Articolul discută cum anumite tipuri de personaje — proștii, șarlatanii și leneșii — au devenit mai proeminente în literatura occidentală, în special după schimbările sociale, politice și culturale aduse de Revoluția Franceză.

Literatura clasică, de la textele biblice la autori precum Aristofan și Lucian din Samosata, a abordat frecvent figura "prostului". Mai târziu, scriitori precum Sebastian Brant și Erasmus au continuat această tradiție. Critica prostiei a cunoscut o dezvoltare semnificativă în Franța, în timpul domniei lui Ludovic Filip d'Orléans și a celui de-al Doilea Imperiu al lui Napoleon al III-lea. Lucrarea lui Gustave Flaubert, în special, este considerată o critică brutală a stupidității aristocrației, burgheziei și proletariatului industrial din vremea sa.

Personajul "șarlatanului" a înflorit în special în secolele XIX și XX, fiind o moștenire a romanului picaresc. Acest tip este încă relevant astăzi, mai ales în sferele politice și economice, unde este adesea asociat cu practicile de fraudă și corupție. Printre operele notabile care explorează acest arhetip se numără "Peripețiile bravului soldat Švejk" de Jaroslav Hašek, "Aventurile lui Augie March" de Saul Bellow și "Confesiunile lui Felix Krull" de Thomas Mann.

Cât despre "leneși", aceștia au fost prezenți în literatură de-a lungul istoriei. Lucrări precum "Taugenichts" de Joseph von Eichendorff și, în special, "Oblomov" de Ivan Goncearov, oferă portrete memorabile ale acestui tip. Personajul Oblomov, cu pasiunea sa pentru imobilitate și indolence, a devenit un simbol al lenei. Articolul sugerează chiar o legătură între această trăsătură și rezistența societății ruse la dictaturi, bazată pe o preferință pentru lenevie în timp ce alții guvernează.

Un alt exemplu de personaj imperturbabil, dar nu neapărat leneș, este Monsieur Teste din opera lui Paul Valéry. Teste, un om înțelept, renunță la toate activitățile, dedicându-se doar gândirii și unei inactivități extreme, demonstrând o inteligență maximă în mijlocul acestei pasivități.

Aceste tipologii literare reflectă confruntarea scriitorilor cu noile "mituri" ale epocii moderne, precum știința, tehnologia, economia și parlamentarismul, care au marcat o schimbare de la preocupările spirituale.