În câteva cuvinte
O analiză recentă definește „neopaquismul”, un stil de amenajare interioară al generațiilor actuale, ca o reflectare a condițiilor sociale și economice dificile. Acest fenomen este descris ca o estetică a renunțării, sugerând o viață fără rădăcini.
O analiză recentă din forurile online spaniole, popularizată inițial pe Forocoches, scoate în evidență un fenomen estetic și social contemporan, denumit „neopaquism”. Acest stil de amenajare interioară este caracteristic locuințelor generațiilor actuale și se definește ca o reacție la „paquismul” erei post-război civil și al tranziției, care se caracteriza prin pereți cu vopsea texturată, pardoseli din mozaic, mobilier masiv din lemn închis la culoare și o distribuție a spațiilor pe holuri.
Locuințele „neopaquiste” prezintă o serie de elemente distincte:
- Mobilier preponderent de la Ikea, cu piese emblematice precum Billy, Kallax, Malm și Bestå.
- Pereți netezi, fără textură, contrastând puternic cu stilurile anterioare.
- Obiecte ce reflectă pasiuni pentru călătorii și cultura pop: figurine „funkos”, jocuri video, statuete de elefanți din Thailanda, tablouri cu budha și hărți ale lumii.
- Un televizor de mari dimensiuni, dominant în centrul livingului.
- Bucătării de tip american, deschise către living, pentru a amplifica senzația de spațiu.
- Spații dedicate telemuncii, transformate din ceea ce ar fi fost, în mod tradițional, camere de copii.
Analiza aprofundată a acestui fenomen sugerează că „neopaquismul” nu este doar o opțiune estetică liberă, ci o consecință directă a condițiilor materiale actuale. Chiriile exorbitante, contractele de muncă temporare, mobilitatea profesională forțată, amânarea sau anularea natalității și atomizarea socială contribuie la formarea acestei estetici.
Spre deosebire de „paquism”, care, deși considerat inestetic, era „onest” și aspira la stabilitate, „neopaquismul” este „frumos, dar gol”. El promite modernitate, spațiu și libertate, dar, în realitate, reflectă o viață în care mulți nu-și permit sau le este teamă să-și „înrădăcineze” existența. Este o estetică a renunțării: la permanență, la comunitate, la familie, la cartier și, în cele din urmă, la însăși ideea de „acasă”. Locuința neopaquistă devine astfel un interiorism pentru o viață care nu a început pe deplin și care, probabil, nu va începe niciodată.
Cultura digitală modernă creează noi mitologii pentru a avertiza asupra pericolelor, similar cu modul în care forurile spaniole au prezis criza imobiliară din 2008, dând naștere unor personaje precum „pasapisero” sau „lonchafinista”. Astăzi, personajele cheie ale mitologiilor internetului, precum Charo, Paco, Neopaco și Milenia, subliniază o revenire la reflecția asupra propriei noastre condiții sociale și economice.