Două volume esențiale de eseuri ale renumitei teoreticiene americane Susan Sontag, „Despre Femei” și „Despre Fotografie”, au fost publicate recent. Aceste opere complementare sunt fundamentale pentru înțelegerea profunzimii gândirii sale.

Sontag s-a declarat întotdeauna feminista, chiar dacă a menținut o poziție critică față de retorica politică a mișcării feministe din anii ’60 și ’70. Ea a calificat adesea retorica drept reducționistă și moralizatoare, argumentând că o astfel de abordare riscă să compromită obiectivele pe termen lung ale mișcării prin promovarea unor „noțiuni puerile despre artă și gândire”. Cu toate acestea, Sontag a recunoscut că mișcarea feministă a ajutat-o să-și „situeze propria experiență într-o anumită perspectivă politică”.

„Despre Femei” reunește texte și interviuri publicate între 1972 și 1975, care extind reflecțiile sale anterioare din „Notes on Camp” (1964). Sontag a considerat esențială ironizarea și chestionarea conceptelor de gen, propunând o societate „androgina” în care femeile să fie cu adevărat egale cu bărbații, nu doar în teorie, ci și în practică. Aceasta include libertatea de a decide asupra propriului corp, precum și contestarea standardelor impuse de frumusețe și tinerețe. Ea a pledat pentru o alternativă în care femeile pot aspira să fie „înțelepte și nu doar frumoase, competente și nu doar plăcute, puternice și nu doar delicate”.

„Despre Fotografie”, o colecție de eseuri publicată inițial în 1977, explorează natura și impactul fotografiei din perspective morală, politică, estetică și culturală. Sontag a analizat cum fotografia, în loc să reprezinte realitatea, o creează, transformând-o într-un obiect estetic și cultural. Ea a subliniat potențialul manipulator al imaginii, comparând camera foto cu o armă care „satisface o relație acaparatoare cu lumea”.

Unul dintre punctele centrale ale eseului este ideea că fotografia acționează ca o „anestezie”, familiarizându-ne cu grotescul și, în loc să ne elibereze conștiința, ne poate amorți sensibilitatea morală. Sontag a criticat, de asemenea, tendința de a crede că putem înțelege lumea exclusiv prin reproducerea sa vizuală, sugerând o reducere a consumului de imagini pentru a evita să devenim „prizonieri ai peșterii”. Deși au trecut decenii de la publicarea lor, ideile lui Sontag despre fotografie rămân extrem de relevante, mai ales în era post-fotografică și a inteligenței artificiale, evidențiind ambivalența dintre documentarea și construirea lumii prin imagini.