elemente adăugate, a fost modernizat, coloanele și-au redus dimensiunea, o parte din planșeu a dispărut, iar pereții mezaninului au devenit balustrade. Faimoasa scară cu ferme metalice, o aluzie la revoluția industrială, a fost revitalizată.
Amenajarea peisagistică realizată de studioul Vogt, care a semnat grădinile altor instituții importante, a reprezentat, de asemenea, o „scădere”. Au dispărut rondurile decorative în fața fostei locuințe a gardianului pentru a facilita conexiunea pietonală cu galeria. Finaldi a rezumat: „Această nouă intrare tratează vizitatorii cu aceeași calitate ca și operele pe care le expunem: ireproșabil”. Acesta este rezultatul muncii arhitecților și partenerilor: „Este singura intrare rezonabilă pentru un muzeu cu exigențele acestui secol, adică cu respect pentru necesitățile oricărui vizitator”, subliniază Finaldi. Dar este, de asemenea, o strategie care a relocat servicii și a pregătit viitoare conexiuni subterane. Marea realizare a proiectului este că toată această complexitate a devenit invizibilă. Pare că totul a fost mereu acolo, dar realitatea este cu totul alta.
